ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1014/2005

Asupra recursului de față constată: Prin dispoziția nr. 192 din 3 iulie 2002, Consiliul Județean Harghita a respins cererea de restituire, în natură, a imobilului situat în municipiul Miercurea Ciuc, județul Harghita, transmisă de V.M. și B.M. cu notificarea nr. 344/2001, cu mențiunea că, în situația în care imobilul nu va mai fi necesar scopului legal stabilit, se va face aplicarea art. 16 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Prin aceeași dispoziție s-a aprobat oferta de acordare de despăgubiri bănești pentru imobilul a cărui revendicare se solicită, și care se identifică în C.F. loc. Șumuleu cu nr. top 2859/2/3 și nr. 2860/3, compus din casă și curte în suprafață de 1706 mp.

Totodată, s-a stabilit că valoarea ofertei este valoarea actualizată a sumei de 711.901.206 lei, stabilită la data de 30 octombrie 1998 de Comisia tehnică de specialitate constituită în baza Legii nr. 112/1995, anume suma de 1.918.917.061 lei, potrivit coeficientului inflației din luna aprilie 2002 comunicat de Institutul Național de Statistică. În drept dispoziția menționată a fost întemeiată pe prevederile art. 16, art. 19 și art. 36 din Legea nr. 10/2001 și a art. 10 din H.G. nr. 614/2001. Prin cererea înregistrată la 7 august 2002 la Tribunalul Harghita, reclamanții V.M. și B.M. au cerut anularea dispoziției menționate și restituirea în natură a imobilului în litigiu.

În motivarea cererii, reclamanții arată că imobilul a cărui retrocedare o solicită este o anexă a Școlii Sfânta Ana și nu o unitate școlară, caz în care, nu este exceptat de la restituire în condițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, și cu mențiunea că nu a fost emisă încă o hotărâre de guvern prin care să se dispună în sensul exceptării acestui imobil de la restituirea în natură. Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Județean Harghita susține că imobilul în litigiu este necesar funcționării Școlii Speciale „Sfânta Anna” din localitatea Sumuleu și a fost inclus în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al județului Harghita, conform H.G. nr. 1351/2002, anexa nr. 1 pg. 14 poziția H/2 și H/3 sub denumirea „cantină și depozit de alimente”, fiind inclus și în lista imobilelor ce intră sub incidența art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, listă care a fost înaintată Ministerului Administrației Publice cu adresa nr. 7925/723/2002.

Prin sentința civilă nr. 1576 din 20 noiembrie 2002 Tribunalul Harghita a respins acțiunea reclamanților și a menținut dispoziția nr. 192/2002 dată de Consiliul Județean Harghita privind oferta de acordare a despăgubirilor prin echivalent. În motivarea sentinței, în esență, s-a reținut că imobilul care face obiectul litigiului, și care se identifică în C.F. loc. Șumuleu cu nr. top 2859/2/3 și nr. 2860/3, construcții și teren aferent în suprafață de 1706 mp aparține domeniului public al județului Harghita, conform mențiunilor H.G. nr. 1351 din 27 decembrie 2001 și este inclus în lista bunurilor care intră sub incidența art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 transmisă cu adresa nr. 7325/723 din 10 decembrie 2002, de către Consiliul Județean Harghita, Ministerului Administrației Publice, fiind necesar funcționării Școlii Speciale „Sfânta Anna”.

Totodată se reține că, în speță, nu sunt incidente art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2004 (în redactarea inițială), întrucât reclamanții nu au contestat valabilitatea titlului statului, ci doar faptul că nu există hotărârile de guvern care să fi declarat acest imobil ca nefiind restituibil în natură. Referitor la imobilul înscris în C.F. Șumuleu, nr. top 2865/2/3 și 2862/2, 7058 mp teren arătură, prima instanță reține că reclamanții au înaintat separat notificarea nr. 57/2002, caz în care acest imobil nu face obiectul judecății în prezenta cauză. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea sentinței și restituirea în natură a imobilului în litigiu, cu motivarea că nu este exceptat de la restituirea în natură, în condițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001.

