ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1974/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1974/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Timiș, prin sentința

penală nr. 260/ PI din 14 martie 2005, în temeiul art. 211 alin. (1) și (2) lit.

b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.M.,

la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 211 alin. (1) și (2)

lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen., a condamnat pe inculpatul U.D.M., la 8 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 61 C. pen., a

revocat liberarea condiționată a inculpatului, pentru restul de pedeapsă de 172

zile închisoare neexecutat din pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 523 din 5 noiembrie 2003 a Tribunalului Neamț și a

dispus contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezentul

dosar, în pedeapsa acea mai grea, aceea de 8 ani închisoare, pe care o sporește

cu 2 luni închisoare, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 8

ani și 2 luni închisoare.

A interzis ambilor inculpați exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C.

pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest a inculpaților, iar conform art. 88 C. pen., a dedus

din pedeapsă durata arestului executat începând cu data de 19 august 2004 la

zi.

În temeiul art. 14 și 346 C. proc.

pen., a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate I.N.

În temeiul art. 118 lit. d) C. pen.,

a confiscat de la inculpați un cuțit cu lama de 22 cm cu mâner de plastic.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că, în noaptea de 18 august 2004, în jurul orelor 4,00, partea vătămată

I.N. se deplasa pe Calea Aradului din Timișoara, cu scopul de a ajunge la o

stână de ovine situată la marginea orașului unde era angajat în calitate de

cioban. În momentul în care a ajuns în dreptul terasei localului SC A.N. SRL,

partea vătămată a fost întâmpinată de cei doi inculpați care, văzând că partea

vătămată are asupra sa trei sacoșe, au hotărât să i le sustragă. Astfel,

inculpatul U.D.M., înarmat cu un cuțit de cca. 20 cm, pe care l-a pus la gâtul

victimei, amenințând-o cu moartea în cazul refuzului de a le preda bagajele,

timp în care inculpatul S.M., i-a smuls din mână una din sacoșe pe care a

deșertat-o, în vederea alegerii bunurilor de valoare. Văzând hotărârea

manifestată de cei doi inculpați partea vătămată nu s-a opus, astfel că aceștia

și-au ales din cele trei bagaje mai multe obiecte de îmbrăcăminte, suma de

220.000 lei, un telefon mobil și un încărcător.

După alegerea acestor bunuri, inculpatul

U.D.M. le-a depozitat în una din sacoșele părții vătămate, pe care a însușit-o,

dând numitei G.A., care îi însoțea pe cei doi inculpați, după care au părăsit

victima, nu înainte ca inculpatul S.M. să-i aplice o lovitură cu piciorul în

stomac.

Cu prilejul reținerii și

percheziției corporale efectuate asupra inculpatului organele de poliție au

găsit și ridicat toate bunurile părții vătămate, pe care le-au restituit pe

bază de dovadă, astfel că aceasta nu se mai constituie parte civilă în procesul

penal cu suma de 5.000.000 lei, sumă care reprezenta valoarea totală a

prejudiciului.

Împotriva sentinței penale

pronunțate de Tribunalul Timiș în termen legal au declarat apel inculpații U.D.M.

și S.M. criticând-o pentru netemeinicie, invocând ca motive împrejurarea că nu

se fac vinovați de comiterea faptelor reținute în sarcina lor, iar pe de altă

parte pedepsele aplicate sunt prea aspre.

Verificându-se legalitatea și

temeinicia sentinței apelate s-a constatat că prima instanță, pe baza probelor

ce au fost administrate a reținut în mod corect starea de fapt și vinovăția

inculpaților, făcând o corespunzătoare încadrare în dispozițiile legale sus

menționate.

Apărările formulate de inculpați în

sensul că nu ar fi comis faptele reținute în sarcina lor, nu sunt întemeiate

având în vedere că din probele administrate rezultă că partea vătămată a fost

deposedată de către inculpați de o geantă conținând mai multe lucruri personale

prin amenințarea cu un cuțit de inculpatul U.D.M., iar în momentul când aceștia

intenționau să plece de la locul faptei, partea vătămată insistând asupra

restituirii bunurilor sale a fost lovită cu piciorul de către inculpatul S.M.

În consecință, vinovăția

inculpaților a fost stabilită în mod corect, iar la cuantumul pedepselor s-a

avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 și următoarele C. pen.,

nefiind deci cazul unei noi individualizări.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală,

prin decizia penală nr. 392/ A din 24 noiembrie 2005, conform art. 379 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații S.M.

și U.D.M. împotriva sentinței penale nr. 260/2005 a Tribunalului Timiș.

A fost dedusă perioada arestării

preventive pentru fiecare inculpat de la 14 martie 2005 la zi și a fost

menținută starea de arest a apelanților.

Apelanții inculpați au fost obligați

să plătească câte 250 RON, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au formulat recurs inculpații S.M. și U.D.M.

