ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1176/2013

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 130 din 27 iunie

2012, Tribunalul Mehedinți, în temeiul art. 522

1

C. proc. pen.

raportat la art. 404 alin. (1) C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă în

principiu, cererea de rejudecare după predarea în baza unui mandat european de

arestare, formulată de petentul-condamnat I.S.M., deținut în Penitenciarul de

maximă siguranță Craiova.

A fost obligat

petentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 300 RON,

reprezentând 50% din onorariul avocatului din oficiu.

S-a dispus plata

onorariului traducătorului P.S. pentru actele traduse.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 6 martie 2012, petentul

condamnat I.S.M. a solicitat rejudecarea cauzei cu nr. 2346/101/2008 a

Tribunalului Mehedinți, conform dispozițiilor art. 461 lit. c) și d) C. proc.

pen.

În motivarea cererii a

arătat că dosarul anterior menționat a fost judecat în lipsă, deoarece în acea perioadă

era arestat în Italia, astfel că nu a avut posibilitatea să se prezinte la termenele

stabilite de instanță din motive obiective, încât n-a putut să-și facă formuleze

apărarea.

Instanța, din oficiu a

dispus atașarea Dosarului de fond nr. 2346/101/2008 al Tribunalului Mehedinți.

La termenul de judecată

din data de 16 mai 2012, apărătorul petentului a depus la dosar o precizare a cererii

de contestație la executare, în sensul că este vorba de o cerere de rejudecare formulată

conform dispozițiilor art. 522

1

C. proc. pen. și că în dovedirea acestei

cereri a depus copii de pe înscrisuri în limba română și italiană.

Față de precizarea petentului,

instanța a solicitat relații de la Biroul Național Interpol și I.G.P.R. pentru a

se comunica date cu privire la eventualele perioade în care petentul a fost arestat

în Italia, relații comunicate cu adresele din 7 iunie 2012 și din 8 iunie 2012 emise

de Biroul SIRENE și I.G.P.R., Direcția Cazier judiciar, statistică și evidențe operative.

Examinând cererea, așa

cum a fost precizată pentru termenul din 16 mai 2012, în raport de actele și lucrările

dosarului, instanța a constatat că aceasta este inadmisibilă în principiu, pentru

considerentele ce se vor arăta.

Potrivit art. 522

1

alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea sau predarea

în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate

în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă

instanță, la cererea condamnatului, dispozițiile art. 404-art. 408 C. proc.

pen. aplicându-se în mod corespunzător.

Dispozițiile art. 404

și art. 405 C. proc. pen. au în vedere existența unei faze prealabile rejudecării

cauzei referitoare la persoana condamnată, respectiv faza în care instanța verifică

admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare.

În această fază, a admiterii

în principiu a cererii condamnatului, în procedura rejudecării cauzei după extrădare,

instanța este obligată să efectueze verificări prealabile referitoare la caracterul

definitiv al hotărârii de condamnare pronunțate în cauză, la faptul dacă persoana

condamnată a fost extrădată sau predată în baza unui mandat european de arestare,

la modul în care a avut loc judecata inițială, în lipsa condamnatului sau, dimpotrivă,

în prezența acestuia, precum și la existența sau inexistența vreunei culpe a condamnatului,

privind lipsa sa de la judecata inițială.

Rațiunea textului

art. 522

1

C. proc. pen. fiind aceea a respectării dreptului la un proces

echitabil, rejudecarea cauzei este admisibilă ori de câte ori condamnatul cere acest

lucru și se constată că nu a avut cunoștință despre derularea procedurilor judiciare

împotriva sa ori, chiar dacă a știut, a fost în imposibilitatea de a formula apărări

în cursul judecării cauzei.

Dacă se constată că persoana

condamnată a cunoscut derularea procedurilor judiciare împotriva sa și nu a fost

în imposibilitatea de a formula apărări în cursul judecării cauzei, cererea sa de

rejudecare nu poate fi admisibilă, autoritatea de lucru judecat producându-și pe

deplin efectele.

În cauza pendinte, s-a

constatat că prin sentința penală nr. 176 din 5 iulie 2010 Tribunalul Mehedinți

a dispus:

În baza art. 20 raportat

la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul

I.S.M. la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor

calificat.

În baza

art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis, inculpatului drepturile prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă

accesorie

În baza

art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului

I.S.M.

, ca pedeapsă

complementară, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen. pe o perioadă de doi ani.

S-a luat act de faptul

că partea vătămată G.D.E. și Spitalul Județean Dr.Tr.Severin nu s-au constituit

părți civile în cauză.

Inculpatul a fost obligat

la cheltuieli judiciare către stat, inclusiv la onorariul pentru apărător din oficiu.

Împotriva acestei sentințe

penale au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpatul.

Prin decizia penală

nr. 70 din 21 martie 2011, Curtea de Apel Craiova a dispus:

Admiterea apelului declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, împotriva sentinței penale nr. 176

din 5 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul nr. 2346/101/2008.

