ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2359/2005

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiune, reclamantul D.C. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții I.A. și I.G., să se dispună

constituirea unei societăți de trecere auto și pietonală pe terenul,

proprietatea pârâților, situat în Bușteni, la nr. 8, în favoarea imobilului lor

situat în Bușteni, la nr. 10.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că, imobilul său nu are cale de acces, iar servitutea stabilită prin

hotărâre judecătorească irevocabilă pe fondul numiților D.E. și F.D. este

improprie și impracticabilă.

Prin întâmpinare, pârâții au invocat

excepția puterii lucrului judecat, motivând că problema servituții de trecere,

stabilită în favoarea reclamantului, pe terenul proprietatea lor, a fost

reglementată juridic, prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

După admiterea cererii de

strămutare, prin încheierea nr. 1233 din 23 februarie 2001 a Curții Supreme de

Justiție, Judecătoria Brașov prin sentința civilă nr. 9761 din 20 septembrie

2001 a admis excepția autorității lucrului judecat și pe cale de consecință, a

respins acțiunea reclamantului.

Soluția instanței de fond a fost

modificată prin decizia nr. 863/A din 1 octombrie 2002 a Tribunalului Brașov,

în sensul respingerii excepției autorității de lucru judecat, cu admiterea pe

fond a acțiunii reclamantului dispunându-se constituirea unei servituți de

trecere, pietonală și auto, pe terenul proprietatea pârâților, situat în

Bușteni, la nr. 8 în favoarea imobilului proprietatea reclamanților, situat în

Bușteni, la nr. 10.

Totodată a fost respins apelul

declarat de pârâții I.A. și I.G. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2001 a

Judecătoriei Brașov pronunțată în dosarul nr. 4649/2001.

Pentru a dispune astfel, instanța a

statuat că nu operează autoritatea de lucru judecat, reținând că obiectul

cauzei în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1491/1983 a Judecătoriei

Câmpina l-a constituit o acțiune în constatare și în rectificare, părți în

litigiu fiind antecesorii reclamanților, iar cauza prezentă având ca obiect o

acțiune petitorie.

Pe fond s-a reținut că sunt

întrunite cerințele art. 616 C. civ., deoarece modalitatea de ieșire a

reclamantului la calea publică existentă este improprie și periculoasă,

datorită spațiului îngust care creează inconveniențe grave.

Recursul părților a fost anulat ca

netimbrat prin decizia nr. 66/R din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel Brașov,

secția civilă.

În conformitate cu prevederile art. 27

lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. și ale art.

II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 Procurorul general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare

împotriva deciziei civile nr. 863/A din 1 octombrie 2002 a Tribunalului Brașov,

irevocabilă prin decizia civilă nr. 66/R din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel

Brașov, considerând că hotărârea judecătorească criticată a fost pronunțată în

parte, cu încălcarea esențială a prevederilor art. 616 și art. 1201 C. civ.,

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Totodată aceasta

este și vădit netemeinică.

Critica adusă hotărârii recurate

fiind axată, în esență, pe două aspecte: greșita respingere a excepției

autorității de lucru judecat care operează în cauză și netemeinicia hotărârii

constând în ignorarea de către instanța de apel a unei stări de indiviziune,

care ar fi trebuit să fie reținută și care este de natură să conducă la

respingerea pe fond a acțiunii reclamantului.

Recursul în anulare este nefondat.

Potrivit art. 1201 C. civ. este

lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este

întemeiată pe aceeași cauză și este către aceleași părți, făcută de ele și

contra lor în aceeași calitate.

Cu alte cuvinte, pentru ca să se

poată vorbi de o autoritate de lucru judecat într-o astfel de speță, ar fi

trebuit în mod obligatoriu să se fi soluționat anterior, între aceleași părți,

în aceeași calitate și printr-o hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă, o

altă acțiune în realizare (petitorie) având ca obiect constituirea unei

servituți de trecere.

