ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4403/2003

Asupra recursurilor  de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiune, reclamanții Z.T. și

M.C., au chemat în judecată S.C.  D.M.P. S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța, pârâta să fie obligată la plata sumei de 193.514.000 lei cu titlu de

recompensă cuvenită perioadei 1993 – 1999, urmare exploatării invenției ai

cărei autori sunt, potrivit contractului încheiat cu nr. 5438/13 decembrie

1992.

Reclamanții și-au restrâns

pretențiile bănești, pentru perioada ianuarie 1998 – decembrie 1999, cu

reactualizarea în funcție de indicele de inflație și în continuare, potrivit

contractului.

Tribunalul București, secția a IV –

a civilă, prin sentința civilă nr. 1677 din 5 noiembrie 2001, a admis în parte

acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 29.777.169 lei reprezentând

drepturi bănești cuvenite pentru perioada ianuarie 1998 – decembrie 1999.

S-a reținut pentru aceasta că

drepturile cuvenite reclamanților din exploatarea invenției „Instalație de

creștere a pâinii și a altor aluaturi”, stabilite prin contractul menționat, nu

au mai fost achitate din 14 mai 1993, situație în care, în baza dispozițiilor

art. 969 C. civ. pârâta va fi obligată la plata acestora, stabilite pe baza

algoritmului de calcul arătat în contract, în raport de situația producției de

pâine realizată, daunele interese pentru neexecutare, constând însă, potrivit

art. 1088 C. civ., nu în reactualizarea în funcție de indicele de inflație, ci

în dobânda legală.

Prin decizia civilă nr. 209 din 25

aprilie 2002, Curtea de Apel București, a respins ca nefondate apelurile

declarate împotriva sentinței, de către reclamanții Z.T., M.C. și de pârâta

S.C. D.M.P.  S.A.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, pe de o parte și culpa reclamanților constând în lipsa de

solicitare a drepturilor bănești convenite prin contractul nr. 5438/18 decembrie

1992, astfel că, la sumele calculate potrivit clauzelor contractului,

reclamanții nu pot solsicita reactualizarea, fiind însă îndreptățită la dobânda

aferentă, potrivit art. 1088 C. civ. Pe de altă parte – în ce privește apelul

pârâtei , în raport de  probele administrate, s-au înlăturat susținerile

privind ineficiența invenției.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții și pârâta S.C. D.M.P. S.A. București.

În recursul formulat de reclamanți

se susține că aceștia au procedat la actualizarea creanței, folosind rata

inflației, pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică,

instanța de fond, ca și cea de apel, au greșit în ce  privește calculul

despăgubirilor cuvenite, despăgubiri care, conform prevederilor contractuale și

modalității de calcul acolo prevăzute, se ridică în realitate la suma de

52.113.000 lei.

Recursul declarat de pârâtă nu a

fost motivat, situație în care, în temeiul dispozițiilor art. 303 C. proc. civ.

coroborat cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi constatat nul.

Recursul promovat de reclamanți nu

este întemeiat.

Rezultă neechivoc, din

considerentele hotărârilor atacate că instanțele, în stabilirea cuantumului

despăgubirilor acordate „au avut în vedere tocmai modalitatea de calcul și de

apreciere a drepturilor bănești cuvenite, astfel cum este prevăzută în clauzele

contractuale.

Dacă însăși calculul respectiv este

sau nu corect, este o chestiune care ține mai degrabă de temeinicia hotărârii,

potrivit vechiului pct. 11 art. 304 C. proc. civ.

Or, un asemenea motiv de casare, în

prezent abrogat, nu mai poate ființa.

Așadar, sub acest aspect, recursul

apare ca evident nefondat, pentru considerentele deja arătate, menționate în

hotărârea atacată, instanțele apreciind  de asemenea corect și în ce privește

înlăturarea actualizării, raportat la coeficientul de inflație, a

despăgubirilor astfel stabilite.

Iar dacă prin recurs, s-a înțeles

eventual a se susține că actualizarea valorică a sumei datorate se impune a fi

efectuată până la data plății este de reținut că, în lipsa unei astfel de

cereri formulate în termen, (așa cum a apreciat corect și prima  instanță)

reclamanții au posibilitatea ca, în cadrul realizării eventuale a executării

silite, să facă uz sub acest aspect de prevederile art. 371

2

C.

proc. civ.

Așa fiind, recursul urmează a fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

reclamanților M.C. și Z.T. împotriva deciziei nr. 209 A din 25 aprilie 2002 a

Curții de Apel București, secția civilă.

Constată nul recursul declarat de

pârâta S.C. D.M.P. S.A. București împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  31 octombrie 2003.