ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2359/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2359/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la Curtea de Apel București, reclamanta Asociația L.C.A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției și ministrul justiției, anularea, ca nelegale, a unor instrucțiuni emise în anii 1950 - 1960. Și-a motivat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 29/1990. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 701/2004, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată de Ministerul Justiției și și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, având în vedere dispozițiile art. 6 din Legea nr. 29/1990.
La rândul ei, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 415 din 17 iunie 2004, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București și, constatând conflict negativ de competență, a înaintat dosarul, Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru regulator de competență. Pentru a hotărî astfel, această instanță a avut în vedere excepția invocată de reclamantă față de prevederile art. 6 din Legea nr. 29/1990, prin care se instituie o competență alternativă ce-i conferă posibilitatea de a se adresa și instanței de la domiciliul său. Constatând că în cauza dedusă judecății s-a ivit un conflict negativ de competență, în sensul reglementării art. 20 pct. 2 C. proc.
civ., Curtea urmează să stabilească care este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza. Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, judecarea acțiunilor formulate în baza art. 1 din aceeași lege, este de competența instanței, în a cărei rază teritorială își are domiciliul, reclamantul. În raport cu norma de drept comun în materie de competență teritorială, respectiv art. 5 C. proc. civ., potrivit căruia cererea se face la instanța de la domiciliul pârâtului, reglementarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 instituie o normă de protecție în favoarea reclamantului, acesta având dreptul să aleagă între norma de drept comun și norma de protecție.
Prin urmare, nu se poate considera că art. 6 din Legea nr. 29/1990 cuprinde o dispoziție imperativă, de ordine publică, prin care să fie atribuită instanței de la domiciliul reclamantului, o competență teritorială exclusivă. Aceasta presupune că reclamantul, la alegerea sa, poate înlătura competența instituită în materia contenciosului administrativ, prin sesizarea instanței de la domiciliul pârâtului, în aplicarea regulilor din dreptul comun. Cum, în cauză, reclamanta a făcut o astfel de opțiune, în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului, Înalta Curte va stabili că acestei instanțe, respectiv Curții de Apel București, îi revine competența de soluționare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, căreia i se trimite cauza. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.