ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5580/2005

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14

august 2001 și precizată la 6 noiembrie 2002 și 5 decembrie 2002, reclamanta V.A.

a chemat în judecată pe pârâții: Primăria Târgu Jiu, Consiliul Local Târgu Jiu,

Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul

Culturii, Consiliul Județean Gorj, Inspectoratul Teritorial de Cultură Gorj și

Prefectura Județului Gorj, solicitând obligarea acestora la despăgubiri

reprezentând cota sa de 3/8 din imobilul situat în municipiul Târgu Jiu, alcătuit

din construcție (în care își are sediul Biblioteca Județeană, aripa veche) și

terenul aferent cotei sale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că este moștenitoarea descendentă a defunctului S.G., decedat la 1

noiembrie 1960, conform certificatului de moștenitor nr. 74 din 8 iunie 1962.

Ulterior, după acceptarea

succesiunii tatălui adoptiv, a solicitat desfacerea adopției față de autoarea S.I.,

astfel încât dreptul său succesoral este de 3/8 din imobil.

Ca persoană îndreptățită, conform

art. 20 din Legea nr. 10/2001 s-a adresat cu notificare Primăriei Jiu care nu

i-a răspuns în nici un fel la notificare.

În cauză, au formulat cerere de intervenție

în interes propriu intervenienții: G.E., S.M., P.D., P.M., S.V., I.F. și B.C.,

arătând că au și ei dreptul de a cere despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001,

depunând la dosar notificarea adresată Primăria Târgu Jiu și Consiliul Județean

Gorj.

Intervenienții au susținut că

reclamanta nu mai are calitate de moștenitoare a autorilor S.G. și S.I., ci

numai de moștenitoare legală alături de ei, ca nepoată de soră a defunctei S.I.,

problemă soluționată definitiv prin sentința civilă nr. 2478 din 26 martie 1998

a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin decizia nr. 241 din 11 septembrie

1998 a Tribunalului Gorj și irevocabilă prin decizia nr. 89 A din 27 august

2000 a Curții de Apel Pitești.

Mai arată că prin sentința civilă

nr. 16 din 26 iunie 1973 a Tribunalului Gorj s-a desfăcut adopția reclamantei,

ce fusese încuviințată la cererea numiților S.G. și S.I. prin sentința civilă

nr. 9 din 19 octombrie 1935.

Ulterior, au mai formulat cerere de

intervenție în interes propriu și intervenienții J.C.M., ș.a., S.I.(ulterior

decedat și citați în cauză moștenitorii S.E. și S.I.), G.V. și I.P.

Aceștia au solicitat despăgubiri în

baza Legii nr. 10/2001 în calitate de moștenitori ai mamei lor I.S., sora

defunctei S.I.

Fiind astfel investit, Tribunalul

Gorj, prin sentința civilă nr. 176 din 11 iunie 2003, așa cum a fost îndreptată

prin încheierea din 3 septembrie 2003 (dosar nr. 2585/2003), a respins acțiunea

față de pârâții Statul Român, Primăria Târgu Jiu și Consiliul Local Târgu Jiu.

A admis acțiunea reclamantei V.A. în

contradictoriu cu Ministerul Culturii, Consiliul Județean Gorj, Inspectoratul

Teritorial de Cultură Gorj și Prefectura Gorj.

A admis cererea de intervenție în

interes propriu formulată de intervenienții J.C.M., ș.a., S.E. și S.I.(moștenitoarele

lui S.I.), G.V. și I.P., în contradictoriu cu aceeași pârâți.

A constatat că reclamanta este

îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent (drepturi bănești) pentru cota

de 3/8 din valoarea imobilului de 2.062.589.179 lei, iar intervenineții sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent (despăgubiri bănești) pentru

cota de 5/8 din aceeași valoare, alături de reclamantă.

A respins cererea de intervenție în

interes propriu formulată de intervenienții G.E., S.M., P.D., P.M., S.V., I.F. și

B.C.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că imobilul în discuție a fost preluat de stat în mod abuziv potrivit

art. 2 din Legea nr. 10/2001, dar cum acesta este ocupat de Biblioteca

Județeană Gorj, în baza art. 16 din legea menționată, foștii proprietari sau

moștenitorii acestora sunt îndreptățiți la despăgubiri.