Susțin apelanții că numai în cursul judecății cauzei pârâtul s-a adresat Ministerului Administrației Publice pentru a propune Guvernului să includă acest imobil în categoria celor care nu pot fi restituite, împrejurare care nu poate avea eficiență juridică. Prin decizia civilă nr. 30/A din 25 martie 2003 Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins apelul declarat de reclamanți ca nefondat, pentru aceleași considerente de fapt și de drept reținute și de tribunal. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, recurenții susțin că potrivit extrasului de carte funciară imobilul în litigiu este o casă de locuit cu șapte camere, coridor, un grajd, o șură și terenul aferent și nu o unitate școlară caz în care, în baza principiului instituit prin art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se impunea a le fi restituit în natură, aceasta cu atât mai mult cu cât abia în cursul judecății pârâtul a propus Guvernului includerea sa în lista imobilelor care nu sunt supuse restituirii. Analizând recursul curtea constată că nu este fondat pentru următoarele considerente: În drept, potrivit regulilor înscrise în art. 1 și urm. din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite pot solicita restituirea imobilelor ce le-au fost preluate, în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989. De regulă, astfel de imobile se restituie în natură și numai dacă restituirea în natură nu mai este posibilă se vor stabili măsuri prin echivalent.

Procedurile de restituire, persoanele îndreptățite și criteriile de determinare a imobilelor a căror restituire în natură poate fi solicitată sunt reglementate prin dispozițiile actului normativ menționat. Or, potrivit art. 16 alin. (1) din legea mai sus arătată, pentru imobilele ocupate de unități bugetare de învățământ, imobile care sunt identificate în cadrul unei proceduri administrative ce se finalizează cu pronunțarea unei hotărâri de guvern, foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent. În fapt, imobilul în litigiu, ce se identifică în C.F. a localității cu nr. top 2859/2/3 și nr. 2860/3, construcții și teren aferent în suprafață de 1706 mp, este ocupat de o unitate bugetară de învățământ, având destinația de „cantină și depozit de alimente” a Școlii Speciale „Sfânta Anna” precum și de „teren aferent”.

Acest imobil, prin H.G. nr. 1351/2001 (M. Of. nr. 597 bis din 13 august 2002), pronunțată în procedura reglementată de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, a fost deja atestat ca aparținând domeniului public al Județului Harghita, caz în care, în baza art. 11 din același act normativ, a devenit inalienabil, insesizabil și imprescriptibil și, totodată, a fost inclus în lista imobilelor preluate de stat care cad sub incidența art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2000. Împrejurarea că hotărârea de guvern menționată a fost adoptată abia în cursul procesului și, respectiv, că procedura prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu a fost încă finalizată, sunt irelevante din punct de vedere al analizei cererii de restituire în natură a imobilului formulată de reclamanți atâta timp cât aceste proceduri administrative erau în curs de derulare la momentul promovării cererii deduse judecății.

Este de observat și faptul că reclamanții nu au contestat, în vreun mod, valabilitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu și nici faptul declarării acestui imobil ca aparținând domeniului public al Județului Harghita,. Așa fiind, cum imobilul în litigiu, pe durata afectațiunii de interes public, este insesizabil și cum reclamanții nu au solicitat, în cadrul procedurilor legale instituite în acest scop prin art. 23 din Legea nr. 213/1998, anularea pozițiilor H/2 și H/3 din anexa nr. 1 din H.G. nr. 1351/2002 și, respectiv, măsura trecerii acestui bun în domeniul public, cererea lor de restituire în natură a imobilului nu este fondată.

În aceste condiții, în mod just, intimatul Consiliul Județean Harghita, reținând, pe de o parte, că imobilul în litigiu a fost preluat în proprietatea statului din patrimoniul autorilor reclamanților, în baza Decretelor nr. 111/1951 și a art. III din Decretul nr. 218/1960 și, pe de altă parte, că acest imobil, dată fiind situația sa juridică actuală, anume aceea de unitate școlară, aflat la momentul emiterii dispoziției contestate, în procedura administrativă de declarare ca bun proprietate publică, a apreciat că, în speță, sunt incidente art. 16 alin. (1) din Legea nr.10/2001, sens în care a aprobat reclamanților, oferta de despăgubiri bănești. Pentru considerentele de fapt și de drept arătate și în raport de limitele investirii, instanța de recurs constată că soluția de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu formulată de reclamanți a fost dată cu aplicarea corectă a legii, caz în care, recursul declarat se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții V.M. și B.M. împotriva deciziei nr. 30/A din 25 martie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2005.