Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.09.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7429/2005

HOTĂRÂRE
30.09.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7429/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Judecătoria Salonta a admis în parte, prin sentința civilă nr. 613 din 3 noiembrie 2003, acțiunea formulată de reclamanții P.A., B.L., B.I. și C.N.F. împotriva pârâtei S.A. A.Z. din Mădăraș, care a fost obligată să le plătească 26.013.000 lei restanțe neachitate pentru exploatarea terenului agricol al reclamanților. Curtea de Apel Oradea a soluționat, prin decizia civilă nr. 262 din 29 martie 2004 apelul declarat de pârâtă, apel pe care l-a respins ca nefondat. Împotriva acestei decizii pârâta a formulat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu mai este competentă să analizeze prezentul recurs în raport de modificările Codului de procedură civile intervenite, respectiv art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, norme tranzitorii adoptate în vederea decongestionării instanței supreme de cauzele civile cu obiect redus, precum și în vederea apropierii justiției de justițiabili. Pentru aceste considerente, se impune trimiterea dosarului la Curtea de Apel Oradea pentru soluționarea, în compunerea adecvată, a recursului în această cauză.

DECIDE: Trimite cauza la Curtea de Apel Oradea pentru soluționarea recursului declarat de pârâta S.A. A.Z. împotriva deciziei nr. 262 din 29 martie 2004 a aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-12
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3558/2004
de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 1050 din 23 septembrie 2002, a admis recursul declarat de reclamanții S.Z. și S.M. împotriva deciziei civile nr. 392 din 22 aprilie 2002 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care a casat-o, a schimbat în
ÎCCJ 2005-07-07
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6113/2005
la curtea de apel, fiind irelevante renunțarea la judecarea unui capăt de cerere după încheierea dezbaterilor. De altfel, în întâmpinarea depusă la Curtea de Apel Oradea, Comisia Județeană Bihor pentru stabilirea dreptului de proprietate pr
ÎCCJ 2005-07-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6178/2005
râții V.T. jr. și V.C.; s-a dispus sistarea indiviziunii asupra imobilului nr.top.629/28/b înscris în C.F. 556 Seleuș, în sensul că îl atribuie în întregime pârâtei-reclamante reconvenționale A.G., cu obligarea acesteia la plata unor sulte
ÎCCJ 2004-10-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3626/2004
i și întârzierea plății. Acest fapt nu echivalează cu tacita relocațiune, pârâtul ocupând abuziv spațiul și nefiind îndeplinite condițiile cerute de art. 1452 C. civ. În mod greșit au reținut instanțele că nu există o neexecutare culpabilă
ÎCCJ 2005-05-11
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3860/2005
i civile nr. 463/A din 1 iulie 2003 și reținerea cauzei spre rejudecarea apelului, ca urmare a schimbării, între timp, a normelor de competență materială, prin O.U.G. nr. 58/2003. Rejudecând apelul pârâtei L.M., Curtea de Apel Oradea, secți
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă