ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3222/2003

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 170 din 14

ianuarie 2003, reclamanta S.C. P. SA Apahida, județul Cluj, a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea H.G. nr. 969/2002, în

partea privind Anexa 10, pozițiile 316-323. Totodată, a solicitat obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, prin hotărârea atacată, întregul său patrimoniu a fost inclus în

domeniul public al comunei Apahida, deși capitalul social al societății care

cuprinde atât teren în suprafață de 72.078 ha, cât și fonduri bănești, a fost

subscris de numeroase persoane fizice, care sunt acționari ai societății.

În ședința publică de la 6 februarie

2003, instanța, în temeiul art. 137 și 158 C. proc. civ., a pus în discuția

părților excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel București, în

raport cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 29/1990.

Prin sentința civilă nr. 130 din 6

februarie 2003, instanța sesizată a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel Cluj.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

reținut că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora judecarea

acțiunilor formulate în baza art. 1 din aceiași lege este de competența

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul, au

caracter de normă specială, care se aplică cu prioritate față de norma generală

prevăzută la art. 5 C. proc. civ. Totodată, instanța a respins susținerea

potrivit căreia norma de competență prevăzută la art. 6 din Legea nr. 29/1990

reglementează o competență alternativă și personală, în favoarea reclamantei.

La rândul său, Curtea de Apel Cluj,

secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 491

din 24 aprilie 2003, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel București, reținând că art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 nu

stabilește o competență teritorială absolută, ci are doar caracterul unei norme

de protecție în favoarea reclamantului, acesta având dreptul să aleagă între

normele dreptului comun în materie, respectiv art. 5 C. proc. civ. și norma de

protecție prevăzută la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990. Instanța a mai

reținut că față de dispozițiile art. 158 alin. (5) C. proc. civ., odată aleasă

instanța de către reclamantă, aceasta nu mai poate reveni asupra opțiunii sale.

Totodată, Curtea de Apel Cluj a

constatat existența unui conflict negativ de competență, în sensul

reglementării art. 20 pct. 2 C. proc. civ. și, în conformitate cu prevederile

art. 21 și art. 22 alin.(3) din același cod, a înaintat dosarul Curții Supreme

de Justiție, pentru a hotărî asupra conflictului.

Constatând că în cauza dedusă judecății s-a ivit un conflict

negativ de competență, în sensul reglementării art. 20 pct. 2 C. proc. civ.,

Curtea urmează să stabilească instanța, competentă teritorial să soluționeze

cauza.

Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea

nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, judecarea acțiunilor formulate în

baza art. 1 din aceiași lege este de competența instanței, în a cărei rază

teritorială își are domiciliul reclamantul.

În raport cu norma de drept comun în

materie de competență teritorială, respectiv art. 5 C. proc. civ., potrivit

căreia cererea se face la instanța domiciliului pârâtului, reglementarea art. 6

alin. (1) din Legea nr. 29/1990 instituie o normă de protecție în favoarea

reclamantului, acesta având dreptul să aleagă între norma de drept comun și

norma de protecție. Prin urmare, nu este vorba de o normă imperativă, ci doar

de opțiunea reclamantei care, odată făcută, nu mai poate reveni asupra sa, iar

instanța este obligată să țină seama de această opțiune.

Cum reclamanta a înțeles să renunțe

la favoarea competenței teritoriale și a depus acțiunea la instanța

domiciliului pârâtului, competența de soluționare a cauzei revine acestei

instanțe, respectiv Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC P. SA Apahida, județul Cluj și

pârâtul Guvernul României, în favoarea Curții de Apel București.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 octombrie 2003.