ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2965/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 2 iunie

1999, reclamanta SC A.S. SRL a cerut instanței obligarea pârâtei SC C.T.C.N.

SRL la plata sumei de 73.218.600 lei, cu titlu de diferență preț datorată ca

urmare a prestațiilor efectuate de reclamantă constând în livrarea și montarea

unui ascensor, precum și la plata penalităților de întârziere în sumă de

39.224.720 lei.

Pârâta a formulat cerere

reconvențională prin care a solicitat ca reclamanta să îi plătească suma de

8.000.000 lei cu titlu de diferență de preț încasată nejustificat, motivată de faptul

că reclamanta a livrat și montat un ascensor având capacitatea de două

persoane, deși prin contract părțile conveniseră asupra unei capacități de trei

persoane, astfel încât are obligația de a restitui diferența încasată

necuvenit.

Prin sentința civilă nr. 323 din 21

ianuarie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea

principală și a respins cererea reconvențională.

Prin decizia nr. 3286 din 17

noiembrie 2000, Curtea de Apel București, secția comercială, a respins apelul

promovat de pârâtă împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond.

Recursul declarat de pârâtă

împotriva soluției instanței de apel a fost admis prin decizia nr. 7148 din 27

noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, care a casat

decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului.

Pentru a decide astfel instanța

supremă a reținut că instanța de apel nu a examinat apărarea pârâtei relativă

la faptul că reclamanta a livrat și montat un ascensor având capacitatea de

două persoane și nu de trei persoane cum se convenise prin contractul dintre

părți.

Datorită acestei omisiuni instanța

de apel a ajuns la concluzia greșită potrivit căreia expertiza tehnică

solicitată de pârâtă ar fi neconcludentă, deși celelalte probe, inclusiv

înscrisurile emanate de la I.S.C.I.R.I. nu clarificau problema capacității de

ridicare a ascensorului livrat de reclamantă.

Pentru aceste considerente, instanța

supremă a trimis cauza spre rejudecare cu administrarea probei cu expertiza

tehnică.

Prin decizia comercială nr. 25 din

30 ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins

ca nefondat apelul declarat de pârâta SC C.T.C.N. SRL, pe care o obligă și la

plata către intimată a sumei de 9.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată reprezentând onorariu de expert și onorariu de avocat.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că din petitul cererii reconvenționale formulată de apelanta

pârâtă rezultă că, așa cum a reținut și instanța supremă prin decizia de casare,

pretențiile acesteia, respectiv suma de 8.000.000 lei solicitată a fi

restituită de către reclamantă, decurg din unicul fapt al necorespunderii

cabinei ascensorului montat de către reclamantă în sensul că „reclamanta nu a

respectat dimensiunile cabinei ascensorului” (..) „a montat un ascensor de două

persoane dar a solicitat prețul unuia de trei persoane”. A mai reținut instanța

de apel că din toate probele dosarului inclusiv din raportul de expertiză

tehnică administrată în cauză și pe care instanța o apreciază ca pertinentă și

concludentă, rezultă că toate elementele de suprafață și sarcini suportate de

ascensor atestă că ascensorul montat de reclamanta intimată corespunde unei

cabine de trei persoane.

Instanța de apel respinge cererea

reclamantei intimate din 12 septembrie 2003 de majorare a pretențiilor la

87.253.100 lei debit principal și 538.416.500 lei penalități de întârziere,

întrucât aceasta nu a aderat la apel în condițiile art. 293 C. proc. civ.

Împotriva deciziei Curții de Apel București

au formulat recurs atât reclamanta intimată cât și pârâta apelantă.

Prin recursul său reclamanta,

invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia

recurată ca fiind dată cu greșita aplicare a art. 293 alin. (1) C. proc. civ.

