ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1186/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 209 din 21

septembrie 2005 a Tribunalului Bistrița Năsăud a fost condamnat inculpatul

C.A.R.

, pentru infracțiunea de omor

calificat, prevăzută de art. 174 și 175 lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b)

și art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a menținut măsura arestării

preventive a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa principală reținerea și

arestul preventiv din 3 august 2004, la zi.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C.

pen.

S-a admis, în parte, acțiunea civilă

exercitată și în consecință:

A fost obligat inculpatul să

plătească părții civile, Spitalul Județean Bistrița Năsăud și C.A.S. Cluj,

sumele de 2.329.020 lei și respectiv 5.292.000 lei, despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul să

plătească părților civile N.A. și N.A. sumele de 25.000.000 lei daune materiale

și 50.000.000 lei daunele morale.

A mai fost obligat inculpatul să

plătească părților civile N.A. și N.A. suma de 2.500.000 lei cheltuieli de judecată,

iar statului suma de 16.000.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

4.919.000 lei, reprezintă taxa pentru avizul medico-legal către I.M.L. Mina

Minovici București, avansată din bugetul Ministerului Justiției.

S-a reținut, în esență că, în data

de 6 iulie 2004, în jurul orelor 14,00, inculpatul C.A. a întâlnit-o pe victima

N.A. pe drumul județean dintre localitățile Enciu și Nușeni și a întrebat-o

dacă este adevărat că a avut raporturi sexuale prin constrângere cu concubina

sa A., iar la răspunsul afirmativ al victimei, fiind stăpânit de o puternică

tulburare, în acest context inculpatul i-a aplicat o lovitură cu palma și cu

pumnul peste față victimei, care a căzut la pământ, însă acesta a continuat să

îi aplice lovituri cu picioarele în zona capului. La intervenția concubinei sale

și a mamei acestuia, inculpatul a ridicat-o pe victimă și în timp ce se

îndreptau spre locuința acesteia, inculpatul i-a reproșat că și-a făcut de

lucru cu o fetiță, iar victima a afirmat că „bine a făcut” astfel că inculpatul

s-a enervat și a lovit-o din nou pe victimă care a căzut, după care i-a aplicat

alte lovituri cu picioarele în regiunea capului și în diferite zone ale

corpului. Victima s-a ridicat singură de la locul incidentului, iar a doua zi a

fost găsită în stare de inconștiență relativă de către fiul său N.A. junior,

fiind transportată la spital, însă, la data de 5 august 2004, a decedat, iar

conform concluziilor raportului de constatare medico-legală moartea victimei a

fost violentă și s-a datorat leziunilor meningo-cerebrale consecutive ale traumatismului

cranio-cerebral suferit la data de 6 iulie 2004.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel inculpatul și părțile civile N.A. și N.A.

Inculpatul a criticat hotărârea sub

aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, susținând că a lovit victima sub

imperiul stării de tulburare și pentru a-i aplica o corecție, astfel că nu a urmărit

moartea acesteia, solicitând casarea hotărârii și schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit.

b) C. pen., aplicarea unei pedepse egale cu durata executată și reducerea

cuantumului despăgubirilor.

În motivarea apelurilor părților

civile s-a susținut că starea de provocare a fost reținută numai pe baza declarațiilor

concubinei inculpatului care nu se coroborează cu alte probe, astfel că nu se

poate reține această circumstanță în favoarea inculpatului, deoarece acesta a avut

intenția clară de a-i aplica victimei o lecție.

S-a solicitat înlăturarea

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și acordarea daunelor în cuantumul

solicitat.

Instanța de apel a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat, reținând că fapta acestuia de a aplica

victimei în două momente succesive, într-un interval de timp redus, în același

context, mai multe lovituri în diferite zone ale corpului, provocându-i leziuni

traumatice externe dar și un hematom subdural parieto-temporal bilateral, care

au determinat moartea violentă a victimei, întrunește elementele constitutive

ale împrejurărilor de omor, deoarece inculpatul a acționat cu intenția de a

ucide.

Cât privește apelurile părții civile

instanța de control judiciar a respins cererea acestora de a înlătura

dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., apreciind că reținerea stării de provocare

a fost condiționată de conduita culpabilă a victimei, care a recunoscut că a

întreținut relații sexuale cu concubina inculpatului când aceasta avea 12-13

ani, respectiv că a violat-o, astfel că în mod corect prima instanță a reținut

că inculpatul a comis fapta sub imperiul unei puternice tulburări.

Referitor la latura civilă a cauzei

s-a apreciat că a fost soluționată în concordanță cu probele administrate, în

raport și de reținerea stării de provocare, care a avut ca efect reducerea

cuantumului despăgubirilor acordate și a poziției de acceptare a inculpatului

de a achita cheltuielile ocazionate de moartea victimei.

Ca urmare, s-a concluzionat că nu se

justifică diminuarea sau majorarea despăgubirilor stabilite de prima instanță.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reținând în esență criticile din apel cu privire la greșita

încadrare juridică a faptei și individualizarea pedepsei aplicate și a

solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de lovituri cauzatoare

de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu reținerea stării de provocare, iar

în subsidiar reducerea pedepsei aplicate.

Recursul declarat de inculpat este

nefondat.

Existența infracțiunii de loviri

cauzatoare de moarte este caracterizată pe plan subiectiv, de aplicarea

loviturilor cu intenție, iar producerea rezultatului letal de culpa

făptuitorului.

În speță, aplicarea de multiple

lovituri victimei, cu pumnii și picioarele urmate de căderea acesteia și

continuarea aplicării de lovituri cu piciorul în zona corpului și peste restul corpului,

având ca rezultat producerea unor leziuni grave care au determinat moartea

victimei, relevă faptul că inculpatul a avut reprezentarea că acțiunea sa

violentă putea să cauzeze moartea și, chiar dacă nu a urmărit un atare

rezultat, a acceptat, totuși eventualitatea ca el să survină ca o consecință a

faptei sale.

Rezultând astfel, existența

intenției în forma prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen., fapta

inculpatului în mod corect a fost încadrată în infracțiunea de omor calificat

prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., nefiind aplicabile

dispozițiile art. 183 C. pen. caracterizat sub aspectul laturii subiective cu

praeterintenție.

Așa fiind, cererea recurentului inculpat

de a se dispune schimbarea încadrării juridice nu poate fi primită, nefiind

susținută de probele administrate în cauză, ca de altfel nici cea referitoare

la reindividualizarea pedepsei aplicate, atâta timp cât instanțele au avut în vedere

toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul concret de

pericol social al faptei comise, împrejurările în care s-a consumat, reținând

justificat în favoarea inculpatului starea de provocare prevăzută de art. 73 lit.

b), căreia i-a acordat eficiență cuvenită sub aspectul cuantumului pedepsei

aplicate, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, lipsit de

antecedente penale, dând dovadă de sinceritate și regret față de fapta comisă.

Pentru considerentele arătate,

Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat, astfel

că îl va respinge, ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.A.R. împotriva deciziei penale nr. 248/ A din 23

noiembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată,

perioada arestării preventive de la 3 august 2004 la 23 februarie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 RON (2.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 februarie 2006.