ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1186/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1186/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 209 din 21
septembrie 2005 a Tribunalului Bistrița Năsăud a fost condamnat inculpatul
C.A.R.
, pentru infracțiunea de omor
calificat, prevăzută de art. 174 și 175 lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b)
și art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
S-a menținut măsura arestării
preventive a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa principală reținerea și
arestul preventiv din 3 august 2004, la zi.
S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C.
pen.
S-a admis, în parte, acțiunea civilă
exercitată și în consecință:
A fost obligat inculpatul să
plătească părții civile, Spitalul Județean Bistrița Năsăud și C.A.S. Cluj,
sumele de 2.329.020 lei și respectiv 5.292.000 lei, despăgubiri civile.
A fost obligat inculpatul să
plătească părților civile N.A. și N.A. sumele de 25.000.000 lei daune materiale
și 50.000.000 lei daunele morale.
A mai fost obligat inculpatul să
plătească părților civile N.A. și N.A. suma de 2.500.000 lei cheltuieli de judecată,
iar statului suma de 16.000.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de
4.919.000 lei, reprezintă taxa pentru avizul medico-legal către I.M.L. Mina
Minovici București, avansată din bugetul Ministerului Justiției.
S-a reținut, în esență că, în data
de 6 iulie 2004, în jurul orelor 14,00, inculpatul C.A. a întâlnit-o pe victima
N.A. pe drumul județean dintre localitățile Enciu și Nușeni și a întrebat-o
dacă este adevărat că a avut raporturi sexuale prin constrângere cu concubina
sa A., iar la răspunsul afirmativ al victimei, fiind stăpânit de o puternică
tulburare, în acest context inculpatul i-a aplicat o lovitură cu palma și cu
pumnul peste față victimei, care a căzut la pământ, însă acesta a continuat să
îi aplice lovituri cu picioarele în zona capului. La intervenția concubinei sale
și a mamei acestuia, inculpatul a ridicat-o pe victimă și în timp ce se
îndreptau spre locuința acesteia, inculpatul i-a reproșat că și-a făcut de
lucru cu o fetiță, iar victima a afirmat că „bine a făcut” astfel că inculpatul
s-a enervat și a lovit-o din nou pe victimă care a căzut, după care i-a aplicat
alte lovituri cu picioarele în regiunea capului și în diferite zone ale
corpului. Victima s-a ridicat singură de la locul incidentului, iar a doua zi a
fost găsită în stare de inconștiență relativă de către fiul său N.A. junior,
fiind transportată la spital, însă, la data de 5 august 2004, a decedat, iar
conform concluziilor raportului de constatare medico-legală moartea victimei a
fost violentă și s-a datorat leziunilor meningo-cerebrale consecutive ale traumatismului
cranio-cerebral suferit la data de 6 iulie 2004.
Împotriva acestei sentințe au
declarat apel inculpatul și părțile civile N.A. și N.A.
Inculpatul a criticat hotărârea sub
aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, susținând că a lovit victima sub
imperiul stării de tulburare și pentru a-i aplica o corecție, astfel că nu a urmărit
moartea acesteia, solicitând casarea hotărârii și schimbarea încadrării
juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit.
b) C. pen., aplicarea unei pedepse egale cu durata executată și reducerea
cuantumului despăgubirilor.
În motivarea apelurilor părților
civile s-a susținut că starea de provocare a fost reținută numai pe baza declarațiilor
concubinei inculpatului care nu se coroborează cu alte probe, astfel că nu se
poate reține această circumstanță în favoarea inculpatului, deoarece acesta a avut
intenția clară de a-i aplica victimei o lecție.
S-a solicitat înlăturarea
dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și acordarea daunelor în cuantumul
solicitat.
Instanța de apel a respins, ca
nefondat, apelul declarat de inculpat, reținând că fapta acestuia de a aplica
victimei în două momente succesive, într-un interval de timp redus, în același
context, mai multe lovituri în diferite zone ale corpului, provocându-i leziuni
traumatice externe dar și un hematom subdural parieto-temporal bilateral, care
au determinat moartea violentă a victimei, întrunește elementele constitutive
ale împrejurărilor de omor, deoarece inculpatul a acționat cu intenția de a
ucide.
Cât privește apelurile părții civile
instanța de control judiciar a respins cererea acestora de a înlătura
dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., apreciind că reținerea stării de provocare
a fost condiționată de conduita culpabilă a victimei, care a recunoscut că a
întreținut relații sexuale cu concubina inculpatului când aceasta avea 12-13
ani, respectiv că a violat-o, astfel că în mod corect prima instanță a reținut
că inculpatul a comis fapta sub imperiul unei puternice tulburări.
Referitor la latura civilă a cauzei
s-a apreciat că a fost soluționată în concordanță cu probele administrate, în
raport și de reținerea stării de provocare, care a avut ca efect reducerea
cuantumului despăgubirilor acordate și a poziției de acceptare a inculpatului
de a achita cheltuielile ocazionate de moartea victimei.
Ca urmare, s-a concluzionat că nu se
justifică diminuarea sau majorarea despăgubirilor stabilite de prima instanță.
Împotriva deciziei instanței de apel
a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și
netemeinicie, reținând în esență criticile din apel cu privire la greșita
încadrare juridică a faptei și individualizarea pedepsei aplicate și a
solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de lovituri cauzatoare
de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu reținerea stării de provocare, iar
în subsidiar reducerea pedepsei aplicate.
Recursul declarat de inculpat este
nefondat.
Existența infracțiunii de loviri
cauzatoare de moarte este caracterizată pe plan subiectiv, de aplicarea
loviturilor cu intenție, iar producerea rezultatului letal de culpa
făptuitorului.
În speță, aplicarea de multiple
lovituri victimei, cu pumnii și picioarele urmate de căderea acesteia și
continuarea aplicării de lovituri cu piciorul în zona corpului și peste restul corpului,
având ca rezultat producerea unor leziuni grave care au determinat moartea
victimei, relevă faptul că inculpatul a avut reprezentarea că acțiunea sa
violentă putea să cauzeze moartea și, chiar dacă nu a urmărit un atare
rezultat, a acceptat, totuși eventualitatea ca el să survină ca o consecință a
faptei sale.
Rezultând astfel, existența
intenției în forma prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen., fapta
inculpatului în mod corect a fost încadrată în infracțiunea de omor calificat
prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., nefiind aplicabile
dispozițiile art. 183 C. pen. caracterizat sub aspectul laturii subiective cu
praeterintenție.
Așa fiind, cererea recurentului inculpat
de a se dispune schimbarea încadrării juridice nu poate fi primită, nefiind
susținută de probele administrate în cauză, ca de altfel nici cea referitoare
la reindividualizarea pedepsei aplicate, atâta timp cât instanțele au avut în vedere
toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul concret de
pericol social al faptei comise, împrejurările în care s-a consumat, reținând
justificat în favoarea inculpatului starea de provocare prevăzută de art. 73 lit.
b), căreia i-a acordat eficiență cuvenită sub aspectul cuantumului pedepsei
aplicate, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, lipsit de
antecedente penale, dând dovadă de sinceritate și regret față de fapta comisă.
Pentru considerentele arătate,
Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat, astfel
că îl va respinge, ca atare, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.
(2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul C.A.R. împotriva deciziei penale nr. 248/ A din 23
noiembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată,
perioada arestării preventive de la 3 august 2004 la 23 februarie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata
sumei de 220 RON (2.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat
din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
23 februarie 2006.