și a art. 294 alin. (2) C. proc. civ., arătând că nu a avut nemulțumiri față de

hotărârea apelată de pârâtă, ipoteză avută în vedere de art. 293 alin. (1) C.

proc. civ., ci a urmărit numai că, în apelul pârâtei, să își majoreze

pretențiile, preîntâmpinând astfel mărirea unui prejudiciu deja însemnat,

majorare pe care putea să o ceară conform art. 294 alin. (2) C. proc. civ. și

în consecință solicită în baza art. 312 C. proc. civ., admiterea recursului,

modificarea hotărârii instanței de apel în sensul obligării pârâtei la plata sumelor

de 87.253.100 lei, cu titlu de diferență preț și 538.416.500 lei, cu titlu de

penalități contractuale ivite după darea hotărârii primei instanțe.

Prin recursul său pârâta apelantă

solicită admiterea acestuia și modificarea în tot a deciziei instanței de apel

și a sentinței instanței de fond și pe fond respingerea acțiunii principale ca

nefondată și admiterea cererii reconvenționale, cu obligarea reclamantei la

restituirea sumei de 8.000.000 lei cu titlu de preț încasat nejustificat, cu

cheltuieli de judecată, cerând și suspendarea executării deciziei recurate până

la soluționarea recursului.

În motivarea recursului său, cu

invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâta

recurentă critică decizia atacată pentru că nu cuprinde motivele pe care se

sprijină respingerea de către instanță a criticii referitoare la cuantumul

diferenței de preț neplătit care este de 40.000.000 lei cum rezultă din factura

de 140.000.000 lei plus T.V.A., din care achitase 100.000.000 lei și nu de

73.218.600 lei cum a cerut reclamanta și a acordat instanței de fond nemotivat

și a omis să cerceteze instanța de apel.

Pârâta recurentă mai critică decizia

atacată și pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

considerând-o ca lipsită de temei legal, arătând în acest sens că deși Curtea

Supremă de Justiție a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru a se

constata că lucrările ascensorului nu sunt terminate, că fundătura puțului nu

are dimensiunile optime, că instalația electrică de împământare lipsește, că

motorul are o putere mică, iar documentația tehnică lipsește, că ascensorul nu

poate fi întrebuințat deoarece datorită deficiențelor arătate I.S.C.I.R.I.

refuză autorizarea și că, de asemenea, capacitatea ascensorului livrat este de

două persoane și nu de trei cum s-a contractat, instanța de apel, încălcând

dispozițiile art. 129 pct. 6 C. proc. civ., a avut în vedere la pronunțarea

deciziei recurate numai problema capacității liftului. Mai arată recurenta că

nici cu privire la acest aspect instanța de apel nu a reținut corect întrucât

din actele dosarului rezultă că s-a refuzat autorizarea pentru că ascensorul nu

îndeplinește condițiile tehnice de funcționare și nu corespunde cu cel comandat

de pârâtă având capacitatea de 2 persoane în loc de trei, ușă pliantă în loc de

ușa grilă armonică, o suprafață utilă a cabinei schimbată, elemente care,

conform art. 1352 – 1359 C. proc. civ., reprezentând vicii ale bunului vândut

dau dreptul cumpărătorului la refuzul prețului așa cum a și procedat pârâta recurentă

pentru suma de 4.000.000 lei.

Examinând recursul reclamantei, din

verificarea lucrărilor dosarului rezultă că deși recurenta a fost citată

(dosarul de recurs) cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru aferentă

recursului în valoare de 8.922.026 lei și timbru judiciar în valoare de 50.000

lei, aceasta nu a dat curs obligației sale legale de timbrare a cererii

formulate, așa cum prevăd dispozițiile art. 302

1

alin. (2) C. proc.

civ., ale art. 11 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru și

ale O.U.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar.

Dat fiind că recurenta reclamantă SC

A.S. SRL nu s-a conformat dispozițiilor legale menționate, urmează ca recursul

formulat de aceasta să fie anulat ca netimbrat, potrivit art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997 menționată mai sus.

