ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1372/2006

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 384 din 12

septembrie 2005, Tribunalul Dolj a respins, ca nefondată, contestația la

executare formulată de condamnata C.S. privind mandatul de executare emis în

baza sentinței penale nr. 163 din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului Olt, secția

penală.

Prin aceeași sentință a fost

obligată contestatoarea condamnată la plata sumei de 50 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărâri astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Tribunalul Olt, prin sentința penală

nr. 163 din 13 noiembrie 2003, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) și f), cu

aplicarea art. 13 C. pen., a dispus condamnarea inculpatei C.S., la pedeapsa de

8 ani închisoare cu art. 71 C. pen.

De asemenea, în baza art. 215 alin.

(1) C. pen., art. 65 din Legea nr. 56/1992 a mai dispus condamnarea aceleiași

inculpate la 2 ani și respectiv un an închisoare, pedepse ce au fost constatate

ca fiind grațiate integral și condiționat în baza art. 1 și 7 din Legea nr. 543/2000,

iar în baza art. 10 alin. (1) lit. g), raportat la art. 11 pct. 2 lit. b) C.

proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpată pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 239 C. pen.

În baza acestei sentințe, rămasă

definitivă, s-a emis la 23 martie 2003 mandatul de executare al pedepsei de 8

ani închisoare, pentru inculpata C.S., fiind încarcerată la 4 iulie 2004.

În timpul executării acestei pedepse,

condamnata C.S. a formulat contestație la executare susținând că prin

modificările aduse de Legea nr. 169/2002 a fost abrogată lit. f) alin. (2) a art.

211 C. pen. și că prin această lege pedeapsa este mai redusă decât cea

prevăzută de legea veche.

Prima instanță a reținut că prin

modificările aduse de Legea nr. 169/2002 s-a procedat la o nouă numerotare a

literelor de sub art. 211 C. pen. și au fost majorate pedepsele, însă, în mod corect

C.S. a fost condamnată în conformitate cu prevederile legii vechi, care era mai

favorabilă și, pe cale de consecință a respins contestația la executare

formulată de aceasta.

Împotriva aceste sentințe, în termen

legal condamnata C.S. a declarat apel, invocând aceleași motive ca și cele

cuprinse în contestația la executare formulată inițial.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

penală nr. 407 din 20 decembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat

de condamnata C.S. apreciind că instanța de fond a procedat corect atunci când

a constatat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 461 pct. 1 lit. a) C.

proc. pen., întrucât modificările survenite în cuprinsul Legii nr. 169/2002

privesc renumerotarea literelor de sub art. 211 C. pen. și o majorare a

pedepselor, iar contestatoarei i s-a aplicat legea veche mai favorabilă.

Fiind nemulțumită de decizia

pronunțată, condamnata contestatoare, în termen legal a formulat recurs

întemeindu-l pe aceleași motive ce au fost invocate în fața instanțelor de fond

și apoi de apel.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) C. proc.

pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Se constată că atât instanța de fond

cât și cea de control judiciar au procedat corect atunci când au apreciat că în

speță nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 461 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., și nici dispozițiile art. 461 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., întrucât

contestatoarei prin sentința penală nr. 163 din 13 noiembrie 2003 i s-a aplicat

legea veche, mai favorabilă aceasta fiind condamnată pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și f) C. pen., faptă

comisă la 9 aprilie 1998.

Prin legea nr. 169/2002 tâlhăria

săvârșită de două sau mai multe persoane împreună și respectiv, într-o locuință

sau dependință a acesteia a primit încadrarea juridică dată de art. 211 alin.

(2

1

) lit. a) și c) C. pen., pedeapsa fiind închisoarea de la 7 la 20

de ani.

Prin urmare, s-a reținut justificat

încadrarea juridică dată de Legea nr. 140/1996 care prevede un cuantum al

pedepsei mai redus, precum și aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., aceste

împrejurări, fiind verificate de instanțele ierarhic superioare în cadrul

soluționării apelului și recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 458 C.

proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine

o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat

condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se

execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducere la

îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 12, 14 și 15 C. pen.

O astfel de cerere poate fi

înlăturată pe cale de contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 461

lit. c) C. proc. pen., care au în vedere și „amnistia, grațierea și orice cauză

de stingere ori de micșorare a pedepsei”.

Temeiul juridic de fond este

prevăzut în art. 15 C. pen., care stipulează realizarea cumulativă a trei

condiții: existența unei hotărâri definitive de condamnare; intervenirea unei

legi penale noi, după rămânerea definitivă a hotărârii; legea nouă să prevadă o

pedeapsă mai ușoară, în sensul că maximul special prevăzut de legea nouă să fie

mai mic decât maximul special prevăzut de legea veche.

Ori în speță, din actele și

lucrările dosarului rezultă în mod evident că nu sunt incidente nici

dispozițiile art. 15 C. pen., întrucât legea penală mai favorabilă nu este Legea

nouă nr. 169/2002 ci legea în temeiul căruia a fost stabilită încadrarea

juridică a faptei și s-a aplicat pedeapsa, respectiv Legea nr. 140/1996, în

raport cu limitele de pedeapsă prevăzute.

În consecință, nefiind îndeplinite

condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen., pentru a se

admite contestație la executare formulată de condamnata C.S., Înalta Curte va

respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurenta

contestatoare condamnată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de contestatoarea condamnată C.S. împotriva deciziei penale nr. 407 din 20

decembrie 2005 a Curții de Apel Craiova.

Obligă recurenta contestatoare la

plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

martie 2006.