- Dosarul nr.
- 2149/2004
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 24 noiembrie 2004
Decizia nr. 3099/2005 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă · Dosar nr. 2149/2004 — recurs
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 199, pronunțată la data de 24 noiembrie 2004, în dosarul nr. 2149/2004, secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare silită formulată de contestatoarea SC P. SRL, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. și, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție a SC D.A.G. SA formulată de intimată. Spre a hotărî astfel, instanța a reținut în principal, că susținerea contestatoarei, în sensul că nu datorează creanța pretinsă în cuantum de 1.971,37 dolari S.U.A., întrucât a plătit furnizorului de gaze ultima factură cu avizul de plată din 15 aprilie 2002, nu este dovedită conform cerințelor art. 1169 C. civ.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs contestatoarea, invocând ca temei de drept al cererii sale dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ. În motivarea recursului, contestatoarea a arătat, în esență, că hotărârea pronunțată este nelegală, întrucât, în cauză, există dovada că a achitat creditoarei creanța pretinsă. Examinând recursul din perspectiva criticii formulată, ce poate fi încadrată, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea apreciază că acesta este nefondat. Astfel, examinarea actelor și lucrărilor dosarului relevă că instanța a făcut o corectă aplicare a art. 1169 C. civ., întrucât contestatoarea nu a dovedit susținerile sale, conform cerințelor acestui text legal.
Așa fiind, constatând că nu sunt întrunite condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P. SRL Dumbrăveni, împotriva sentinței nr. 199 din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 mai 2005.