Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.07.2001
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 650/2006

HOTĂRÂRE
10.07.2001
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 650/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2001)

Asupra cererii de revizuire și din examinarea lucrărilor dosarului de față constată următoarele: La data de 1 septembrie 2003, petentul B.C. a formulat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, cerere de revizuire a deciziei nr. 869 din 30 iulie 2003 pronunțată de aceeași instanță. În motivarea cererii de revizuire, petentul a arătat că această decizie este contradictorie cu decizia nr. 336 din 5 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Prin decizia civilă nr. 57 din 19 ianuarie 2004 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declinat competența soluționării cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Revizuirea va fi respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente: Prin decizia civilă cu nr. 869 R din 30 iulie 2003 a cărei revizuire se solicită, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de petentul B.C. împotriva sentinței civile nr. 3257 din 5 mai 2003 a Judecătoriei sectorului 6 București. Ca urmare, sentința prin care s-a anulat ca netimbrată contestația la executare formulată de petent împotriva procesului verbal de licitație din dosarul de executare nr. 179/2003, în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari București, a rămas definitivă și irevocabilă. Prin decizia civilă nr. 336 din 5 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a fost respins recursul declarat de petentul B.C.

împotriva deciziei civile nr. 2527 din 17 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, în contradictoriu cu aceeași pârâtă-intimată. Prin decizia recurată a fost anulat ca netimbrat apelul formulat de petent împotriva încheierii pronunțată la data de 10 iulie 2001, în dosarul de executare nr. 128/2001 de către Judecătoria sector 6, încheiere prin care s-a încuviințat executarea silită imobiliară formulată de creditoarea Asociația de Proprietari împotriva debitorului B.C., asupra imobilului situat în București. Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Față de dispozițiile acestei articol, rezultă într-adevăr că ambele hotărâri sunt pronunțate de instanțe de recurs, dar prin aceste decizii ce se consideră a fi potrivnice nu a fost evocat fondul cauzei. Cum revizuirea este o cale de atac extraordinară de retractare, prin care se urmărește desființarea unei hotărâri definitive prin care s-a rezolvat fondul pricinii și prezenta cerere de revizuire nu vizează astfel de hotărâri, pentru motivele arătate mai sus, această hotărâre va fi respinsă ca nefondată.

DECIDE: Respinge ca nefondată revizuirea formulată de B.C. împotriva deciziei nr. 869 din 30 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5418/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 2132 din 3 octombrie 2003, a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de B.
ÎCCJ 2004-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2235/2004
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 21 iunie 2002 la Curtea de Apel București, R.C. și C.R. au solicitat în contradictoriu cu R.E., R.A. și C.D. desfii
ÎCCJ 2005-03-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2148/2005
ianuarie 2003, D.I. a cerut, în contradictoriu cu Asociația Proprietarilor Bloc S.P. București, revizuirea sentinței civile nr. 8624 din 16 octombrie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 București, rămasă irevocabilă în recurs, conform deciziei
ÎCCJ 2003-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 591/2003
a Judecătoriei Sectorului 1 București pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași judecătorii. Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă prin decizia civilă nr.2322 din 11 septembrie 2001 – irevocabilă – a admis
ÎCCJ 2003-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2737/2003
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienții C.F., C.G., C.N.și C.G.împotriva sentinței civile nr. 7914 din 21 noiembrie 2002 a Judecătoriei Sectorului 4 București și deciziei civile nr.519 din 14 aprilie 2003 a Trib
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă