ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6942/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 77 din 23 noiembrie 1994, Tribunalul Mehedinți i-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., pe inculpații: - G.D., la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., reținându-se starea de recidivă post-condamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. - D.M., la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., reținându-se starea de recidivă post-condamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 9 din Decretul-Lege nr. 3/1990 s-a revocat grațierea condiționată privitor la acest inculpat, pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 382/1988 a Judecătoriei Drobeta Tr. Severin, dispunându-se executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 7 ani închisoare, în total, inculpatul având de executat 9 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a luat act că partea vătămată P.F. nu se constituie parte civilă și inculpații au fost obligați la câte 100.000 lei, cheltuieli judiciare statului și câte 120.000 lei onorar apărător oficiu, către Biroul de Avocați Drobeta Tr. Severin. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, în raport de probele administrate în cauză, constând în procesul verbal de cercetare la fața locului, expertiza medico-legală întocmită de I.M.L.

Mehedinți, privind examinarea părții vătămate P.F., declarațiile martorilor D.J.G., S.V., P.I., G.V., A.M., declarațiile părții vătămate, transcrierea fonogramei casetei audio lăsată de inculpatul D.M. mamei sale, a reținut, în fapt, următoarea situație: În după-amiaza zilei de 2 iulie 1991, partea vătămată P.F., s-a deplasat împreună cu martora D.J.G., prietena sa cu autoturismul proprietate personală, la cinematograful „Porțile de Fier”, pentru a viziona un film. Ajungând prea devreme, în fața cinematografului și întrucât urmau să se ducă împreună cu alți prieteni, cei doi au rămas în autoturism în așteptarea prietenilor. La un moment dat, înainte de ora 19,00, lângă mașină au apărut inculpații, unul dintre ei oprindu-se în dreptul locului unde stătea martora, respectiv G.D., iar D.M., lângă portiera de pe partea șoferului.

G.D. s-a adresat ireverențios martorei pe care nu o cunoștea, motiv pentru care a intervenit partea vătămată, cerându-le inculpaților să-i lase în pace. După ce inculpații au plecat, partea vătămată a sesizat dispariția de pe bordul autoturismului a cheilor și bănuind că acestea au fost sustrase de inculpatul D.M. ce cu puțin timp înainte, a stat în dreptul portierei sale și s-a dus după cei doi, solicitându-le restituirea cheilor. În încercarea de a intra în posesia propriilor chei, partea vătămată l-a apucat de mână pe D.M., timp în care a intervenit inculpatul G.D. și i-a aplicat o lovitură părții vătămate cu pumnul, peste față. Ca o ripostă, partea vătămată a lovit și el cu pumnul, însă inculpatul G.D.

a scos un cuțit pe care-l purta asupra sa. Sesizând pericolul creat, partea vătămată a revenit la autoturism în fugă, a luat de aici o bâtă pe care o avea pe bancheta din spate și, astfel înarmat, a fugit din nou spre inculpați, i-a aplicat o lovitură în frunte lui G.D., ce-l întâmpinase cu cuțitul în mână, după care, cei doi l-au atacat. Pentru moment, inculpații nu l-au prins întrucât partea vătămată a reușit să fugă în scara blocului L 5, urcând spre etajele superioare, însă în cele din urmă a fost ajuns, doborât și lovit cu cuțitul de inculpatul G.D. și cu propria bâtă, pe care o scăpase, de către D.M. La țipetele părții vătămate, s-au sesizat locatarii acelei scări de bloc, încât inculpații speriați, au fugit, D.M.

abandonând sacoșa din vinilin, pe care, până atunci, o avusese asupra sa. După săvârșirea faptei, inculpații au părăsit țara, așa încât, în legătură cu cele întâmplate la 2 iulie 1991, nu au fost audiați de către organele de urmărire penală. Anterior plecării din țară, inculpatul D.M. a înregistrat pe o casetă audio un mesaj prin care își lua rămas bun de la mama sa și din conținutul căreia rezultă că singurul vinovat de cele întâmplate, ar fi prietenul său, G.D.

Cât privește pe partea vătămată, așa cum rezultă din conținutul actelor medico-legale depuse la dosar, aceasta a prezentat plăgi tăiate multiple, în zona feței, a membrelor superioare și o plagă tăiată penetrantă hipocondrul stâng, cu leziune de stomac iar la membrul inferior stâng, fractură la nivelul extremității distale, peroneu stâng, leziuni care i-au pus viața în primejdie, au fost produse cu un corp tăietor-înțepător și cu un corp dur, necesitând 40-45 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare, dacă nu survin în complicații. Faptele astfel cum au fost reținute, s-au apreciat ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

Cât privește pedepsele la care au fost condamnați, acestea au fost individualizate în raport de criteriile legale prevăzute de art. 72 C. pen. Apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței penale nr. 77 din 23 noiembrie 1994 a Tribunalului Mehedinți au fost respinse, ca nefondate, de către Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin decizia nr. 151 din 23 mai 1995. Împotriva acestei din urmă decizii, la 6 iulie 2005, după 10 ani, a declarat recurs inculpatul G.D., susținând că ar fi netemeinică și nelegală. Pe fondul cauzei, inculpatul a susținut că a fost greșit condamnat în loc să fie achitat deoarece s-a aflat în legitimă apărare atunci când a comis fapta. În ce privește data declarării recursului, inculpatul a arătat că se consideră în termen deoarece fiind plecat în Spania, nu a cunoscut de începerea procesului și de termenele acestuia, chiar și apelul fiind declarat de tatăl său și nu de el, deși și-l însușește.

Chiar dacă s-ar considera că știa de judecată, consideră că poate fi repus în termen, deoarece nu a participat nici la judecare și nici la pronunțarea hotărârii. Recursul declarat de inculpat peste termen, în condițiile în care inculpatul nu este încă în țară, fiind arestat provizoriu în Spania, la cererea statului Român, nu poate fi primit, fiind nefondat, chiar dacă inculpatul n-a participat nici la judecată, nici la pronunțare. A admite recursul peste termen, atâta timp cât inculpatul n-a fost încă predat autorităților române, chiar dacă autoritățile judiciare din Spania au hotărât extrădarea, ar însemna a da inculpatului, indubitabil, de rea credință, temeiuri pentru a solicita reformarea hotărârii de extrădare, care este atacabilă cu recurs, lăsând hotărârea de extrădare și demersul statului român, fără temeiurile prevăzute de lege.

Pe de altă parte, ar însemna a ocaziona inculpatului să-și valorifice în fața instanței, propria-i culpă, ceea ce nu este de admis, fiind dovedit, așa cum se reține și în hotărârea Judecătoriei Spaniole Centrale de Instrucție 5 că acesta s-a sustras în mod voit justiției române, după comiterea unei infracțiuni grave împotriva persoanei. În raport de cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul declarat de inculpat peste termen ca nefondat și al respinge, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând astfel, hotărârea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat peste termen de inculpatul G.D. împotriva deciziei penale nr. 151 din 23 mai 1995 a Curții de Apel Craiova. Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 decembrie 2005.