ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4403/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, reclamanții Z.T. și M.C., au chemat în judecată S.C. D.M.P. S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la plata sumei de 193.514.000 lei cu titlu de recompensă cuvenită perioadei 1993 – 1999, urmare exploatării invenției ai cărei autori sunt, potrivit contractului încheiat cu nr. 5438/13 decembrie 1992. Reclamanții și-au restrâns pretențiile bănești, pentru perioada ianuarie 1998 – decembrie 1999, cu reactualizarea în funcție de indicele de inflație și în continuare, potrivit contractului.

Tribunalul București, secția a IV – a civilă, prin sentința civilă nr. 1677 din 5 noiembrie 2001, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 29.777.169 lei reprezentând drepturi bănești cuvenite pentru perioada ianuarie 1998 – decembrie 1999. S-a reținut pentru aceasta că drepturile cuvenite reclamanților din exploatarea invenției „Instalație de creștere a pâinii și a altor aluaturi”, stabilite prin contractul menționat, nu au mai fost achitate din 14 mai 1993, situație în care, în baza dispozițiilor art. 969 C. civ. pârâta va fi obligată la plata acestora, stabilite pe baza algoritmului de calcul arătat în contract, în raport de situația producției de pâine realizată, daunele interese pentru neexecutare, constând însă, potrivit art. 1088 C. civ., nu în reactualizarea în funcție de indicele de inflație, ci în dobânda legală.

Prin decizia civilă nr. 209 din 25 aprilie 2002, Curtea de Apel București, a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinței, de către reclamanții Z.T., M.C. și de pârâta S.C. D.M.P. S.A. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, pe de o parte și culpa reclamanților constând în lipsa de solicitare a drepturilor bănești convenite prin contractul nr. 5438/18 decembrie 1992, astfel că, la sumele calculate potrivit clauzelor contractului, reclamanții nu pot solsicita reactualizarea, fiind însă îndreptățită la dobânda aferentă, potrivit art. 1088 C. civ. Pe de altă parte – în ce privește apelul pârâtei , în raport de probele administrate, s-au înlăturat susținerile privind ineficiența invenției.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și pârâta S.C. D.M.P. S.A. București. În recursul formulat de reclamanți se susține că aceștia au procedat la actualizarea creanței, folosind rata inflației, pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, instanța de fond, ca și cea de apel, au greșit în ce privește calculul despăgubirilor cuvenite, despăgubiri care, conform prevederilor contractuale și modalității de calcul acolo prevăzute, se ridică în realitate la suma de 52.113.000 lei. Recursul declarat de pârâtă nu a fost motivat, situație în care, în temeiul dispozițiilor art. 303 C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi constatat nul.

Recursul promovat de reclamanți nu este întemeiat. Rezultă neechivoc, din considerentele hotărârilor atacate că instanțele, în stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate „au avut în vedere tocmai modalitatea de calcul și de apreciere a drepturilor bănești cuvenite, astfel cum este prevăzută în clauzele contractuale. Dacă însăși calculul respectiv este sau nu corect, este o chestiune care ține mai degrabă de temeinicia hotărârii, potrivit vechiului pct. 11 art. 304 C. proc. civ. Or, un asemenea motiv de casare, în prezent abrogat, nu mai poate ființa. Așadar, sub acest aspect, recursul apare ca evident nefondat, pentru considerentele deja arătate, menționate în hotărârea atacată, instanțele apreciind de asemenea corect și în ce privește înlăturarea actualizării, raportat la coeficientul de inflație, a despăgubirilor astfel stabilite.

Iar dacă prin recurs, s-a înțeles eventual a se susține că actualizarea valorică a sumei datorate se impune a fi efectuată până la data plății este de reținut că, în lipsa unei astfel de cereri formulate în termen, (așa cum a apreciat corect și prima instanță) reclamanții au posibilitatea ca, în cadrul realizării eventuale a executării silite, să facă uz sub acest aspect de prevederile art. 371 2 C. proc. civ. Așa fiind, recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul reclamanților M.C. și Z.T. împotriva deciziei nr. 209 A din 25 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția civilă. Constată nul recursul declarat de pârâta S.C. D.M.P. S.A. București împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2003.