ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1372/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 384 din 12 septembrie 2005, Tribunalul Dolj a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnata C.S. privind mandatul de executare emis în baza sentinței penale nr. 163 din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului Olt, secția penală. Prin aceeași sentință a fost obligată contestatoarea condamnată la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărâri astfel, prima instanță a reținut următoarele: Tribunalul Olt, prin sentința penală nr. 163 din 13 noiembrie 2003, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) și f), cu aplicarea art. 13 C. pen., a dispus condamnarea inculpatei C.S., la pedeapsa de 8 ani închisoare cu art. 71 C. pen.

De asemenea, în baza art. 215 alin. (1) C. pen., art. 65 din Legea nr. 56/1992 a mai dispus condamnarea aceleiași inculpate la 2 ani și respectiv un an închisoare, pedepse ce au fost constatate ca fiind grațiate integral și condiționat în baza art. 1 și 7 din Legea nr. 543/2000, iar în baza art. 10 alin. (1) lit. g), raportat la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 239 C. pen. În baza acestei sentințe, rămasă definitivă, s-a emis la 23 martie 2003 mandatul de executare al pedepsei de 8 ani închisoare, pentru inculpata C.S., fiind încarcerată la 4 iulie 2004. În timpul executării acestei pedepse, condamnata C.S.

a formulat contestație la executare susținând că prin modificările aduse de Legea nr. 169/2002 a fost abrogată lit. f) alin. (2) a art. 211 C. pen. și că prin această lege pedeapsa este mai redusă decât cea prevăzută de legea veche. Prima instanță a reținut că prin modificările aduse de Legea nr. 169/2002 s-a procedat la o nouă numerotare a literelor de sub art. 211 C. pen. și au fost majorate pedepsele, însă, în mod corect C.S. a fost condamnată în conformitate cu prevederile legii vechi, care era mai favorabilă și, pe cale de consecință a respins contestația la executare formulată de aceasta. Împotriva aceste sentințe, în termen legal condamnata C.S. a declarat apel, invocând aceleași motive ca și cele cuprinse în contestația la executare formulată inițial.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 407 din 20 decembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnata C.S. apreciind că instanța de fond a procedat corect atunci când a constatat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 461 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., întrucât modificările survenite în cuprinsul Legii nr. 169/2002 privesc renumerotarea literelor de sub art. 211 C. pen. și o majorare a pedepselor, iar contestatoarei i s-a aplicat legea veche mai favorabilă. Fiind nemulțumită de decizia pronunțată, condamnata contestatoare, în termen legal a formulat recurs întemeindu-l pe aceleași motive ce au fost invocate în fața instanțelor de fond și apoi de apel. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Se constată că atât instanța de fond cât și cea de control judiciar au procedat corect atunci când au apreciat că în speță nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 461 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., și nici dispozițiile art. 461 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., întrucât contestatoarei prin sentința penală nr. 163 din 13 noiembrie 2003 i s-a aplicat legea veche, mai favorabilă aceasta fiind condamnată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și f) C. pen., faptă comisă la 9 aprilie 1998. Prin legea nr. 169/2002 tâlhăria săvârșită de două sau mai multe persoane împreună și respectiv, într-o locuință sau dependință a acesteia a primit încadrarea juridică dată de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., pedeapsa fiind închisoarea de la 7 la 20 de ani.

Prin urmare, s-a reținut justificat încadrarea juridică dată de Legea nr. 140/1996 care prevede un cuantum al pedepsei mai redus, precum și aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., aceste împrejurări, fiind verificate de instanțele ierarhic superioare în cadrul soluționării apelului și recursului. Potrivit dispozițiilor art. 458 C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducere la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 12, 14 și 15 C. pen. O astfel de cerere poate fi înlăturată pe cale de contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc.

pen., care au în vedere și „amnistia, grațierea și orice cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei”. Temeiul juridic de fond este prevăzut în art. 15 C. pen., care stipulează realizarea cumulativă a trei condiții: existența unei hotărâri definitive de condamnare; intervenirea unei legi penale noi, după rămânerea definitivă a hotărârii; legea nouă să prevadă o pedeapsă mai ușoară, în sensul că maximul special prevăzut de legea nouă să fie mai mic decât maximul special prevăzut de legea veche. Ori în speță, din actele și lucrările dosarului rezultă în mod evident că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 15 C. pen., întrucât legea penală mai favorabilă nu este Legea nouă nr. 169/2002 ci legea în temeiul căruia a fost stabilită încadrarea juridică a faptei și s-a aplicat pedeapsa, respectiv Legea nr. 140/1996, în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute.

În consecință, nefiind îndeplinite condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen., pentru a se admite contestație la executare formulată de condamnata C.S., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurenta contestatoare condamnată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea condamnată C.S. împotriva deciziei penale nr. 407 din 20 decembrie 2005 a Curții de Apel Craiova. Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 martie 2006.