ÎCCJ, Decizia nr. 72/2006

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 179 din 4 iulie 2005, completul de 9

judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.F.I.

împotriva sentinței nr. 264 din 22 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr.

4060/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Împotriva acestei decizii, petentul D.F.I. a formulat

contestație în anulare.

Contestatorul a susținut că din conținutul plângerii

penale și a probelor administrate în cauză, rezultă întrunirea elementelor constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., împrejurare în raport cu care

se impune solicitarea întregului dosar de urmărire penală privind pe procurorii

C.V. și A.C.

Totodată, a mai arătat petentul, acesta a solicitat

formarea unui complet potrivit dispozițiilor art. 46 și urm. C. proc. pen.,

citarea intimaților cu mandat de aducere, conform art. 291 din același cod și

atașarea tuturor dosarelor precizate în cererile depuse la dosar.

Nedând curs cererilor petentului, instanța a încălcat

dreptul acestuia la apărare, iar recursul a fost soluționat cu lipsă de

procedură.

Totodată, în cauză nu s-au administrat probele

îndeplinind condițiile de admisibilitate, susceptibile a duce la aflarea

adevărului și dispunerea măsurilor legale.

În concluzie, petentul a solicitat admiterea

contestației în anulare, desființarea deciziei atacate și rejudecarea

recursului.

Examinând cauza, în raport cu dispozițiile art. 391

C. proc. pen., se constată următoarele:

Fără a-l invoca textual, exercitând calea extraordinară

de atac, petentul a vizat cazul de contestație prevăzut de art. 386 lit. a) C.

proc. pen.

Potrivit art. 386 lit. a) C. proc. pen. „Împotriva

hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în

următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul

la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, nu a fost îndeplinită

conform legii”.

Din economia textului menționat rezultă că acest caz

de anulare a hotărârii atacate cu contestație în anulare este incident numai cu

privire la partea care nu a fost prezentă la judecarea cauzei de către instanța

de recurs, ca urmare a nelegalei îndepliniri a procedurii de citare, iar

repunerea procesului în etapa anterioară pronunțării hotărârii atacate pe

această cale, are loc exclusiv în situația îndeplinirii condițiilor arătate.

Or, în cauză, aceste condiții se constată a fi

neîndeplinite.

Astfel, petentul a fost prezent în instanța de

recurs, la dezbateri, iar pretinsa neîndeplinire a procedurii de citare nu este

invocată cu privire la acesta, ci la intimați, a căror prezență în instanță,

potrivit opiniei acestuia, ar fi trebuit asigurată în condițiile art. 291, cu

referire la art. 183 - 184 C. proc. pen.

Ca atare, nefiind îndeplinite cele două condiții ce

se cer întrunite cumulativ pentru a se putea reține acest caz de contestație,

contestația în anulare se constată a fi inadmisibilă.

Pe de altă parte, nici celelalte critici formulate de

petent nu se încadrează în nici unul din cazurile de contestație stabilite prin

art. 386 C. proc. pen.

Or, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.,

admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de

îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de

exercitare prevăzut de legea procesual-penală, invocarea de motive care se

sprijină pe cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea

de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau

se află la dosarul cauzei.

Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu

poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu.

În cauză, criticile formulate de contestator nu se

încadrează în cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., așa încât nu este

îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este

condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare.

În consecință, pentru considerentele ce preced,

Curtea va respinge contestația în anulare formulată de petentul D.F.I.

împotriva deciziei pronunțate în recurs, ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petentul D.F.I. împotriva

deciziei nr. 179 din 4 iulie 2005, pronunțată în dosarul nr. 48/2005 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.

Obligă contestatorul menționat să

plătească statului, suma de 100 lei (1.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.