Examinând motivele recursului în

anulare și în raport cu actele și lucrările dosarului rezultă că, în speță, nu

poate exista autoritate de lucru judecat pentru că nu există identitate de

obiect într-o acțiune în constatare rogatorie privind inexistența unui drept

întemeiată pe art. 111 C. proc. civ. și o acțiune în realizare (petitorie) prin

care se cere constituirea unui astfel de drept.

Corect instanța de apel a statuat că

între sentința civilă nr. 1491/1983 a Judecătoriei Câmpina dată în dosarul nr. 1899/1983

și cererea formulată în acest dosar civil cu nr. 1660/2000 al Judecătoriei

Sinaia nu există identitate de obiect, în sensul că atât considerentele cât și

dispozitivul acestor sentințe stabilesc fiecare că este vorba în prima hotărâre

de o acțiune în constatare împreună cu o acțiune în rectificare a actului

autentic de vânzare-cumpărare nr. 490 din 6 februarie 1978, la care antecesorii

reclamantului din prezenta cauză nu erau părți în acest contract și respectiv

în a doua hotărâre, în prezenta speță, este vorba de o acțiune petitorie pentru

constituirea unui drept de servitute de trecere pietonală și auto.

Este evident, de asemenea că pârâții

I.A. și I.G. nu au avut calitatea de pârâți în respectivul proces și atâta

vreme cât nu a existat o judecată pe fond cu aceștia, având ca obiect

constituirea unei servituți de trecere pietonală, nu poate fi invocată

autoritatea de lucru judecat într-o nouă acțiune petitorie intentată pentru

constituirea unei astfel de servituți impusă de crearea ulterioară a locului

înfundat.

În acest sens, în mod corect,

instanța de apel a constatat că nefiind întrunită tripla identitate de obiect,

cauză și părți, în speță, nu operează excepția autorității lucrului judecat.

Atât aprecierea pe fond a cererii

formulate de reclamantul D.C., cât și raportul de expertiză efectuat în cauză

și mai ales cercetarea la fața locului au condus la concluzia că imobilul

proprietatea reclamantului este un loc înfundat și nu se poate afirma că acest

lot din care a fost desprins acest imobil s-ar afla în indiviziune cu lotul D.,

F. Sentința civilă nr. 278 din 31 ianuarie 1968 pronunțată de fostul Tribunal

Popular al Raionului Câmpina a avut ca obiect partajul averii defunctei F.A.,

rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 542 din 28 mai 1968 a Tribunalului

Județean Prahova, confirmă împrejurarea că imobilul în cauză a fost dat în

indiviziune unul la doi moștenitori, iar lui F.M. căreia i s-a atribuit lotul B

și care nu are ieșire la calea publică decât pe la unul din frații săi

(loturile A și C) rămânând în afara indiviziunii.

Astfel că autoarea reclamantului nu

a rămas în indiviziune cu vreunul din frații săi copartajanți (fila 133 dos nr.

12/2002 al Tribunalului Brașov).

Potrivit art. 616 C. civ.,

„proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea

publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea

fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar

putea ocaziona.

Instanța de control care a făcut

cercetarea la fața locului a reținut varianta I trecută în procesul-verbal

încheiat cu această ocazie, a apreciat că, prin actuala trecere este posibilă

vătămarea corporală sau decesul prin căderea unor țurțuri de gheață p cap sau

căderea masivă a zăpezii de pe acoperișurile caselor ce învecinează drumul

actual de trecere al celor care trec pe alee.

Instanța a reținut ca legală și

temeinică constituirea dreptului de servitute de trecere pietonală și auto pe

imobilul teren proprietatea pârâților I.A. și I.G., situat în Bușteni, la nr. 8

și în favoarea imobilului, loc înfundat proprietatea reclamantului.

Față de cele de mai sus, urmează a

se respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în

anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 863/A din 1 octombrie 2002

a Tribunalului Brașov și a deciziei civile nr. 66/R din 27 ianuarie 2003 a

Curții de Apel Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2005.