ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6005/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6675 din 24

iunie 1999 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, rămasă definitivă

și irevocabilă, pârâții Consiliul General al Municipiului București, D.A.F.L.

București și SC T. SA București au fost obligați să lase în deplină proprietate

și posesie reclamantului H.C. imobilul situat în București, compus din 2

corpuri de clădire și terenul aferent.

În executarea acestei hotărâri

judecătorești, Primarul General al municipiului București a emis dispoziția nr.

1556 din 25 septembrie 2000 prin care a dispus restituirea imobilului în

proprietatea lui H.C., predarea–primirea bunului pe bază de proces verbal cu

luarea consimțământului proprietarului de a respecta dispozițiile O.U.G. nr. 40/1999

în raporturile cu chiriașii din imobil și radierea dreptului de proprietate al

statului asupra imobilului în cauză din Registrul de transcripțiuni și

inscripțiuni imobiliare.

Prin H.G. nr. 240/2001 imobilul a

fost declarat ca făcând parte din proprietatea privată a statului și a fost dat

în administrarea RA L., comasată ulterior prin absorbție de RA A.P.S. potrivit O.U.G.

nr. 32/2002 aprobată prin Legea nr. 377/2002.

Prin acțiunea civilă din 15 august

2002 reclamantul H.C. a chemat în judecată pe pârâta RA A.P.S. pentru:

- a fi obligată să-i lase în deplină

proprietate și posesie imobilul compus din teren în suprafață de 1093 mp și

două corpuri de clădire;

- a fi obligată să-i restituie

chiria încasată cu începere de la data introducerii acțiunii;

- evacuarea pârâtei din imobil,

- anularea contractului prin care

pârâta a închiriat imobilul organizației „CORPS OF PEACE”.

La data de 15 noiembrie 2002 pârâta

a formulat cerere de arătare a titularului dreptului, cerând introducerea în

cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice ca proprietar al

imobilului revendicat de către reclamant.

Prin cererea reconvențională din

aceeași dată pârâta a cerut obligarea reclamantului la plata sumei de

790.793.790 lei, fără TVA, neactualizată, reprezentând contravaloarea

lucrărilor de investiții efectuate la imobil.

Prin sentința civilă nr. 88 din 17

februarie 2003, Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins ca

inadmisibil capătul de cerere din acțiunea reclamantului referitor la

revendicarea imobilului și ca nefondate celelalte capete de cerere, precum și

cererea reconvențională.

Apelul declarat de reclamant a fost

respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 489/A din 29 octombrie 2003

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă.

Curtea de apel nu a primit motivul de

apel formulat de reclamant în sensul că imobilul revendicat a reintrat în

proprietatea sa prin hotărâre judecătorească și decizia primarului general

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001și deci nu face obiectul

acestei legi, arătând instanța de apel că atât hotărârea judecătorească, cât și

dispoziția primarului general, nu pot fi opuse pârâților din cauza de față,

care sunt terți față de cauza soluționată prin acea hotărâre judecătorească,

iar mai mult hotărârea judecătorească are doar caracter declarativ de drepturi,

nicidecum caracter constitutiv de drepturi, și nici nu a fost pusă efectiv în

executare, reclamantul neintrând în stăpânirea de drept a imobilului.

Ca urmare, reținând că imobilul a

fost preluat de stat în perioada prevăzută prin art. 1 din Legea nr. 10/2001,

instanța de apel a statuat că reclamantul are deschisă numai calea specială

prevăzută de Legea nr. 10/2001, acțiunea în revendicare de drept comun fiind

inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât reclamantul a și pornit procedura specială,

ceea ce semnifică acceptarea faptului că imobilul face parte din categoria

celor cărora li se aplică Legea nr. 10/2001.

Reclamantul H.C. a declarat recurs

invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ. și

solicitând casarea deciziei curții de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță de apel în vederea evocării fondului.

Dezvoltând în fapt recursul,

reclamantul a susținut în esență că imobilul revendicat are un regim juridic

care-l scoate din sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 sub două aspecte.

În primul rând, nu a fost preluat

abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, neavând astfel

regimul juridic reglementat prin art. 1 al Legii nr. 10/2001,întrucât a fost

naționalizat în ianuarie 1990 prin Decretul-lege nr. 30/1990.

În al doilea rând, indiferent de

momentul și modalitatea preluării de stat, imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2000,întrucât

la data intrării acesteia în vigoare, a ieșit din proprietatea statului sub

toate aspectele atributelor dreptului de proprietate, fiind restituit în

deplină proprietate și netulburată posesie reclamantului prin hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă, pusă în executare prin dispoziția

Primarului General al municipiului București și procesul verbal de punere în

posesie întocmit de executorul judecătoresc.

Contrar statuărilor instanței de

apel, reclamantul susține prin recurs că prin titlu se înțeleg atât actele

constitutive de drepturi, cât și cele declarative de drepturi, iar singura cale

de urmat prin justiție, dată de arătatul regim juridic al imobilului, este

acțiunea în revendicare de drept comun, iar nu procedura specială prevăzută

prin Legea nr. 10/2001.

Recursul este întemeiat pentru cele

ce succed.

Este indiscutabil că, indiferent de

data și modalitatea în care imobilul în discuție a ieșit din patrimoniul

reclamantului, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă din anul

1999 deținătorii imobilului de la acea dată au fost obligați să-l lase în

deplină proprietate și posesie reclamantului.

Mai mult, hotărârea a și fost

executată de bună voie prin actul administrativ din 25 septembrie 2000, prin

care s-a transferat dreptul de proprietate către reclamant și s-a radiat din

Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare fostul drept de

proprietate al Statului Român.

Ca urmare, indiferent de faptul că

hotărârea de mai sus nu este opozabilă pârâtei R.A.A.P.P.S. pentru că nu a fost

parte în procesul în care a fost pronunțată, nu poate fi ignorată forța sa

probantă privind regimul juridic al imobilului în discuție, acela de bun aflat

în proprietatea privată a reclamantului, trecut la un moment dat în

proprietatea statului și restituit în proprietatea privată a reclamantului pe

calea dreptului comun anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/200.

Fără a fi constitutivă de drepturi,

hotărârea judecătorească în cauză are un evident caracter reparatoriu,

producând consecințe în privința calificării actului de preluare de către stat

ca fiind fără titlu valabil și în privința păstrării de către reclamant a

calității de proprietar avută la data preluării, pe care o poate exercita după

punerea ei în executare.

Este cert astfel că, prin efectele

hotărârii judecătorești asupra situației juridice a imobilului, acesta din urmă

nu face obiectul reglementării Legii nr. 10/2001, chiar dacă în fapt este deținut

de către pârâta R.A.A.P.P.S .în virtutea dreptului de administrare conferit la

un moment dat de către același stat, care a deținut imobilul ca făcând parte

din domeniul său privat și care, prin organele administrației sale, a fost

obligat la restituirea imobilului către reclamant.

În concluzie, singura cale de

apărare a invocatului său drept de proprietate deschisă reclamantului este

calea dreptului comun, iar nu calea specială reglementată prin Legea nr. 10/2001,

cum greșit au statuat instanțele prin hotărârile date în prezenta cauză, care

au aplicat greșit legea.

Ca urmare, pentru motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1), (2) și (5) C. proc. civ., recursul de față va fi admis, hotărârea

dată în apel va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare pentru

evocarea fondului aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul H.C. împotriva deciziei civile nr. 489A din 29 octombrie 2003

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 7 iulie 2005.