ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1014/2005

Asupra recursului de față constată:

Prin

dispoziția nr. 192 din 3 iulie 2002, Consiliul Județean Harghita a respins

cererea de restituire, în natură, a imobilului situat în municipiul Miercurea

Ciuc, județul Harghita, transmisă de V.M. și B.M. cu notificarea nr. 344/2001,

cu mențiunea că, în situația în care imobilul nu va mai fi necesar scopului

legal stabilit, se va face aplicarea art. 16 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin

aceeași dispoziție s-a aprobat oferta de acordare de despăgubiri bănești pentru

imobilul a cărui revendicare se solicită, și care se identifică în C.F. loc.

Șumuleu cu nr. top 2859/2/3 și nr. 2860/3, compus din casă și curte în

suprafață de 1706 mp.

Totodată,

s-a stabilit că valoarea ofertei este valoarea actualizată a sumei de

711.901.206 lei, stabilită la data de 30 octombrie 1998 de Comisia tehnică de

specialitate constituită în baza Legii nr. 112/1995, anume suma de

1.918.917.061 lei, potrivit coeficientului inflației din luna aprilie 2002

comunicat de Institutul Național de Statistică.

În

drept dispoziția menționată a fost întemeiată pe prevederile art. 16, art. 19

și art. 36 din Legea nr. 10/2001 și a art. 10 din H.G. nr. 614/2001.

Prin

cererea înregistrată la 7 august 2002 la Tribunalul Harghita, reclamanții V.M.

și B.M. au cerut anularea dispoziției menționate și restituirea în natură a

imobilului în litigiu.

În

motivarea cererii, reclamanții arată că imobilul a cărui retrocedare o solicită

este o anexă a Școlii Sfânta Ana și nu o unitate școlară, caz în care, nu este

exceptat de la restituire în condițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, și cu

mențiunea că nu a fost emisă încă o hotărâre de guvern prin care să se dispună

în sensul exceptării acestui imobil de la restituirea în natură.

Prin

întâmpinare, pârâtul Consiliul Județean Harghita susține că imobilul în litigiu

este necesar funcționării Școlii Speciale „Sfânta Anna” din localitatea Sumuleu

și a fost inclus în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al

județului Harghita, conform H.G. nr. 1351/2002, anexa nr. 1 pg. 14 poziția H/2

și H/3 sub denumirea „cantină și depozit de alimente”, fiind inclus și în lista

imobilelor ce intră sub incidența art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

listă care a fost înaintată Ministerului Administrației Publice cu adresa nr.

7925/723/2002.

Prin

sentința civilă nr. 1576 din 20 noiembrie 2002 Tribunalul Harghita a respins

acțiunea reclamanților și a menținut dispoziția nr. 192/2002 dată de Consiliul

Județean Harghita privind oferta de acordare a despăgubirilor prin echivalent.

În

motivarea sentinței, în esență, s-a reținut că imobilul care face obiectul

litigiului, și care se identifică în C.F. loc. Șumuleu cu nr. top 2859/2/3 și

nr. 2860/3, construcții și teren aferent în suprafață de 1706 mp aparține

domeniului public al județului Harghita, conform mențiunilor H.G. nr. 1351 din

27 decembrie 2001 și este inclus în lista bunurilor care intră sub incidența

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 transmisă cu adresa nr. 7325/723 din 10

decembrie 2002, de către Consiliul Județean Harghita, Ministerului

Administrației Publice, fiind necesar funcționării Școlii Speciale „Sfânta

Anna”.

Totodată

se reține că, în speță, nu sunt incidente art. 16 alin. (4) din Legea nr.

10/2004 (în redactarea inițială), întrucât reclamanții nu au contestat

valabilitatea titlului statului, ci doar faptul că nu există hotărârile de

guvern care să fi declarat acest imobil ca nefiind restituibil în natură.

Referitor

la imobilul înscris în C.F. Șumuleu, nr. top 2865/2/3 și 2862/2, 7058 mp teren

arătură, prima instanță reține că reclamanții au înaintat separat notificarea

nr. 57/2002, caz în care acest imobil nu face obiectul judecății în prezenta

cauză.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea sentinței și restituirea în

natură a imobilului în litigiu, cu motivarea că nu este exceptat de la

restituirea în natură, în condițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001.

Susțin

apelanții că numai în cursul judecății cauzei pârâtul s-a adresat Ministerului

Administrației Publice pentru a propune Guvernului să includă acest imobil în

categoria celor care nu pot fi restituite, împrejurare care nu poate avea

eficiență juridică.

