ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6804/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 439 din 16

aprilie 2004, Tribunalul Mureș a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamanta G.Z., în contradictoriu cu Statul Român prin Primăria orașului

Luduș.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat ca imobilul înscris în C.F.

Luduș, să-i fie restituit în natură. Potrivit adresei nr. 2034/2004 emisă de

Primăria orașului Luduș, acest imobil, aparține domeniului public al orașului

Luduș, atestat prin H.G. nr. 964/2002, și are destinația de grădiniță cu

program prelungit, iar art. 16 pct. 1 din Legea nr. 10/2001 prevede în mod

expres că în situația imobilelor ocupate de unități bugetare din învățământ

foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.

Reține instanța, că petitul

referitor la anularea dispoziției nr. 760 din 28 august 2003 se respinge,

deoarece deși reclamantei, cu adresa nr. 4673 din 9 octombrie 2001, i s-a cerut

să depună înscrisurile necesare pentru soluționarea notificării, aceasta nu a

depus actele solicitate.

Or, conform art. 22 din Legea nr.

10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate trebuiau depuse o dată

cu notificarea sau în termenul prevăzut de lege.

De aceea, conform art. 23 din Legea

nr. 10/2001, prin decizia contestată s-a respins notificarea.

Prin decizia civilă nr. 646/A din 6

septembrie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins apelul declarat de

reclamantă, reținând că aceasta a depus, o dată cu notificarea, numai extras de

C.F. cu privire la imobilul în litigiu și copie de pe un bilet de călătorie.

Deși i s-a cerut să depună și alte acte, reclamanta nu s-a conformat

solicitării.

De aceea, unitatea notificată nu

putea adopta o altă atitudine decât aceea a respingerii cererii.

Se mai reține, că din copia C.F.

Luduș rezultă că imobilul care face obiectul procesului a fost proprietatea

reclamantei și a numitului S.L. și că a trecut în proprietatea statului conform

Decretului nr. 218/1960 și a Decretului nr. 712/1966, iar reclamanta, care a

cerut restituirea imobilului fără să precizeze în ce calitate a formulat

cererea, nu a depus la dosar certificat de moștenitor.

Deoarece actele doveditoare au fost

depuse abia la instanța de fond, nu se poate reține că unitatea ar fi în culpă

pentru nesoluționarea cererii în termen de 60 de zile de la data depunerii

notificării.

Analizând fondul cauzei, instanța de

apel a reținut că în imobil funcționează grădinița cu program prelungit nr. 1

din Luduș, imobilul fiind inclus în domeniul public al județului Mureș, conform

H.G. nr. 686/2002.

Bunul nu a fost preluat fără titlu,

așa cum susține apelanta. Preluarea s-a făcut în temeiul Decretului nr. 218/1960

și a Decretului nr. 712/1966, termenul de prescripție prevăzut de aceste acte

normative nu este identic cu cel prevăzut de Codul civil, iar, conform art. 16

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor ocupate de unități

bugetare de învățământ foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii

prin echivalent.

Împotriva acestor hotărâri a

declarat recurs reclamanta care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susține „că identitatea sa și titlul etatizării rezultă din actele anexate la

notificare” și că titlul intabulării dreptului de proprietate în favoarea

statului rezultă din încheierea de carte funciară nr. 1911 din 23 mai 1970.

Arată recurenta, că imobilul a fost

preluat de stat fără titlu valabil, deoarece prescripția achizitivă poate fi

numai de 30 de ani, așa cum este reglementată de Codul civil și fiind preluat

fără titlu valabil, conform art. 2 și art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

nu s-a pierdut dreptul de proprietate și bunul nu putea fi inclus în domeniul

public.

Mai susține recurenta, că refuzul

restituirii imobilului încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale și art. 20 din Constituția României și, pentru că statul nu a

dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, înscrierea dreptului său de

proprietate în C.F. este nulă.

Prin cererea înregistrată la această

instanță, la data de 1 septembrie 2005, aflată la dosar, recurenta invocă

prevederile art. 16 alin. (1)–(4) din Legea nr. 10/2001 republicată și susține

că în raport de aceste prevederi are dreptul ca imobilul, care în prezent este

folosit ca grădiniță, să-i fie restituit în natură.

Recursul va fi admis, pentru

următoarele considerente.

Criticile formulate fac posibilă

încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar dispozițiile acestui text sunt

incidente în cauză.

