ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5542/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Alba Iulia, la data de 27 aprilie 2005, reclamanta S.I. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu, anularea hotărârii

acesteia, nr. 2022 din 7 aprilie 2005 și obligarea pârâtei să-i acorde

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii, reclamanta a

depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și

declarațiile notariale ale unor martori, prin care a făcut dovada că este născută

în perioada refugiului părinților săi, la data de 25 iulie 1942.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii, arătând că printre beneficiarii drepturilor

acordate de Legea nr. 189/2000, nu se află și persoanele născute în perioada

refugiului părinților acestora.

Prin sentința civilă nr. 137 din 1

iunie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea, reținând că, fiind născută în perioada de

refugiu a părinților săi, împrejurare necontestată, de altfel, de către pârâtă,

reclamanta a împărtășit situația acestora, suportând consecințele refugiului

care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu, susținând că este

netemeinică și nelegală, întrucât, pe de o parte, nu au fost prezentate acte în

probațiune și, pe de altă parte, reclamanta, fiind născută după data refugiului

părinților săi, nu a suferit persecuții etnice.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999,

privind acordarea unor drepturi,

persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice

, cu

modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut

de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face

nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv

strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să

trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi

să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie

intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia

împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut

l-au dobândit.

O interpretare restrictivă a

prevederilor O.G. nr. 105/1999 ar conduce la eludarea scopului reparator al

acestui act normativ, iar, potrivit unui principiu de drept, legea trebuie

interpretată în sensul aplicării, iar nu al neaplicării ei.

De asemenea, în conformitate cu art.

4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin

H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din

ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente

[alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin.

(2)].

Or, cu actele de stare civilă și

declarațiile autentificate ale martorilor F.M. și M.Ș., reclamanta a făcut

dovada că s-a născut la data de 25 iulie 1942, în localitatea Mediaș, județul

Sibiu, unde părinții săi se refugiaseră din localitatea Someșeni, județul Cluj,

în anul 1940, împrejurări care, de altfel, nici nu sunt contestate de către

pârâtă.

Așa fiind, în mod corect a reținut

instanța de fond, că reclamanta, începând cu data nașterii sale, a împărtășit

situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale

refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

Pentru

considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se

sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Sibiu împotriva sentinței civile nr. 137 din 1 iunie

2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 noiembrie 2005.