ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 158/2006

Deliberând asupra recursului de față, Reclamanta SC D.A.M. SRL Brăila a solicitat obligarea pârâtei SC S. SRL Brăila la plata sumei de 458.980.763 lei, reprezentând o parte din costul lucrărilor de proiectare și construcții executate în baza contractului. Într-un prim ciclu procesual Tribunalul Brăila prin sentința civilă nr. 873 din 18 octombrie 2001 a respins, ca prescrisă acțiunea reclamantei aplicând dispozițiile art. 1 din decretul 167/1958. În recursul reclamantei, Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 341 din 4 aprilie 2002 a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe apreciindu-se că la data sesizării instanței, 7 februarie 2001, termenul de prescripție de 3 ani nu era împlinit și în mod greșit s-a respins ca prescrisă acțiunea.

Rejudecând Tribunalul Brăila, prin sentința civilă nr. 1878 din 13 noiembrie 2003 a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul din 15 august 1996 având ca obiectiv proiectarea și construirea unei fabrici de dulciuri, un laborator de cofetărie și patiserie pentru care s-a stabilit un preț fix de 580.000.000 lei, modificat ulterior la 730.000.000 lei prin act adițional și achitat integral la această sumă astfel că pretenția de actualizare la 2.072.851.416 lei, din partea reclamantei apare ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta susținând că, din probele administrate rezultă voința părților de a modifica prețul în funcție de inflație și expertizele au stabilit că valoarea reactualizată este de 2.072.851.416.

Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 190 din 16 noiembrie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei reținând că actul semnat de soția administratorului, invocat ca o dovadă a acceptării modificărilor ulterioare de preț, cantitate și volum de lucrări, reprezintă un act care nu este opozabil persoanei juridice; aceasta nu putea semna valabil în numele societății și prin urmare nu există acordul de voință. Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă susținându-se motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 9 și 10 C. proc. civ. Se arată că, în mod greșit s-a apreciat că nu s-a dovedit acordul de voință pentru un preț mai mare decât cel stabilit prin actul adițional întrucât există procesul – verbal de recepție definitivă din 13 februarie 1998, semnat de administratorul C.C., act prin care acesta și-a însușit situația de plată semnată de soția sa.

Recurenta subliniază că apărările pârâtei privind inexistența acordului de voință sunt făcute direct în apel și nu la fond. De altfel prețul de 580.000.000 lei trebuia plătit în 60 de zile de la semnarea contractului așa încât se justifică cererea de actualizare a prețului. Se mai susține că, deși pârâta a invocat necunoașterea procesului-verbal l-a prezentat din greșeală chiar ea. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Procesul - verbal de recepție definitivă din 13 februarie 1998 invocat de recurentă și aflat la dosarul de fond, în care se menționează că beneficiarul a fost reprezentat de C.C., poartă doar un contur de ștampilă, fără a se putea stabili că această ștampilă este a beneficiarului SC S.I.

SRL Brăila, iar semnătura diferă de cea a aceluiași administrator din actul adițional de la dosarul de fond. De altfel la dosarul de fond se află o altă copie a aceluiași proces-verbal de recepție ce poartă semnătura administratorului și ștampila lizibilă a societății beneficiare și în el se menționează că lucrările executate se situează la valoarea de 730.000.000 lei, aceasta fiind voința reală a părților. Prin urmare instanțele nu au ignorat proba menționată de recurentă. Celelalte acte precum dispoziția de șantier din 7 februarie 1997, indică lucrări suplimentare dar nu și acordul pentru altă sumă peste cea de 730.000.000 lei sau mai multe situații de plată aflate la dosarul de fond, nu sunt semnate de beneficiar.

Apărările privind încheierea contractului pe sumă fixă și că limitele acestei sume sunt cele de 730.000.000 lei nu au fost făcute doar în apel ci și la instanța de fond. Conform art. 1484 C. civ. prețul în contractul de antrepriză când este forfetar, plățile se fac în limita acestei sume. Părțile au încheiat contractul cu un preț forfetar pe care l-au renegociat de la 580.000.000 lei la 730.000.000 lei și această ultimă sumă a fost integral achitată. Instanțele au aplicat corect legea la situația de fapt stabilită așa încât negăsindu-se întemeiate motivele de recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.A.M. SRL Brăila, împotriva deciziei nr. 190 din 16 noiembrie 2004 a Curții de Apel Galați, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2006.