ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2359/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2359/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra conflictului negativ
de competență de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la
Curtea de Apel București, reclamanta Asociația L.C.A. a solicitat, în
contradictoriu cu Ministerul Justiției și ministrul justiției, anularea, ca
nelegale, a unor instrucțiuni emise în anii 1950 - 1960.
Și-a motivat acțiunea pe
dispozițiile Legii nr. 29/1990.
Curtea de Apel București,
secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 701/2004, a admis
excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată de Ministerul Justiției
și și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel
Craiova, secția de contencios administrativ, având în vedere dispozițiile art.
6 din Legea nr. 29/1990.
La rândul ei, Curtea de Apel
Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 415 din 17 iunie
2004, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel
București și, constatând conflict negativ de competență, a înaintat dosarul,
Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru regulator de competență.
Pentru a hotărî astfel,
această instanță a avut în vedere excepția invocată de reclamantă față de
prevederile art. 6 din Legea nr. 29/1990, prin care se instituie o competență
alternativă ce-i conferă posibilitatea de a se adresa și instanței de la domiciliul
său.
Constatând că în cauza
dedusă judecății s-a ivit un conflict negativ de competență, în sensul
reglementării art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Curtea urmează să stabilească care
este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza.
Potrivit art. 6 alin. (1)
din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, judecarea acțiunilor
formulate în baza art. 1 din aceeași lege, este de competența instanței, în a
cărei rază teritorială își are domiciliul, reclamantul.
În raport cu norma de drept
comun în materie de competență teritorială, respectiv art. 5 C. proc. civ.,
potrivit căruia cererea se face la instanța de la domiciliul pârâtului,
reglementarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 instituie o normă de
protecție în favoarea reclamantului, acesta având dreptul să aleagă între norma
de drept comun și norma de protecție.
Prin urmare, nu se poate
considera că art. 6 din Legea nr. 29/1990 cuprinde o dispoziție imperativă, de
ordine publică, prin care să fie atribuită instanței de la domiciliul reclamantului,
o competență teritorială exclusivă.
Aceasta presupune că
reclamantul, la alegerea sa, poate înlătura competența instituită în materia
contenciosului administrativ, prin sesizarea instanței de la domiciliul
pârâtului, în aplicarea regulilor din dreptul comun.
Cum, în cauză, reclamanta a
făcut o astfel de opțiune, în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului,
Înalta Curte va stabili că acestei instanțe, respectiv Curții de Apel
București, îi revine competența de soluționare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de
soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de
contencios administrativ și fiscal, căreia i se trimite cauza.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 8 aprilie 2005.