ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4513/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la 5 februarie 204, reclamanta V.A.A., în contradictoriu

cu pârâții Prefectura județului Vrancea și Primăria comunei Suraia, a solicitat

instanței repunerea în termenul de depunere a notificării în baza Legii nr.

10/2001.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor s-a

adresat autorităților competente în temeiul Legii nr. 18/1991, apoi în temeiul

Legii nr. 1/2000, fără a obține restituirea întregii suprafețe la care era

îndreptățită, iar pentru că a așteptat răspunsul la ultima cerere, a pierdut

termenul de depunere a notificării în baza Legii nr. 10/2001.

Tribunalul Vrancea, prin sentința

civilă nr. 83 din 28 februarie 2004, a respins cererea reclamantei, reținând existența

excepției autorității lucrului judecat față de sentința civilă nr. 137 din 2

iunie 2003 a aceluiași tribunal.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței civile nr. 83/2004 a fost respins ca nefondat de Curtea de

Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 535/A din 20 aprilie 2004, cu

motivarea existenței autorității lucrului judecat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta. Ea susține că depășirea termenului legal de depunere a

notificării s-a datorat tergiversării de către comisia de fond funciar a

rezolvării cererii sale, care i-a comunicat rezultatul negativ după 3 ani de la

formularea cererii, apoi nu există autoritatea de lucru judecat, greșit

reținută de instanță, și a depus la dosar acte noi neanalizate de instanță.

Recursul declarat de reclamantă nu

este întemeiat.

Termenul de 6 luni prevăzut de art.

21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, privitor la care recurenta a solicitat

repunerea în termen, este un termen imperativ, sancțiunea nerespectării lui

este decăderea, adică pierderea dreptului de a îndeplini actul de procedură, în

afară de cazul în care partea dovedește că a fost împiedicată printr-o

împrejurare mai presus de voința ei, prevede art. 103 C. proc. civ.

Recurenta, căreia îi revenea sarcina

probei potrivit art. 1169 C. civ., nu a făcut dovada împrejurării mai presus de

voința ei care a împiedicat-o să trimită notificarea. Nu constituie o

împrejurare obiectivă, la care se referă art. 103 C. proc. civ., întârzierea de

peste 3 ani a răspunsului la cererile repetate formulate de recurentă pe

temeiul Legilor nr. 18/1991 și 1/2000, ea avea posibilitatea trimiterii

notificării până la 14 februarie 2002 fără a aștepta rezultatul demersurilor

sale, iar înscrisurile depuse la dosar, privitor la care recurenta reproșează

instanței că nu le-a analizat, nu constituie probe în sprijinul cererii de

repunere în termen.

În dezacord cu susținerile

recurentei, în cauză operează excepția puterii lucrului judecat prevăzută în art.

166 C. proc. civ. și art. 1201 C. civ., corect reținută de instanță, față de

sentința civilă nr. 137 din 2 iunie 2003 a Tribunalului Vrancea, menținută în

apel prin decizia nr. 139 din 8 octombrie 2003 a Curții de Apel Galați, secția

civilă.

În sentința evocată s-a reținut că

prin cererea înregistrată sub numărul 672/C/2003, recurenta a solicitat, în

contradictoriu cu Primăria comunei Suraia, repunerea în termen în vederea

depunerii notificării în baza Legii nr. 10/2001 pentru terenurile revendicate.

Această cerere, motivată pe întârzierea de peste 3 ani a comunicării

răspunsului de la Prefectura Vrancea, a fost respinsă ca neîntemeiată, existând

în cele două cauze (dosarul nr. 672/C/2003 și prezentul dosar al primei

instanțe nr. 47/C/2004) elementele de identitate care caracterizează lucrul

judecat același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, figurând în aceeași

calitate.

Reținând existența acestei triple

identități, instanța a admis excepția și a respins acțiunea recurentei

reclamante, soluția fiind legală și temeinică, cu consecința respingerii

recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta V.A.A. împotriva deciziei nr. 535/A din 20 aprilie 2004 a Curții de

Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2005.