Reclamantei i se cuvin despăgubiri

în calitate de moștenitoare descendentă a autorului S.G., din certificatul de

moștenitor nr. 74/1962 rezultând că moștenitorii acestuia au fost S.I., în

calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă de ¼ și reclamanta V.A. în

calitate de fiică cu o cotă de ¾.

S-a mai susținut că indiferent de

faptul că prin sentința civilă nr. 16/1973 a fost desfăcută adopția

încuviințată în anul 1935, reclamanta are calitate de moștenitor al fostului

tată adoptiv S.G., care a decedat în anul 1960, anterior pronunțării sentinței

de desfacere a adopției.

Drept urmare, reclamanta vine atât

la moștenirea lui S.G. în calitate de fiică, cât și la moștenirea lui S.I., în

calitate de nepoată de soră, alături de intervenienții menționați, în

dispozitiv la alin. (3).

S-a mai susținut că cererile de

intervenție ale intervenienților menționați în alin. (4) al dispozitivului

hotărârii, nu au calitate procesuală activă, nefiind moștenitori ai defunctului

S.G., deoarece sunt înlăturați de la moștenirea acestuia de reclamanta V.A.,

descendent.

În fine, s-a mai reținut că

deținătorul imobilului este Ministerul Culturii.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia nr. 405 din 5 decembrie 2003, a respins apelul formulat de

Ministerul Culturii și Cultelor împotriva sentinței tribunalului.

A admis apelul formulat de

intervenienții G.E., S.M., P.D., P.M., S.V., I.F. și B.C. împotriva aceleiași

sentințe, pe care a anulat-o și în consecință:

A admis în parte acțiunea

reclamantei V.A. și cele două cereri de intervenție constatând că reclamanta

are calitate de moștenitor a mătușei sale, S.I., alături de ceilalți succesori

ai acesteia.

A constatat că apelanții

interveienți sunt succesorii lui S.G., la succesiunea căruia reclamanta nu are

vocație.

Conform actelor succesorale,

moștenitorii au drepturi la măsuri reparatorii stabilite de instanță.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut în esență că prin sentința civilă nr. 16 din 23 iunie 1973 a

Tribunalului Gorj a fost desfăcută adopția făcută de ambii soți S.G. și S.I.,

reclamanta neavând calitatea de fiică a lui S.G., fiind străină de succesiunea

acestuia. Ca atare, ea vine numai la moștenirea lui S.I., în concurs cu

intervenienții, în calitate de nepoată de soră a defunctei S.I.

Referitor la apelul formulat de

Ministerul Culturii și al Cultelor, instanța de apel a apreciat că de vreme ce

acesta a fost introdus în cauză și citat, avea cunoștință de acțiune și de

termenele acordate ca minister de resort al deținătorului imobilului.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâtul Ministerul Culturii și al

Cultelor.

I. În recursul său, reclamanta V.A.,

care invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susține că în

mod greșit instanța de apel a reținut lipsa vocației sale succesorale la

moștenirea tatălui adoptiv S.G., întrucât acesta fiind decedat încă din anul

1960, nu se putea desface adopția și față de acesta, sentința civilă nr. 16/1973

a Tribunalului Gorj pronunțându-se doar în contradictoriu cu mama adoptivă S.I.,

rudenia sa cu aceasta încetând cu începere din luna iunie 1973.

În aceste condiții, este evident că

are un drept de 3/8 din succesiunea lui S.G., iar pentru diferența de 5/8 vine

la moștenire împreună cu ceilalți intervenienți, moștenitori ai autoarei S.I.

Recursul este nefondat.

Într-adevăr, pe data desfacerii

adopției, care potrivit art. 82 alin. (2) C. fam. este data rămânerii

definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a pronunțat desfacerea

adopției, încetează rudenia civilă stabilită prin adopție și, în principiu,

efectele acesteia.