Cât privește recursul pârâtei

apelante, acesta nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar

rezultă că instanța de apel a apreciat corect probele administrate în cauză,

reținând că expertiza tehnică efectuată este pertinentă și concludentă

referitor la caracteristicile tehnice ale ascensorului, care are cabina de trei

locuri, așa cum a stabilit expertul. Examinând raportul de expertiză tehnică

rezultă că expertiza s-a făcut cu participarea experților consilieri desemnați

de părți, că a avut în vedere și a răspuns obiectivelor formulate de apelanta

pârâtă precum și obiecțiunilor ulterioare ale acesteia, că recurenta a și

semnat procesele verbale încheiate pe parcursul realizării respectivei

expertize tehnice care consemnau rezultatele măsurătorilor și probelor tehnice

efectuate.

Reiese așadar că ascensorul livrat

corespunde cerințelor convenite în contract, astfel încât în mod întemeiat

instanța de fond a obligat pe recurenta pârâtă, în temeiul art. 942, art. 969

și art. 970 C. civ., să plătească reclamantei intimate diferența de preț

neachitat și penalitățile de întârziere prevăzute în contract, soluție

confirmată de instanța de apel prin respingerea apelului. Se reține de

asemenea, că în mod corect instanța de apel a menținut soluția pronunțată de

instanța de fond de respingere a cererii reconvenționale formulate de pârâta

recurentă pentru restituirea sumei de 8.000.000 lei, pe care aceasta aprecia că

ar fi plătit-o în plus pentru ascensorul livrat cu cabină de două locuri și nu

de trei cum comandase reclamantei, întrucât așa cum reiese din coroborarea

tuturor probelor dosarului, ascensorul livrat corespunde parametrilor stabiliți

de părți de comun acord prin contractul dintre ele și deci pârâta este ținută

la plata prețului convenit în respectivul contract pentru ascensorul cu cabină

de trei locuri, astfel că urmează a fi respinsă critica recurentei referitoare

la lipsa de temei legal a deciziei recurate.

Cât privește susținerea referitoare

la lipsa din decizia recurată a motivelor pe care se sprijină respingerea

criticii apelantei pârâte referitoare la cuantumul diferenței de preț plătit se

reține că aceasta nu a fost formulată în cererea de apel ci în concluziile

scrise depuse după dezbaterea apelului care a avut loc la 16 ianuarie 2004,

conform încheierii din acea zi (dosar de apel), respectiv la data de 21

ianuarie 2004, astfel că nu a fost supusă dezbaterii părților. În cererea de

apel (dosarul de apel) pârâta apelantă a criticat sentința formulată de

instanța de fond pentru faptul că nu ar fi reținut corect că prețul contractual

era de 140.000.000 lei inclusiv T.V.A. și nu de 140.000.000 lei fără T.V.A. cum

ar fi arătat reclamanta, critică ce nu poate fi primită pentru ca așa cum arată

și reclamanta, în întâmpinarea depusă la dosar și cum rezultă din art. 10 din

contractul încheiat de părți și cum s-a avut în vedere la calcularea diferenței

de preț neachitat și penalitățile contractuale de întârziere luate în

considerare de instanța de fond, prețul ascensorului este de 140.000.000 lei

inclusiv T.V.A. consolidat în dolari la cursul de 8.464 lei.

În mod justificat deci, instanța de

apel nu a examinat susținerile pârâtei apelante referitoare la cuantumul

diferenței de preț la plata căreia a fost obligată de instanța de fond, critica

formulată de recurenta pârâtă în acest sens neputând fi primită.

Față de cele de mai sus, se constată

că decizia recurată este temeinică, corect motivată și, pe cale de consecință,

recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul

declarat de reclamanta SC A.S. SRL București, împotriva deciziei nr. 25 din 30

ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Respinge recursul declarat de pârâta

SC C.T.C.N. SRL Pitești, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 19 mai 2005.