ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.02.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1060/2006

HOTĂRÂRE
01.02.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1060/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față constată:

Cu notificările nr. 680/2001, nr.

441/2001 și nr. 494/2001, petiționarii

D.E.M.G., D.A.E. și D.L.F., în calitate de nepoți ai

lui D.F., au cerut restituirea, în natură, a imobilului situat în Municipiul

Miercurea Ciuc, înscris în C.F. a localității Jigodin sub nr. top 2592, 2593 și

2596, preluat de stat prin naționalizare poz. 11 la anexa Decretului nr.

92/1950.

Petiționarii

arată că, în procedura Legii nr. 112/1995, prin hotărârea nr. 239/1997 a fost

acordată primei petiționare o despăgubire de 138.986.932 lei și că, în prezent,

imobilul este afectat activității Grădiniței nr. 3 din localitate.

Prin dispoziția nr. 668 din 5

septembrie 2002 Primarul Municipiului Miercurea Ciuc a respins cererea

petiționarilor reținând că, în raport de dispozițiile art. 16 din Legea nr.

10/2001, imobilele ocupate de unități bugetare din învățământ, cum este și cel

în litigiu, sunt exceptate de la restituirea în natură.

Prin cererea înregistrată la 10

octombrie 2002, reclamantele D.E.M.G. și C.T. au cerut anularea dispoziției

menționate și restituirea în natură a imobilului în litigiu.

În motivarea cererii se arată că

prin dispoziția alin. (4) al art. 16 din Legea nr. 10/2001, prin derogare de la

interdicția instituită prin aliniatele anterioare ale aceluiași articol,

persoanelor ale căror bunuri au fost preluate de stat pe căi ilicite pot cere

restituirea în natură, fiind irelevant sub acest aspect faptul că acestea sunt

ocupate de unități de învățământ.

Așa fiind, cum imobilul în litigiu a

fost preluat de stat în mod abuziv, autorul lor fiind exceptat de la naționalizare

prin dispoziția art. II din Decretul nr. 92/1950, reclamantele apreciază că în

speță era dată situația de excepție prevăzută de art.16 alin.4 din lege, sens

în care se solicită ca imobilul să le fie restituit în natură.

Reclamanta C.T. invocă în susținerea

pretenției sale și omisiunea primarului de a se pronunța și cu privire la

cererea sa pe care i-a notificat-o împreună cu prima reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 470 din 26

martie 2003 Tribunalul Harghita a respins cererea formulată de reclamantele

D.E.M.G. și C.T.

În motivarea sentinței s-a reținut

că imobilul în litigiu aparține domeniului public al municipiului Miercurea

Ciuc fiind ocupat de o unitate bugetară de învățământ caz în care restituirea

sa în natură s-ar putea dispune numai dacă nu ar mai fi necesar scopului legal

stabilit, ceea ce nu este cazul în speță, împrejurare în care, în raport de

dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cererea reclamantelor nu

poate fi primită.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta

D.E.M.G. susținând că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în redactarea de la data notificării

cererii, dispoziții care permiteau restituirea în natură a imobilelor deținute

de stat fără titlu valabil, cum este și cazul celui în litigiu, interdicția

prevăzută de alin. (1) a art. 16 din lege fiind aplicabilă doar imobilelor

preluate de stat cu titlu valabil.

Susține reclamanta că în speță nu

pot fi aplicate nici dispozițiile O.U.G. nr. 184 din 12 decembrie 2002, prin

care au fost abrogate dispozițiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

întrucât aplicarea acestora ar constitui o încălcare a principiului

neretroactivității legii civile precum și a dispozițiilor art. 480 C. civ. și a

prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Prin decizia nr. 150/A din 28

octombrie 2003 Curtea de Apel Târgu Mureș a respins apelul ca nefondat.

În considerentele deciziei, în

interpretarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001 în redactarea

inițială a legii, instanța apreciază că prin aceste dispoziții legiuitorul a

instituit principiul nerestituirii în natură a imobilelor care, la data

apariției legii, aparțin domeniului public de interes local, foștii proprietari

fiind îndreptățiți doar la măsuri reparatorii prin echivalent.

În interpretarea aceluiași articol

[art. 16 alin. (3)], instanța de apel reține că foștii proprietari pot cere

restituirea în natură a unor astfel de imobile doar la data încetării

afectațiunii prevăzute de art. 16 alin. (1), interpretare care apreciază că

este confirmată și prin modificarea legislativă adusă în cursul judecății

acestui articol prin dispozițiile O.U.G. nr. 184/2002.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs apelanta invocând greșita interpretare și a aplicare a dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 10/2001 în cauza dedusă judecății precum și

neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 184/2002.