Dintre efectele desfacerii adopției,

unele sunt cu caracter personal nepatrimonial prevăzute expres în cadrul

familiei, art. 83-85, iar altele rezultă, în mod implicit, din sfârșitul

rudeniei civile pe care adopția o stabilea, printre care sunt și cele

privitoare la vocația succesorală.

În speță, la data de 2 august 1973

când a rămas definitivă sentința civilă nr. 16 din 2 iunie 1973 a Tribunalului

Gorj prin care s-a pronunțat desfacerea adopției, a încetat rudenia civilă

stabilită prin adopție, efectul desfacerii adopției operând față de ambii

adoptatori, chiar dacă unul din părinții adoptivi, S.G., decedase anterior, iar

procesul s-a judecat în contradictoriu numai cu celălalt părinte adoptiv, în

speță S.I.

Încetând, așadar, rudenia civilă pe

care adopția o stabilea, în mod just instanța de apel a reținut că reclamanta

nu mai are vocație la succesiunea foștilor ei părinți adoptivi S.G. și S.I., ea

având doar calitate de moștenitor a defunctei S.I., alături de intervenienți,

ca nepoată de soră.

II. Prin recursul declarat de

Ministerul Culturii și Cultelor, invocă dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C.

proc. civ.

Susține că prin hotărârea dată,

instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității

de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât nu i s-a comunicat copia cererii

de chemare în judecată, așa încât, neavând cunoștință de obiectul cererii

dedusă judecății, nu s-a putut apăra. Ignorarea de către instanța de fond a

prevederilor art. 113 și art. 114

1

alin. (4) și art. 57 alin. (4) C.

proc. civ. îndreptățea instanța de apel să-i admită apelul sub acest aspect.

Mai susține că instanța de apel a

interpretat greșit actul dedus judecății, fără ca recurenta să precizeze la ce

act juridic se referă.

Mai susține că în mod greșit s-a

reținut calitatea sa procesuală pasivă, în condițiile în care Biblioteca

județeană Gorj, care deține imobilul, nu se află în subordinea sa, ci în

subordinea Consiliului Județean Gorj.

Recursul este nefondat.

În ceea ce privește prima critică

aceasta nu poate fi primită.

Într-adevăr, instanța de fond nu

poate păși la judecarea procesului, dacă copia de pe acțiune nu a fost

comunicată pârâtului sau dacă acesta nu a înțeles să ia cunoștință de ea în

instanță, acceptând discutarea ei.

Este adevărat că prin acțiunea

introductivă de instanță au fost chemați în judecată în calitate de pârâți

numai Primăria Târgu Jiu și Consiliul Local Târgu Jiu, dar, ca urmare a

stabilirii deținătorului imobilului, respectiv Biblioteca Județeană Gorj,

Ministerul Culturii și Cultelor a fost introdus în cauză și citat, având astfel

cunoștință de acțiune și de termenele de judecată, având astfel posibilitatea

legală dar și îndatorirea să se prezinte la proces pentru a-și formula

apărările. De aceea, în mod just instanța de apel i-a respins critica formulată

sub acest aspect.

Referitor la motivul de recurs

întemeiat în drept pe dispozițiile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., acesta nu

poate fi analizat, în condițiile în care recurentul nu a precizat actul juridic

dedus judecății pe care instanța l-ar fi ignorat sau i-ar fi schimbat natura

ori înțelesul.

Referitor la critica vizând lipsa

calității procesuale pasive, nu poate fi primită, în condițiile în care a fost

citat în cauză ca minister de resort al deținătorului imobilului pentru

opozabilitatea hotărârii.

De altfel, din actele dosarului

rezultă că listele cu monumentele istorice și ansambluri de arhitectură din

județul Gorj (în care se include și imobilul în discuție deținut de Biblioteca

Județeană Gorj) au fost aprobate de Ministerul Culturii la poziția 20 pct.9.

Drept urmare, în raport de

considerentele expuse, ambele recursuri se privesc ca nefondate și urmează a fi

respinse în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamanta V.A. și de

pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor împotriva deciziei nr. 405 din 5

decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2005.