A desființat sentința

sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei principale, înlăturându-se dispozițiile

prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (2) C. pen., reținute

față de inculpat.

S-a majorat la 7 ani și

6 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175

alin. (1) lit. i) C. pen.

S-a menținut restul dispozițiilor

sentinței.

S-a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul I.S.M.

Împotriva acestei decizii

penale a declarat recurs inculpatul.

Prin decizia penală

nr. 3842 din 31 octombrie 2011 secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție

a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.S.M., sentința penală

de condamnare rămânând definitivă în forma modificată prin decizia instanței de

apel.

După emiterea formelor

de executare a pedepsei aplicate, constatându-se că mandatul de executare a pedepsei

închisorii emis de Tribunalul Mehedinți nu poate fi pus în executare, a fost emis

mandatul european de arestare din 2011.

Mandatul european de arestare,

a fost pus în executare în Elveția, la data de 16 noiembrie 2011, ulterior fiind

predat autorităților din România, unde, condamnatul persoană transferabilă a fost

încarcerat la data de 28 noiembrie 2011 în arestul D.G.P.M.B.

S-a constatat astfel,

că deși există o hotărâre definitivă de condamnare, că persoana condamnată a fost

predată în baza unui mandat european de arestare și că această persoană nu a fost

prezentă la judecata în primă instanță și în recurs, unde a fost reprezentată de

un avocat desemnat din oficiu, însă nu sunt realizate condițiile legale pentru a

se putea dispune admiterea în principiu și declanșarea rejudecării pe fond a cauzei,

în temeiul art. 522

1

C. proc. pen.

Cererea condamnatului

s-a constatat că este inadmisibilă în principiu, deoarece acesta a avut cunoștință

de procedurile judiciare efectuate împotriva sa, că a declarat două căi de atac,

fiind audiat în fața instanței de apel, în prezența apărătorului ales, toate aceste

împrejurări atestând că situația condamnatului excede dispozițiilor art. 522

1

C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe

condamnatul a declarat o cale de atac intitulată inițial „recurs”, solicitând admiterea

în principiu a cererii de rejudecare a cauzei, motivat de faptul că a fost judecat

în lipsă, în timp ce era arestat în Italia.

A fost audiat în respectiva

cerere, respingându-i-se toate cererile de probatorii. În aceste condiții, a fost

lipsit de dreptul la apărare, nemaiputând să se prezinte la instanță, fiind arestat

în altă cauză.

Prin încheierea din 10

octombrie 2012, instanța a calificat calea de atac ca fiind „apel”, bazându-se pe

prevederile art. 522

1

alin. (2) C. proc. pen.

Analizând apelul prin

prisma motivelor invocate și examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept,

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală

nr. 307 din 17 octombrie 2012 a respins apelul declarat de condamnatul I.S.M., împotriva

sentinței penale nr. 130 din 27 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinți,

în Dosarul nr. 2304/101/2012, ca nefondat.

Apelantul a fost obligat

la plata sumei de 50 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În principal, s-a reținut

că apelantul condamnat I.S.M. nu îndeplinește condițiile art. 522

1

C. proc. pen., deoarece a fost prezent în fața instanței de apel, la termenul din

6 decembrie 2010, fiind audiat în prezența unui apărător ales.

Mai mult, inculpatul I.S.M.

a fost asistat de un apărător ales și ulterior, acesta declarând recurs în numele

inculpatului, iar în fața instanței de recurs, la termenul din 5 septembrie 2011,

inculpatul a solicitat amânarea cauzei, pentru a-și angaja apărător.

În acest context, s-a

apreciat că, în mod corect, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 522

1

C. proc. pen., încât instanța de control

judiciar a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii,

în termen legale, a declarat recurs condamnatul, susținând că cererea sa întemeiată

pe dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen. ar fi trebuit să fie admisă de

prima instanță și nu respinsă, ca inadmisibilă, cu consecința nesancționării încălcării

dreptului său la apărare, în momentul majorării pedepsei principale a închisorii,

la cuantumul de 7 ani și 6 luni.

Recursul inculpatului

este nefondat.

Așa cum corect, motivează

instanța de apel, recurentul condamnatul avea acces la prevederile art. 522

1

alin. (1) C. proc. pen., numai în condițiile în care ar fi dovedit, în condițiile

legii, că ar fi fost judecat în lipsă.

Or, din probatoriile administrate,

rezultă, dimpotrivă, situația în care, corect cererea a fost considerată inadmisibilă.

În această situație, decizia

pronunțată în apel este temeinică și legală, ceea ce va face ca Înalta Curte să

privească recursul declarat de condamnatul I.S.M. împotriva deciziei penale nr.

307 din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, ca nefondat, și a-l respinge ca atare, menținând, astfel, decizia

recurată.

Văzând și reglementarea

suportării cheltuielilor judiciare către stat și a plăților pentru apărarea din

oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul I.S.M. împotriva deciziei penale nr. 307 din 17

octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul condamnat

la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 aprilie 2013.