Reiterează recurenta aspectele de

fapt arătate prin cererea de chemare în judecată și prin cererea de apel,

susținând că atâta timp cât autorul său era exceptat de la naționalizare,

titlul invocat de stat pentru deținerea imobilului în litigiu nu este valabil,

caz în care, imobilul este supus restituirii în natură, conform art. 16 alin.

(4) din lege, pentru astfel de bunuri neoperând interdicția de restituire

prevăzută de art. 16 alin. (1) din lege.

Analizând criticile formulate de

reclamantă care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. instanța constată următoarele:

În drept, potrivit art. 16 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 (în redactarea inițială), pentru categoriile de imobile

enumerate, inclusiv cele ocupate de unități bugetare de învățământ, necesare în

vederea continuării activității de interes public, social cultural sau obștesc,

foștilor proprietari li se acordă doar măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin dispoziția legală menționată se

instituia o interdicție de restituire în natură a categoriilor de imobile

menționate și care erau afectate desfășurării activităților menționate.

Interdicția menționată, potrivit

alin. (4) al art. 16, nu se aplica însă acelor imobile care au fost preluate de

stat fără titlu, fiind irelevant sub acest aspect faptul că aceste imobile sunt

sau nu ocupate de unitățile enumerate la alin. (1).

Ca atare, în cazul litigiilor

referitoare la imobilele din categoria celor prevăzute la art. 16 alin. (1),

prejudicial stabilirii categoriei de măsuri reparatorii la care foștii

proprietari ori moștenitorii acestora ar fi fost îndreptățiți, instanțele aveau

obligația de a stabili dacă bunurile au fost preluate de stat cu titlu, caz în

care opera interdicția prevăzută de alin. (1) al art. 16 sau fără titlu

valabil, caz în care interdicția era inoperantă.

Or, în speță, în mod necontestat,

imobilul în litigiu este ocupat de Grădinița nr. 3 Miercurea Ciuc,

încadrându-se în categoria imobilelor prevăzute de art. 16 alin. (1) din lege.

Referitor la acest imobil atât la

judecata în primă instanță cât și în apel reclamanta a contestat valabilitatea

titlului statului și a susținut că, atâta timp cât imobilul a fost preluat fără

titlu nu se aplică interdicția de retrocedare în natură prevăzută de art. 16

alin. (1).

Omisiunea instanțelor de a verifica

valabilitatea titlului statului, concluzionând, fără vreo analiză a apărărilor

și argumentelor invocate de reclamantă în justificarea pretențiilor sale, că

imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură întrucât ar aparține

domeniului public de interes local, este esențială și echivalează cu o

necercetare în fond a procesului.

Așa fiind, în baza art. 316 C. proc.

civ. se impune casarea hotărârilor și reluarea judecății.

Cu ocazia rejudecării, instanțele

vor ordona probe pentru identificarea cu claritate a imobilului a cărui

retrocedare se cere și, în analiza argumentelor invocate de reclamantă în

justificarea faptului că imobilul în litigiu este supus restituirii în natură,

vor avea în vedere, prin prisma principiilor care reglementează aplicarea în

timp a legii civile, modificările aduse dispozițiilor Legii nr. 10/2001 prin Legea

nr. 247/2005.

Admite recursul declarat de reclamanta D.E.M.G.

împotriva deciziei nr. 150A din 28 octombrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș,

secția civilă.

Casează decizia atacată precum și sentința civilă nr.

470 din 26 martie 2003 a Tribunalului Harghita și trimite cauza aceluiași

tribunal pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

1 februarie

2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2816/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 decembrie 2001 pe rolul tribunalului Harghita, reclamanții P.Z. și P.S. au solicitat, în contradictoriu cu Primăria muni
ÎCCJ 2010-05-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3080/2010
Asupra recursului, constată următoarele: Prin decizia nr. 43 din 15 februarie 1982 a Consiliului Popular al județului Harghita, emisă în aplicarea Decretului nr. 223/1974, s-a preluat de stat din patrimoniul numiților G.A. și G.E. cota de 1
ÎCCJ 2006-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2233/2006
onate și era condiționată de adoptarea unei legi speciale care să stabilească modalitățile și procedurile de acordare. De aceea, notificarea se adresa, după caz, prefecturii dacă se solicitau despăgubiri bănești sau unității deținătoare dac
ÎCCJ 2005-02-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1014/2005
Asupra recursului de față constată: Prin dispoziția nr. 192 din 3 iulie 2002, Consiliul Județean Harghita a respins cererea de restituire, în natură, a imobilului situat în municipiul Miercurea Ciuc, județul Harghita, transmisă de V.M. și B
ÎCCJ 2006-02-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1653/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții I.I., I.G. și D.A. au chemat în judecată comuna Bascov, prin primar și Consiliul local Bascov, solicitând Tribunalului Argeș pe rolul căruia c
Sursă