ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1186/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 209 din 21 septembrie 2005 a Tribunalului Bistrița Năsăud a fost condamnat inculpatul C.A.R. , pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 și 175 lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa principală reținerea și arestul preventiv din 3 august 2004, la zi. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen. S-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată și în consecință: A fost obligat inculpatul să plătească părții civile, Spitalul Județean Bistrița Năsăud și C.A.S.

Cluj, sumele de 2.329.020 lei și respectiv 5.292.000 lei, despăgubiri civile. A fost obligat inculpatul să plătească părților civile N.A. și N.A. sumele de 25.000.000 lei daune materiale și 50.000.000 lei daunele morale. A mai fost obligat inculpatul să plătească părților civile N.A. și N.A. suma de 2.500.000 lei cheltuieli de judecată, iar statului suma de 16.000.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 4.919.000 lei, reprezintă taxa pentru avizul medico-legal către I.M.L. Mina Minovici București, avansată din bugetul Ministerului Justiției. S-a reținut, în esență că, în data de 6 iulie 2004, în jurul orelor 14,00, inculpatul C.A. a întâlnit-o pe victima N.A.

pe drumul județean dintre localitățile Enciu și Nușeni și a întrebat-o dacă este adevărat că a avut raporturi sexuale prin constrângere cu concubina sa A., iar la răspunsul afirmativ al victimei, fiind stăpânit de o puternică tulburare, în acest context inculpatul i-a aplicat o lovitură cu palma și cu pumnul peste față victimei, care a căzut la pământ, însă acesta a continuat să îi aplice lovituri cu picioarele în zona capului. La intervenția concubinei sale și a mamei acestuia, inculpatul a ridicat-o pe victimă și în timp ce se îndreptau spre locuința acesteia, inculpatul i-a reproșat că și-a făcut de lucru cu o fetiță, iar victima a afirmat că „bine a făcut” astfel că inculpatul s-a enervat și a lovit-o din nou pe victimă care a căzut, după care i-a aplicat alte lovituri cu picioarele în regiunea capului și în diferite zone ale corpului.

Victima s-a ridicat singură de la locul incidentului, iar a doua zi a fost găsită în stare de inconștiență relativă de către fiul său N.A. junior, fiind transportată la spital, însă, la data de 5 august 2004, a decedat, iar conform concluziilor raportului de constatare medico-legală moartea victimei a fost violentă și s-a datorat leziunilor meningo-cerebrale consecutive ale traumatismului cranio-cerebral suferit la data de 6 iulie 2004. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul și părțile civile N.A. și N.A.

Inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, susținând că a lovit victima sub imperiul stării de tulburare și pentru a-i aplica o corecție, astfel că nu a urmărit moartea acesteia, solicitând casarea hotărârii și schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., aplicarea unei pedepse egale cu durata executată și reducerea cuantumului despăgubirilor. În motivarea apelurilor părților civile s-a susținut că starea de provocare a fost reținută numai pe baza declarațiilor concubinei inculpatului care nu se coroborează cu alte probe, astfel că nu se poate reține această circumstanță în favoarea inculpatului, deoarece acesta a avut intenția clară de a-i aplica victimei o lecție.

S-a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și acordarea daunelor în cuantumul solicitat. Instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reținând că fapta acestuia de a aplica victimei în două momente succesive, într-un interval de timp redus, în același context, mai multe lovituri în diferite zone ale corpului, provocându-i leziuni traumatice externe dar și un hematom subdural parieto-temporal bilateral, care au determinat moartea violentă a victimei, întrunește elementele constitutive ale împrejurărilor de omor, deoarece inculpatul a acționat cu intenția de a ucide.

Cât privește apelurile părții civile instanța de control judiciar a respins cererea acestora de a înlătura dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., apreciind că reținerea stării de provocare a fost condiționată de conduita culpabilă a victimei, care a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu concubina inculpatului când aceasta avea 12-13 ani, respectiv că a violat-o, astfel că în mod corect prima instanță a reținut că inculpatul a comis fapta sub imperiul unei puternice tulburări. Referitor la latura civilă a cauzei s-a apreciat că a fost soluționată în concordanță cu probele administrate, în raport și de reținerea stării de provocare, care a avut ca efect reducerea cuantumului despăgubirilor acordate și a poziției de acceptare a inculpatului de a achita cheltuielile ocazionate de moartea victimei.

Ca urmare, s-a concluzionat că nu se justifică diminuarea sau majorarea despăgubirilor stabilite de prima instanță. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reținând în esență criticile din apel cu privire la greșita încadrare juridică a faptei și individualizarea pedepsei aplicate și a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu reținerea stării de provocare, iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate. Recursul declarat de inculpat este nefondat. Existența infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte este caracterizată pe plan subiectiv, de aplicarea loviturilor cu intenție, iar producerea rezultatului letal de culpa făptuitorului.

În speță, aplicarea de multiple lovituri victimei, cu pumnii și picioarele urmate de căderea acesteia și continuarea aplicării de lovituri cu piciorul în zona corpului și peste restul corpului, având ca rezultat producerea unor leziuni grave care au determinat moartea victimei, relevă faptul că inculpatul a avut reprezentarea că acțiunea sa violentă putea să cauzeze moartea și, chiar dacă nu a urmărit un atare rezultat, a acceptat, totuși eventualitatea ca el să survină ca o consecință a faptei sale. Rezultând astfel, existența intenției în forma prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen., fapta inculpatului în mod corect a fost încadrată în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., nefiind aplicabile dispozițiile art. 183 C. pen.

caracterizat sub aspectul laturii subiective cu praeterintenție. Așa fiind, cererea recurentului inculpat de a se dispune schimbarea încadrării juridice nu poate fi primită, nefiind susținută de probele administrate în cauză, ca de altfel nici cea referitoare la reindividualizarea pedepsei aplicate, atâta timp cât instanțele au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul concret de pericol social al faptei comise, împrejurările în care s-a consumat, reținând justificat în favoarea inculpatului starea de provocare prevăzută de art. 73 lit. b), căreia i-a acordat eficiență cuvenită sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, lipsit de antecedente penale, dând dovadă de sinceritate și regret față de fapta comisă.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat, astfel că îl va respinge, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.R. împotriva deciziei penale nr. 248/ A din 23 noiembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 3 august 2004 la 23 februarie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2006.