ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5271/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr. 2236 din 17 aprilie 2000, reclamanta S.A.V. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român reprezentat prin Ministerul de Finanțe și sau D.G.F.P.S. Constanța, prin Primar și Consiliul Local al municipiului Constanța solicitând, ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în Constanța, și compensarea suprafeței de teren, în natură, dacă acesta este afectat, total sau în parte, de construcții.

Tribunalul Constanța a pronunțat sentința civilă nr. 1560 din 14 iulie 2000, prin care a admis acțiunea și a obligat pe pârâții municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța; - să lase în deplină proprietate și liniștită posesie, în favoarea reclamantei, lotul de teren în suprafață de 133 mp situat în Constanța, având ca vecinătăți: la N - str. M.; la S - bloc L10; la E - str. R. și la V - str. M. - să lase în deplină proprietate și liniștită posesie, în favoarea reclamantei, acest lot de teren în suprafață de 287 mp, menționat în expertiza întocmită de expertul A.S. - lotul ABCDEF- din str. R. Față de pârâții Statul Român și R.A.E.D.P.P. Constanța, a fost respinsă acțiunea. Apelul declarat de municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța, împotriva sentinței civile 1560/2000 a fost constatat nul, prin decizia nr. 35/C din 26 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Recursul declarat de municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța împotriva deciziei civile 35/C/2002 a fost admis, prin decizia nr. 2235 din 28 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, în consecință s-a dispus casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe. Curtea de Apel Constanța, rejudecând cauza, a pronunțat decizia civilă nr. 131/C/ din 21 octombrie 2003 prin care a respins apelul formulat de pârâții municipiul Constanța și Consiliul Local al municipiului Constanța.

Împotriva deciziei 131/2003 au declarat recurs municipiul Constanța prin primar și Consiliul Local al municipiului Constanța arătând că în decizia de casare Curtea Supremă de Justiție a considerat că la dosar sunt suficiente probe privind completarea semnării apelului, în raport de adresa nr. 1250 din 30 ianuarie 2003 depusă în recurs, prin care primarul municipiului Constanța declară că își însușește apelul declarat împotriva deciziei civile nr. 35/C/2002 pronunțată în dosarul nr. 4670/2000 al Curții de Apel Constanța, secția civilă, de asemenea, în decizia de casare s-a stabilit ca la rejudecarea apelului, în măsura în care se consideră oportun să se pună în discuția părților completarea semnăturii, însă la curtea de apel deși nu s-a pus în discuția părților acest aspect, s-a menționat în practica această nulitate invocată de apărătorul reclamantei.

Un alt motiv de recurs se referă la nemotivarea apelului care nu mai era oportună a fi analizată față de îndrumările din decizia de casare privind aplicarea art. 292 alin. (2) C. proc. civ. O altă critică a deciziei se referă la examinarea, din oficiu, a fondului cauzei, în raport de care curtea de apel trebuia să constate că în mod nelegal instanța de fond a dispus restituirea terenului aflat lângă un bloc unde se află amplasate utilitățile acestuia (instalații, alei), ceea ce face imposibilă restituirea pe vechiul amplasament, chiar dacă expertul susține altceva. Referitor la terenul atribuit în compensare, se susține că potrivit art. 480-489 C. civ. pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, restituirea în compensare era inadmisibilă, iar instanța de fond „ a schimbat din oficiu temeiul acțiunii, pe legea nr. !8”, fără a pune în discuția părților acest aspect.

În raport de aceste motive se solicită admiterea recursului și casarea cu trimiterea spre rejudecare, în principal la curtea de apel sau, în subsidiar, la tribunal. Înalta Curte de Casație și Justiție , analizând decizia recurată în raport de motivele de recurs, înscrisurile și lucrările dosarului, constată că în practicaua deciziei nr. 131/2005 se menționează expres unirea excepțiilor cu fondul cauzei și în consecință atât avocatul pârâtelor-recurente cât și al reclamantei au pus concluzii referitor la cele două excepții (nesemnarea și nemotivarea apelului) cât și pe fondul cauzei, iar în considerentele deciziei au fost analizate cele două excepții, astfel încât această critică este nefondată.

În decizia nr. 2235/2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, se precizează expres că motivul casării cu trimitere al deciziei nr. 35/2002 îl constituie omisiunea instanței de apel de a analiza excepția nemotivării apelului și în consecință cu ocazia rejudecării apelului curtea a constatat, în mod legal, că potrivit art. 288 1 C. proc. civ., în vigoare la data declarării apelului conform O.G. nr. 13/1998, după comunicarea motivării hotărârii părțile vor motiva apelul în fapt și drept, într-un termen de 15 zile de la comunicare, însă pârâtele apelante municipiul Constanța și Consiliul Local al municipiului Constanța, deși au primit motivarea sentinței la data de 1 aprilie 2000 nu au depus motivele de drept și de fapt pe care și-au întemeiat apelul ( așa cum prevăd expres dispozițiile art. 287 pct. 3 C. proc.

civ. ) până la data de 21 octombrie 2003 când s-a soluționat, a doua oară, apelul. Totodată instanța de apel a examinat, din oficiu, sentința atacată și nu a reținut motive de fapt și de drept care să justifice schimbarea ei, pe baza celor invocate la fond. Astfel fiind, în mod legal, curtea de apel s-a pronunțat numai pe baza celor invocate la prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 2012 alin. (2) C. proc. civ., fără a putea aprecia asupra schimbării temeiului de drept de către instanța de fond, deoarece acest motiv s-a formulat doar cu ocazia declarării recursului, și în consecință critica referitoare la neanalizarea unui motiv de apel cu care curtea nu a fost sesizată, este nefondată.

Tot din practicaua deciziei civile nr. 131/2003 rezultă că apărătorul pârâtelor apelante a solicitat admiterea apelului și respingerea acțiunii, ca nefondată, pentru ca în recurs să solicite admiterea recursului și casarea deciziei cu trimitere, la curtea de apel sau la judecătorie, ceea ce denotă, încă o dată, o poziție procesuală oscilantă. Cu privire la expertiza efectuată în cauză, din înscrisurile dosarului de fond rezultă că pârâtele-recurente nu au formulat obiective pentru expert, iar în încheierea ședinței din data de 3 iulie 2000 se menționează expres că reprezentantul pârâtelor „nu are obiecțiuni de formulat la raportul de expertiză”; de asemenea, deși cauza s-a soluționat de 2 ori în apel, când pârâtele puteau solicita efectuarea altei expertize, o asemenea cerere nu s-a făcut și de aceea orice opinie exprimată în motivele de recurs cu privire la nelegalitatea expertizei, este nefondată.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate și potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de municipiul Constanța, prin Primar și Consiliul Local al municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 131/C din 21 octombrie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 iunie 2005.