ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5076/2005

Asupra recursurilor civile de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Câmpulung la 28 mai 2003, reclamantul C.D. a chemat în judecată

pârâții B.E. și S.G., solicitând să se constate nulitatea absolută a sentinței

civile nr. 2086 din 27 septembrie 2002, pronunțată de aceeași instanță, precum

și a actelor de executare efectuate în baza ei în dosarul execuțional nr.

205/2003 al BEJ M.M.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că prin menționata sentință s-a finalizat, fără ca el să fie parte,

procesul de partaj succesoral între cei doi pârâți și abia când executorul

judecătoresc a început executarea acesteia a aflat că au făcut obiect al

împărțelii mai multor terenuri proprietatea lui.

La data de 5 septembrie 2003 pârâta

B.E. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii iar pe cale de

cerere reconvențională a solicitat în contradictoriu cu reclamantul și cu

celălalt pârât să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare

cumpărare încheiat între aceștia la 8 martie 2002, pentru 934,26 mp teren intravilan

și 196,15 mp teren extravilan.

A susținut că părțile au fost de

rea-credință, cunoscând împrejurarea că vânzătorul S.G. este coindivizar cu

pârâta-reclamantă asupra terenului respectiv.

Prin aceeași cerere reconvențională,

pârâta reclamantă a chemat în judecată comisiile locală și județeană de fond

funciar pentru a se constata nulitatea absolută a titlului de proprietate emis

pe numele pârâtului S.G. pentru suprafața de 3480 mp, deoarece și ea este

îndreptățită la reconstituirea dreptului în calitate de moștenitoare a

defunctei S.A.

Judecătoria Câmpulung, prin sentința

civilă nr. 2363 din 26 noiembrie 2003 a respins ca nefondate atât acțiunea

principală cât și cererea reconvențională.

S-a reținut sub un prim aspect că nu

poate fi primită, fiind în afara prevederilor legale, solicitarea

reclamantului-pârât ca pe cale judecătorească să se „constate nulitatea

absolută” a unei alte hotărâri judecătorești. Reclamantul-pârât putea eventual

să uzeze, în măsura în care se considera lezat, de alte remedii judiciare între

care căile ordinare și extraordinare de atac.

În privința cererii reconvenționale

instanța a stabilit pe de o parte că nu s-a dovedit reaua-credință a părților

la încheierea contractului de vânzare cumpărare iar pe de altă parte că titlul

de proprietate pentru suprafața de 3480 mp a fost emis în condiții legale și

validat de instanța care a soluționat partajul.

Apelurile declarate de reclamantul

pârât și de pârâta reclamantă împotriva acestei sentințe au fost respinse ca

nefondate prin decizia civilă nr. 262 din 13 februarie 2004 pronunțată de

Curtea de Apel Pitești, care a reiterat motivarea instanței de fond.

Aceleași părți au

declarat recursuri împotriva deciziei, criticând-o fără a se raporta la

prevederile art. 304 C. proc. civ.

În recursul său reclamantul pârât

C.D. a susținut sub un prim aspect că i s-a încălcat dreptul la apărare prin

respingerea de către instanța de apel a cererii de amânare a judecății.

Pe fondul cauzei a învederat că în

mod greșit i-a fost respinsă acțiunea, el neavând cunoștință despre procesul de

partaj și nici nu a dispus de alte mijloace decât cererea de a se constata

nulitatea absolută a acelei sentințe.

În recursul său pârâta reclamantă

B.E. a susținut că trebuia admisă cererea sa reconvențională întrucât, pe de o

parte, s-a acționat cu rea-credință la încheierea actului de vânzare cumpărare

iar pe de altă parte titlul de proprietate pentru terenul de 3840 mp trebuia

emis și pe numele ei.

Examinând legalitatea și temeinicia

hotărârilor în contextul criticilor formulate, Înalta Curte reține că ambele

recursuri sunt nefondate în sensul considerentelor ce succed.

Referitor la recursul declarat de

reclamantul-pârât se constată în primul rând că nu a existat vreo violare a

dreptului la apărare. Instanța de apel i-a respins cererea de amânare

considerând în mod corect că de la depunerea apelului și primirea citației

reclamantul pârât a avut timp suficient să-și angajeze un avocat.

În ceea ce privește fondul cauzei,

ambele instanțe au reținut cu deplin temei că desființarea unei hotărâri

judecătorești nu se poate face decât prin exercitarea căilor de atac, ordinare

sau extraordinare, prevăzute de lege, nu și printr-o acțiune care să „constate”

pretinsa nelegalitate a acesteia.

În ceea ce privește recursul

pârâtei-reclamante, acesta este de asemenea nefondat sub un prim aspect este

esențial faptul că nu s-a dovedit reaua-credință ori conivența frauduloasă

între părți, care să justifice constatarea nulității contractului de vânzare

cumpărare. Potrivit prevederilor art. 1899 alin. (2) C. civ., buna-credință se

presupune totdeauna iar sarcina probei revine celui ce invocă reaua-credință

(în speță pârâta–reclamantă, care nu a administrat nici o dovadă în acest

sens).

În fine, este legală în soluția de

respingere a cererii reconvenționale sub aspectul celui de-al doilea petit,

instanțele apreciind în mod corect că în procesul de partaj terenul respectiv a

fost împărțit între S.G. și pârâta reclamantă, în calitate de moștenitoare,

chiar dacă inițial titlul fusese emis numai pe numele acestuia.

Așa fiind, cum hotărârile pronunțate

sunt legale și temeinice sub toate aspectele recursurile vor fi respinse ca

nefondate conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de reclamantul C.D. și pârâta

B.E. împotriva deciziei civile nr. 262/A din 13 februarie 2004 a Curții de Apel

Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2005.