ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 953/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din

dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 230/ PI din

9 martie 2004 a Tribunalului Timiș, au fost condamnați inculpații:

-

H.P.C.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2)

lit. b), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen., la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus

revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 86/2001 a Judecătoriei Deta și executarea

acesteia alături de pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute, în

total, 9 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

-

K.M.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2)

lit. b), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare

și, pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție prevăzută de art. 328 C. pen.,

la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 C. pen., pedepsele

aplicate au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, cu

aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 14 C. pen., art. 346 C.

proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpații au fost obligați în solidar la plata

sumei de 2.600.000 lei către partea civilă N.G.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a dispus confiscarea sumei de 1.270.000 lei de la inculpata K.M.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C.

proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest a inculpaților și deducerea

prevenției de la 5 februarie 2004, la zi, pentru inculpatul H.P.C. și de la 4

februarie 2004, la zi, pentru inculpata K.M.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpații au fost obligați la câte 7.000.000 lei cheltuieli judiciare

statului, onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 1.200.000 lei fiind

plătit din fondul Ministerului Justiției.

Prin aceeași hotărâre judecătorească

a fost condamnată și inculpata B.C., la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1)

și (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. a) C. pen. și prostituție prevăzută

de art. 328 C. pen.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

La data de 4 februarie 2004, în timp

ce consuma băuturi alcoolice într-un local din Timișoara, partea vătămată N.G. a

fost acostată de inculpata B.C. și invitată la masa la care se aflau și

ceilalți inculpați.

B.C. și K.M. i-au propus părții

vătămate să întrețină raporturi sexuale, prețul fiind stabilit la 100.000 lei,

după care toți trei s-au deplasat la sediul unei centrale de apă din apropierea

Gării de Nord – Timișoara.

Părțile au fost urmărite de

inculpatul H.P.C. și de făptuitorul C.B. care au intrat după ele în birou,

primul pretinzând că ar fi soțul C.B. și imobilizând partea vătămată.

Inculpatele au sustras banii victimei, pe care i-au împărțit între ei.

Din anul 2000, inculpata K.M.

practica prostituția, asigurându-și, astfel, mijloacele necesare de trai.

Situația de fapt și vinovăția

inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: proces-verbal de consemnare a denunțului, declarațiile părții vătămate,

proces-verbal de recunoaștere din grup, planșe fotografice, declarațiile

martorilor și inculpaților, proces-verbal de confruntare, acte medico-legale.

Inițial, în timpul urmăririi penale,

inculpatele K.M. și B.C. au recunoscut faptele săvârșite, după care, sub

presiune, amenințările efectuate asupra lor de H.P.C., au revenit asupra

declarațiilor date.

Inculpatul H.P.C. a negat orice

implicare în comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 288/ A din 14 septembrie 2005, a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpați, menținând starea de arest preventiv a

acestora și deducând prevenția la zi.

Inculpatul H.P.C. a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare în sumă de 100 lei către stat, în timp ce

inculpata K.M. a fost obligată la 140 lei cheltuieli judiciare statului, în

care se include și suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului din

oficiu.

Împotriva acestei decizii penale au

declarat recurs în termen legal inculpații H.P.C. și K.M., solicitând admiterea

acestora și, în principal, achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, s-a solicitat redozarea pedepselor,

având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cele personale

ale inculpaților.

Temeiul juridic al recursurilor îl

constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 17

1

și 14 C. proc.

pen.

Examinând recursurile, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că acestea nu sunt fondate.

Din analiza materialului probator

administrat în cauză, Curtea constată că instanțele de judecată au stabilit în

mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților.

În timpul urmăririi penale,

inculpata K.M. a recunoscut săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, relatând în

mod sincer împrejurările și modul comiterii faptei, precum și contribuția

fiecărui participant la realizarea ei.

Declarațiile sale se coroborează cu

cele ale inculpatei B.C., precum și cu declarațiile părții vătămate N.G. și ale

martorului B.I., cu dovada de găsire a sumei de bani sustrase de inculpați

asupra acestora, precum și cu procesul-verbal de recunoaștere din grup.

În consecință, neexistând motive de

casare, Curtea înlătură critica formulată ca neîntemeiată.

Cât privește modul de

individualizare a pedepselor aplicate, Curtea constată că acesta respectă

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și scopul preventiv-educativ

enunțat în art. 52 C. pen.

Inculpații au acționat după un

scenariu conceput și realizat în mod ingenios și cu rezultate certe pentru

propriul lor beneficiu.

Inculpatul H.P.C. a fost constant

nesincer pe parcursul procesului penal. El are statut de recidivist, ceea ce

impune menținerea pedepsei aplicate, inculpatul dovedind perseverență în

conduita infracțională.

Inculpata K.M. a săvârșit două

infracțiuni în concurs real, pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare fiind

suficientă și necesară reeducării acesteia în spiritul respectării valorilor

sociale încălcate.

Constatând că în cauză nu există

alte motive de casare, Curtea urmează să respingă, ca nefondate, recursurile

inculpaților H.P.C. și K.M.

Timpul reținerii și arestării

preventive se va deduce din pedeapsa aplicată de la 5 februarie 2004, la zi,

pentru inculpatul H.P.C.

Inculpata K.M. a fost arestată

preventiv de la 4 februarie 2004 la 14 decembrie 2005.

Recurenții inculpați vor fi obligați

la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu

fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 88 C. pen., art. 385

17

alin. (4) C.

proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații H.P.C. și K.M. împotriva deciziei penale nr. 288 din 14

septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului H.P.C., timpul reținerii și arestării preventive de la 5 februarie

2004 la 14 februarie 2006.

Constată că inculpata K.M. a fost

reținută și arestată preventiv de la 4 februarie 2004 până la 14 decembrie

2005.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte

100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 februarie 2006.