Soluția respingerii acțiunii

pronunțată de instanța de fond, păstrată de instanța de apel, este dată cu

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 22 și art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Prin hotărârile atacate s-a reținut

că dispoziția contestată se impunea a fi menținută, deoarece reclamanta nu a

anexat la notificare toate înscrisurile necesare soluționării cererii, deși

aceasta a depus o dată cu notificarea extras de carte funciară cu privire la

imobilul a cărui restituire a cerut-o.

Din acest înscris rezultă că

imobilul situat în orașul Luduș, a aparținut autorilor reclamantei L.S. și R.W.,

fiind înscris în C.F., până la data de 9 decembrie 1958, pe numele acestora. La

data de 9 decembrie 1958 s-a înscris în C.F. dreptul de proprietate al

reclamantei pentru porțiunea de proprietate, care a aparținut defunctei W.R.,

înscrierea fiind făcută în baza certificatului de moștenitor nr .212/1958.

Calitatea reclamantei de fiică a

soților S. și dreptul acesteia la partea din imobil care a aparținut mamei sale,

dobândită prin moștenire legală, rezultând din înscrisul anexat la notificare, dispoziția

contestată, prin care s-a respins cererea, este nelegală.

Întrucât cu extrasul de carte

funciară s-a făcut dovada calității reclamantei de coproprietară a bunului,

chiar în lipsa certificatului de deces a tatălui acesteia, unitatea notificată

trebuia să-i stabilească dreptul la despăgubiri.

De aceea, greșit prin hotărârile

atacate s-a reținut că dispoziția contestată este legală și că „unitatea

notificată nu putea adopta o altă atitudine decât aceea a respingerii cererii”.

În cursul procesului, reclamanta a

depus la dosar, la instanța de fond, extras din registrul de căsătorie nr.

11680 din 6 octombrie 2003, din care rezultă că este fiica soților S.L. și R.

și extras din registrul de deces nr. 393835 din 13 ianuarie 1962, care atestă

faptul că tatăl său S.L. a decedat la data de 14 iunie 1961.

Prin urmare, reclamanta era

îndreptățită, să formuleze cerere de restituire pentru imobilul care face

obiectul procesului. Imobilul a fost trecut în proprietatea statului, conform

mențiunilor din C.F., în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, iar

instanța de apel greșit a reținut că trecerea s-a făcut cu titlu valabil.

Aceste acte normative, care nu au

respectat prevederile constituțiilor de la data adoptării lor, ale Codului

civil și ale Declarației Universale a Drepturilor Omului, nu pot constitui

titlu valabil de preluare a imobilului.

Decretul nr. 218/1960 s-a referit la

împrejurări intervenite anterior edictării lui, iar Decretul nr. 712/1966,

încălcând principiile de drept și prevederile constituționale, într-un singur

articol a dispus că bunurile care se încadrau în art. III din Decretul nr.

218/1960 erau considerate proprietate de stat de la data intrării lor în

posesia statului sau a oricărei organizații socialiste.

Imobilul fiind preluat de stat fără

titlu valabil, instanța de fond și cea de apel au aplicat greșit și

dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Pentru imobilul care face obiectul

procesului erau incidente, la data pronunțării hotărârilor atacate,

dispozițiile înscrise în art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, prin care au

fost excluse de la aplicarea art. 1 și art. 2 imobilele preluate fără titlu

valabil.

De altfel, în actuala redactare,

art. 16 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificat prin Legea nr.

247/2005, prevede că imobilele având destinațiile arătate în anexa 2 lit. a) se

restituie în proprietate foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, cu

obligația de a le menține afectațiunea pe perioadele de timp și în condițiile

prevăzute expres în cele patru aliniate ale textului.

Pentru considerentele expuse,

conform art. 312, art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de

reclamantă și se vor casa hotărârile atacate. Va fi admisă contestația, se va

anula dispoziția nr. 760 din 28 august 2003 emisă de Primarul orașului Luduș și

se va dispune restituirea în proprietate a imobilului către reclamantă, în

condițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 republicată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta G.Z. împotriva sentinței civile nr. 439 din 16 aprilie 2004 a

Tribunalului Mureș și decizia civilă nr. 646/A din 6 septembrie 2004 a Curții

de Apel Târgu-Mureș.

Casează hotărârile atacate

Admite contestația formulată de

reclamantă împotriva dispoziției nr. 760 din 28 august 2003, emisă de Primarul

orașului Luduș.

Anulează dispoziția atacată și

dispune restituirea în proprietate către reclamantă, în condițiile art. 16 din

Legea nr. 10/2001 republicată a imobilului situat în orașul Luduș, înscris în C.F.

Luduș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2005.