ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2326/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2326/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 mai 2002 reclamanții
C.A.E., ș.a., toți încadrați în muncă la Judecătoria Târgu-Mureș, au chemat în
judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Mureș pentru ca prin
hotărârea ce se va pronunța să fie obligați a le restitui sumele de bani
încasate prin reținerea procentului de 7 % din salariul lunar, cu titlu de
contribuție la fondul asigurărilor sociale de sănătate, pe perioada 1 ianuarie
2000-30 martie 2001, cu aplicarea indicelui de devalorizare a monedei naționale
la data executării hotărârii pentru aceste sume.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul
Justiției, în nume propriu și în calitate de reprezentant al pârâtului
Tribunalul Mureș, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pentru
cele două părți și a solicitat, pe fond, respingerea acțiunii deoarece
reclamanții, cetățeni români cu domiciliul în țară, au dreptul la asistență
medicală gratuită dacă fac dovada reținerii în contul contribuției lunare de
asigurări de sănătate a primelor de asigurare.
Pârâtul Ministerul Justiției a
formulat cerere de chemare în garanție a C.A.S. Mureș cu motivarea că reținerea
contribuției de asigurări de sănătate s-a făcut în baza legii și a contractelor
de asigurare încheiate de reclamanți cu casa de asigurare.
Investit cu soluționarea cauzei,
Tribunalul Harghita, prin sentința civilă nr. 1689 din 5 decembrie 2002, a
respins excepția invocată de pârâtul Ministerul Justiției, a admis acțiunea
reclamanților și cererea de chemare în garanție și a obligat pe pârâți și pe
chemata în garanție să restituie la fondul de asigurări de sănătate, în procent
de 7 % din salariul brut lunar, pe perioada 1 ianuarie 2000-31 martie 2001 cu
aplicarea indicelui de inflație.
Soluția Tribunalului a fost
menținută de Curtea de Apel Târgu-Mureș, care, prin decizia civilă nr. 356/R
din 20 martie 2003, a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanți,
de pârâtul Ministerul Justiției și de chemata în garanție C.A.S. Mureș.
Împotriva hotărârilor pronunțate în
cauză, la data de 20 noiembrie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe
lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C.
proc. civ., recurs în anulare, susținând că hotărârile judecătorești atacate au
fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare
greșită a cauzei pe fond.
În dezvoltarea recursului în anulare
se arată că din interpretarea prevederilor art. 1, art. 4, art. 52 și art. 55
din Legea nr. 145/1997, art. 99 din Legea nr. 92/1992 și pct. 6/I al Normelor
comune nr. 318/FB/64/807/C/1999 ale Ministerului Justiției, Curții Supreme de
Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, rezultă că
magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență
medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul
contribuției lunare de asigurări de sănătate. Legiuitorul nu putea să prevadă
în mod expres obligația de contribuție la fondul asigurărilor de sănătate
pentru magistrați în Legea nr. 92/1992, deoarece Legea asigurărilor sociale de
sănătate a fost adoptată în anul 1997 și a intrat în vigoare la data de 1
ianuarie 1998, act normativ care, în art. 4 prevede obligativitatea asigurării
pentru toți cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii care au reședință
în România, iar în art. 6 sunt prevăzute categoriile exceptate de la plata
contribuției.
Dacă legiuitorul ar fi intenționat
ca magistrații și personalul de specialitate să aibă calitatea de asigurat,
fără plata contribuției, ar fi menționat-o expres, incluzând printre persoanele
exceptate de la plata contribuției și pe magistrați, respectiv personalul
auxiliar de specialitate, și cum nu a făcut o atare mențiune, se deduce
intenția că și această categorie nu poate fi scutită de plata contribuției
pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Recursul în anulare este fondat.
În conformitate cu prevederile art.
1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt
obligatorii și funcționează descentralizat, pe baza principiului solidarității
și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor.
Potrivit art. 4 din Legea nr.
145/1997, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998 sunt supuși în mod
obligatoriu asigurării cetățenii români cu domiciliul în țară, cetățenii
străini și apatrizii care au reședința în România, alin. (2) al articolului
citat prevăzând obligativitatea ca asigurații să plătească lunar o contribuție
pentru asigurări de sănătate.
Art. 6 din același act normativ
enumeră categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate, fără
plata contribuției și anume: copiii și tinerii până la vârsta de 26 de ani,
dacă sunt elevi, studenți sau ucenici și dacă nu realizează venituri din muncă;
persoanele cu handicap, care nu realizează venituri din muncă sau care se află
în îngrijirea familiei; soțul, soția, părinții și bunicii, fără venituri
proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate; persoanele ale căror
drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990, persoanele ale căror
drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 și art. 2 din Legea nr. 42/1990,
dacă nu realizează venituri decât cele provenite din drepturile bănești
acordate de lege, precum și cele provenite din pensii.
În art. 55 din Legea nr. 145/1997 au
fost stabilite categoriile de persoane, care, sunt asigurate prin efectul
legii, cu scutire de plata contribuției pentru asigurările de sănătate și
anume: persoanele care satisfac serviciul militar în termen; se află în
concediu medical sau în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în
vârstă de până la 6 ani; execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest
preventiv; fac parte dintr-o familie care beneficiază de ajutor social,
potrivit Legii nr. 67/1995.
Conform art. 99 din Legea nr.
92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistrații în activitate sau
pensionarii, precum și soțul, soția, copiii aflați în întreținerea acestora,
beneficiază, în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze,
condițiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin hotărâre de
guvern.
La pct. 6/I al Normelor Comune nr.
318/FB/64/807/C/1995 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției, Curții Supreme
de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, emise în
aplicarea H.G. nr. 409 din 2 iulie 1998, se prevede că soții sau soțiile magistraților
și ale personalului auxiliar de specialitate, în activitate sau pensionari,
beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr.
409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de
sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt
scutite de plata contribuției lunare de asigurări de sănătate.
Din interpretarea dispozițiilor
legale citate rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au
dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac
rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. De altfel,
legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligația de contribuție la
fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistrați în Legea nr. 92/1992
deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 și
a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998.
Reclamanții au încheiat contracte cu
C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. prin care au cunoscut faptul că în conformitate cu art. 4
din Legea nr. 145/1997 angajatul avea obligația de a le reține și vira
contribuția de asigurări de sănătate prevăzută de lege.
Față de cele ce preced, recursul în
anulare se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, vor fi casate
hotărârile date în cauză, iar pe fond, vor fi respinse acțiunea și cererea de
chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție împotriva deciziei nr. 356/R din 20 martie 2003 a Curții de Apel
Târgu-Mureș și sentinței civile nr. 1689 din 5 decembrie 2002 a Tribunalului
Harghita, pe care le casează și, pe fond, respinge cererea de chemare în
judecată, precum și cererea de chemare în garanție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2005.