ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5542/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, la data de 27 aprilie 2005, reclamanta S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu, anularea hotărârii acesteia, nr. 2022 din 7 aprilie 2005 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În susținerea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarațiile notariale ale unor martori, prin care a făcut dovada că este născută în perioada refugiului părinților săi, la data de 25 iulie 1942. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că printre beneficiarii drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000, nu se află și persoanele născute în perioada refugiului părinților acestora.

Prin sentința civilă nr. 137 din 1 iunie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, reținând că, fiind născută în perioada de refugiu a părinților săi, împrejurare necontestată, de altfel, de către pârâtă, reclamanta a împărtășit situația acestora, suportând consecințele refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu, susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât, pe de o parte, nu au fost prezentate acte în probațiune și, pe de altă parte, reclamanta, fiind născută după data refugiului părinților săi, nu a suferit persecuții etnice. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice , cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. O interpretare restrictivă a prevederilor O.G. nr. 105/1999 ar conduce la eludarea scopului reparator al acestui act normativ, iar, potrivit unui principiu de drept, legea trebuie interpretată în sensul aplicării, iar nu al neaplicării ei. De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)]. Or, cu actele de stare civilă și declarațiile autentificate ale martorilor F.M. și M.Ș., reclamanta a făcut dovada că s-a născut la data de 25 iulie 1942, în localitatea Mediaș, județul Sibiu, unde părinții săi se refugiaseră din localitatea Someșeni, județul Cluj, în anul 1940, împrejurări care, de altfel, nici nu sunt contestate de către pârâtă. Așa fiind, în mod corect a reținut instanța de fond, că reclamanta, începând cu data nașterii sale, a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu împotriva sentinței civile nr. 137 din 1 iunie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2005.