Prin decizia civilă nr. 30/A din 25

martie 2003 Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins apelul declarat de reclamanți

ca nefondat, pentru aceleași considerente de fapt și de drept reținute și de

tribunal.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, recurenții susțin că

potrivit extrasului de carte funciară imobilul în litigiu este o casă de locuit

cu șapte camere, coridor, un grajd, o șură și terenul aferent și nu o unitate

școlară caz în care, în baza principiului instituit prin art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, se impunea a le fi restituit în natură, aceasta cu atât mai

mult cu cât abia în cursul judecății pârâtul a propus Guvernului includerea sa

în lista imobilelor care nu sunt supuse restituirii.

Analizând recursul curtea constată că nu este fondat pentru

următoarele considerente:

În drept, potrivit regulilor

înscrise în art. 1 și urm. din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite pot

solicita restituirea imobilelor ce le-au fost preluate, în mod abuziv, în

perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989. De regulă, astfel de imobile se

restituie în natură și numai dacă restituirea în natură nu mai este posibilă se

vor stabili măsuri prin echivalent.

Procedurile de restituire,

persoanele îndreptățite și criteriile de determinare a imobilelor a căror

restituire în natură poate fi solicitată sunt reglementate prin dispozițiile

actului normativ menționat.

Or, potrivit art. 16 alin. (1) din

legea mai sus arătată, pentru imobilele ocupate de unități bugetare de

învățământ, imobile care sunt identificate în cadrul unei proceduri

administrative ce se finalizează cu pronunțarea unei hotărâri de guvern,

foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.

În fapt, imobilul în litigiu, ce se

identifică în C.F. a localității cu nr. top 2859/2/3 și nr. 2860/3, construcții

și teren aferent în suprafață de 1706 mp, este ocupat de o unitate bugetară de

învățământ, având destinația de „cantină și depozit de alimente” a Școlii

Speciale „Sfânta Anna” precum și de „teren aferent”.

Acest imobil, prin H.G. nr.

1351/2001 (M. Of. nr. 597 bis din 13 august 2002), pronunțată în procedura

reglementată de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, a fost deja atestat

ca aparținând domeniului public al Județului Harghita, caz în care, în baza

art. 11 din același act normativ, a devenit inalienabil, insesizabil și

imprescriptibil și, totodată, a fost inclus în lista imobilelor preluate de

stat care cad sub incidența art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2000.

Împrejurarea că hotărârea de guvern

menționată a fost adoptată abia în cursul procesului și, respectiv, că

procedura prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu a fost încă

finalizată, sunt irelevante din punct de vedere al analizei cererii de

restituire în natură a imobilului formulată de reclamanți atâta timp cât aceste

proceduri administrative erau în curs de derulare la momentul promovării

cererii deduse judecății.

Este de observat și faptul că

reclamanții nu au contestat, în vreun mod, valabilitatea titlului statului cu

privire la imobilul în litigiu și nici faptul declarării acestui imobil ca

aparținând domeniului public al Județului Harghita,.

Așa fiind, cum imobilul în litigiu,

pe durata afectațiunii de interes public, este insesizabil și cum reclamanții

nu au solicitat, în cadrul procedurilor legale instituite în acest scop prin

art. 23 din Legea nr. 213/1998, anularea pozițiilor H/2 și H/3 din anexa nr. 1

din H.G. nr. 1351/2002 și, respectiv, măsura trecerii acestui bun în domeniul

public, cererea lor de restituire în natură a imobilului nu este fondată.

În aceste condiții, în mod just,

intimatul Consiliul Județean Harghita, reținând, pe de o parte, că imobilul în

litigiu a fost preluat în proprietatea statului din patrimoniul autorilor

reclamanților, în baza Decretelor nr. 111/1951 și a art. III din Decretul nr.

218/1960 și, pe de altă parte, că acest imobil, dată fiind situația sa juridică

actuală, anume aceea de unitate școlară, aflat la momentul emiterii dispoziției

contestate, în procedura administrativă de declarare ca bun proprietate

publică, a apreciat că, în speță, sunt incidente art. 16 alin. (1) din Legea

nr.10/2001, sens în care a aprobat reclamanților, oferta de despăgubiri bănești.

Pentru

considerentele de fapt și de drept arătate și în raport de limitele investirii,

instanța de recurs constată că soluția de respingere a cererii de restituire în

natură a imobilului în litigiu formulată de reclamanți a fost dată cu aplicarea

corectă a legii, caz în care, recursul declarat se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții V.M. și B.M. împotriva deciziei nr. 30/A din 25 martie

2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2005.