ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5271/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Constanța sub nr. 2236 din 17 aprilie 2000, reclamanta S.A.V. a

chemat în judecată pe pârâții Statul Român reprezentat prin Ministerul de

Finanțe și sau D.G.F.P.S. Constanța, prin Primar și Consiliul Local al municipiului

Constanța solicitând, ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună

obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie,

imobilul situat în Constanța, și compensarea suprafeței de teren, în natură,

dacă acesta este afectat, total sau în parte, de construcții.

Tribunalul Constanța a pronunțat

sentința civilă nr. 1560 din 14 iulie 2000, prin care a admis acțiunea și a

obligat pe pârâții municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local

Constanța;

- să lase în deplină proprietate și

liniștită posesie, în favoarea reclamantei, lotul de teren în suprafață de 133

mp situat în Constanța, având ca vecinătăți: la N - str. M.; la S - bloc L10;

la E - str. R. și la V - str. M.

- să lase în deplină proprietate și

liniștită posesie, în favoarea reclamantei, acest lot de teren în suprafață de

287 mp, menționat în expertiza întocmită de expertul A.S. - lotul ABCDEF- din

str. R.

Față de pârâții Statul Român și R.A.E.D.P.P.

Constanța, a fost respinsă acțiunea.

Apelul declarat de municipiul

Constanța și Consiliul Local Constanța, împotriva sentinței civile 1560/2000 a

fost constatat nul, prin decizia nr. 35/C din 26 februarie 2002 a Curții de

Apel Constanța, secția civilă.

Recursul declarat de municipiul

Constanța și Consiliul Local Constanța împotriva deciziei civile 35/C/2002 a

fost admis, prin decizia nr. 2235 din 28 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție,

secția civilă, în consecință s-a dispus casarea deciziei cu trimiterea cauzei

spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Curtea de Apel Constanța, rejudecând

cauza, a pronunțat decizia civilă nr. 131/C/ din 21 octombrie 2003 prin care a

respins apelul formulat de pârâții municipiul Constanța și Consiliul Local al municipiului

Constanța.

Împotriva deciziei 131/2003 au

declarat recurs municipiul Constanța prin primar și Consiliul Local al municipiului

Constanța arătând că în decizia de casare Curtea Supremă de Justiție a

considerat că la dosar sunt suficiente probe privind completarea semnării

apelului, în raport de adresa nr. 1250 din 30 ianuarie 2003 depusă în recurs,

prin care primarul municipiului Constanța declară că își însușește apelul

declarat împotriva deciziei civile nr. 35/C/2002 pronunțată în dosarul nr. 4670/2000

al Curții de Apel Constanța, secția civilă, de asemenea, în decizia de casare

s-a stabilit ca la rejudecarea apelului, în măsura în care se consideră oportun

să se pună în discuția părților completarea semnăturii, însă la curtea de apel

deși nu s-a pus în discuția părților acest aspect, s-a menționat în practica

această nulitate invocată de apărătorul reclamantei.

Un alt motiv de recurs se referă la

nemotivarea apelului care nu mai era oportună a fi analizată față de

îndrumările din decizia de casare privind aplicarea art. 292 alin. (2) C. proc.

civ.

O altă critică a deciziei se referă

la examinarea, din oficiu, a fondului cauzei, în raport de care curtea de apel

trebuia să constate că în mod nelegal instanța de fond a dispus restituirea

terenului aflat lângă un bloc unde se află amplasate utilitățile acestuia

(instalații, alei), ceea ce face imposibilă restituirea pe vechiul amplasament,

chiar dacă expertul susține altceva.

Referitor la terenul atribuit în

compensare, se susține că potrivit art. 480-489 C. civ. pe care reclamanta și-a

întemeiat acțiunea, restituirea în compensare era inadmisibilă, iar instanța de

fond „ a schimbat din oficiu temeiul acțiunii, pe legea nr. !8”, fără a pune în

discuția părților acest aspect.

În raport de aceste motive se

solicită admiterea recursului și casarea cu trimiterea spre rejudecare, în

principal la curtea de apel sau, în subsidiar, la tribunal.

Înalta Curte de Casație și Justiție

, analizând decizia recurată în raport de motivele de recurs, înscrisurile și

lucrările dosarului, constată că în practicaua deciziei nr. 131/2005 se menționează

expres unirea excepțiilor cu fondul cauzei și în consecință atât avocatul pârâtelor-recurente

cât și al reclamantei au pus concluzii referitor la cele două excepții

(nesemnarea și nemotivarea apelului) cât și pe fondul cauzei, iar în

considerentele deciziei au fost analizate cele două excepții, astfel încât

această critică este nefondată.

În decizia nr. 2235/2002 a Curții

Supreme de Justiție, secția civilă, se precizează expres că motivul casării cu

trimitere al deciziei nr. 35/2002 îl constituie omisiunea instanței de apel de

a analiza excepția nemotivării apelului și în consecință cu ocazia rejudecării

apelului curtea a constatat, în mod legal, că potrivit art. 288

1

C.

proc. civ., în vigoare la data declarării apelului conform O.G. nr. 13/1998, după

comunicarea motivării hotărârii părțile vor motiva apelul în fapt și drept,

într-un termen de 15 zile de la comunicare, însă pârâtele apelante municipiul

Constanța și Consiliul Local al municipiului Constanța, deși au primit

motivarea sentinței la data de 1 aprilie 2000 nu au depus motivele de drept și

de fapt pe care și-au întemeiat apelul ( așa cum prevăd expres dispozițiile

art. 287 pct. 3 C. proc. civ. ) până la data de 21 octombrie 2003 când s-a

soluționat, a doua oară, apelul.

Totodată instanța de apel a

examinat, din oficiu, sentința atacată și nu a reținut motive de fapt și de

drept care să justifice schimbarea ei, pe baza celor invocate la fond.

Astfel fiind, în mod legal, curtea

de apel s-a pronunțat numai pe baza celor invocate la prima instanță, potrivit

dispozițiilor art. 2012 alin. (2) C. proc. civ., fără a putea aprecia asupra

schimbării temeiului de drept de către instanța de fond, deoarece acest motiv

s-a formulat doar cu ocazia declarării recursului, și în consecință critica

referitoare la neanalizarea unui motiv de apel cu care curtea nu a fost

sesizată, este nefondată.

Tot din practicaua deciziei civile

nr. 131/2003 rezultă că apărătorul pârâtelor apelante a solicitat admiterea

apelului și respingerea acțiunii, ca nefondată, pentru ca în recurs să solicite

admiterea recursului și casarea deciziei cu trimitere, la curtea de apel sau la

judecătorie, ceea ce denotă, încă o dată, o poziție procesuală oscilantă.

Cu privire la expertiza efectuată în

cauză, din înscrisurile dosarului de fond rezultă că pârâtele-recurente nu au

formulat obiective pentru expert, iar în încheierea ședinței din data de 3

iulie 2000 se menționează expres că reprezentantul pârâtelor „nu are obiecțiuni

de formulat la raportul de expertiză”; de asemenea, deși cauza s-a soluționat

de 2 ori în apel, când pârâtele puteau solicita efectuarea altei expertize, o

asemenea cerere nu s-a făcut și de aceea orice opinie exprimată în motivele de

recurs cu privire la nelegalitatea expertizei, este nefondată.

În raport de considerentele expuse,

Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate și potrivit art. 312

alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de municipiul Constanța, prin Primar și Consiliul Local al

municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 131/C din 21 octombrie 2003 a

Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 16 iunie 2005.