Prin motivele scrise de recurs, inculpatul

U.D.M. a solicitat casarea hotărârilor pronunțate în cauză susținând că acestea

sunt lovite de nulitate absolută, în raport de faptul că i-a fost încălcat

dreptul la apărare întrucât, deși cei doi inculpați aveau interese contrare, au

beneficiat de serviciile unui singur apărător.

Ambii recurenți, pe de altă parte,

cu prilejul dezbaterii recursurilor, au susținut că nu a săvârșit infracțiunea

de tâlhărie, având în vedere că nu au exercitat violențe, nici fizice, nici

psihice asupra părții vătămate, solicitând schimbarea încadrării juridice dată

faptei în furt calificat.

În subsidiar, inculpații au

solicitat redozarea pedepselor aplicate pe care le consideră prea severe, în raport

de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și circumstanțele lor personale.

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză sub aspectele invocate de inculpați și, respectiv, prin prisma cazurilor

de casare, prevăzute de art. 385

9

pct. 6 C. proc. pen. (când

urmărirea penală sau judecata au avut loc în lipsa apărătorului când prezența

acestuia era obligatorie), aplicabil motivului de recurs invocat de inculpatul U.D.M.

cu privire la faptul că având interese contrare, cei doi recurenți au

beneficiat de serviciile unui singur avocat desemnat din oficiu, art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., referitor la greșita încadrare juridică dată faptei, și art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a

pedepsei aplicate, Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt

fondate, soluțiile pronunțate în cauză fiind legale și temeinice.

Într-adevăr, în situația în care mai

mulți inculpați cu interese contrare în cauză sunt asistați de același avocat

desemnat din oficiu, actele efectuate pe parcursul urmăririi penale, cât și pe

parcursul judecății sunt lovite de nulitate în condițiile art. 197 alin. (2) C.

pen., împrejurare care echivalează cu neasistarea acestora de către apărător,

în cazurile în care asistența juridică este obligatorie.

În speță, se constată că dreptul la

apărare al recurenților nu a fost încălcat, aceștia beneficiind de toate

prerogativele reale ale acestui drept, fiind respectate atât dispozițiile art. 6

C. proc. pen., cât și dispozițiile art. 39 și 44 din Legea nr. 51/1995 care

stipulează că avocatul este obligat să acorde asistență juridică în cauzele în care

a fost desemnat din oficiu, fără să poată asista sau reprezenta părți cu

interese contrare în aceeași cauză.

Astfel, din verificarea actelor și

lucrărilor efectuate în cauză rezultă că recurenții inculpați, într-adevăr, pe

parcursul urmăririi penale, cât și în faza judecății au fost asistați de un

singur apărător desemnat din oficiu, însă totodată, se constată că aceștia nu

au avut interese contrare în cauză.

În declarațiile date, pe parcursul

procesului penal, recurenții au arătat constant, că nu au comis infracțiunea de

tâlhărie, faptele lor reducându-se doar la ridicarea sacoșei părții vătămate de

lângă tomberonul de care acesta a rezemat-o, pe care și-au însușit-o, împărțind

între ei bunurile aflate în interior.

Mai mult decât atât, cu prilejul

dezbaterilor în fața primei instanțe, apărătorul desemnat din oficiu a solicitat

pentru ambii recurenți-inculpați, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,

iar până la momentul pronunțării sentinței inculpații nu au învederat că le-ar

fi fost încălcat dreptul la apărare.

Ulterior, instanța de apel, în

raport de motivele de apel invocate, printre care figura și cel referitor la

încălcarea dreptului la apărare, a desemnat câte un apărător din oficiu pentru

fiecare dintre aceștia.

Înalta Curte constată, de asemenea,

că nici cel de al doilea motiv de recurs invocat de inculpați, referitor la

greșita încadrare juridică dată faptei nu este fondat.

Corect a reținut instanța de fond,

situație menținută și de instanța de apel, că fapta inculpaților S.M. și U.D.M.,

care în noaptea de 18 august 2004, prin violență au deposedat pe partea

vătămată, I.N., de geanta în care se aflau bunuri și o sumă de bani, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. proc. pen.

Partea vătămată a declarat constant

că inculpatul U.D.M. a amenințat-o cu un cuțit pentru a o determina să-i

înmâneze geanta, iar la insistențele acesteia de a i se restitui bunurile

sustrase, inculpatul S.M. a lovit-o cu piciorul.

Inculpații au fost însoțiți de

martora G.A., care în declarațiile date în faza de urmărire penală a descris

modul de săvârșire a infracțiunii de tâlhărie de către cei doi recurenți,

declarația acestei martore coroborându-se cu cele ale părții vătămate.

După cum s-a arătat anterior,

inculpații nu au recunoscut săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, încercând să

acrediteze ideea că au găsit geanta pe stradă, lângă pubelele de gunoi, geantă

pe care și-au însușit-o.

Apărarea recurenților inculpați a

fost înlăturată din ansamblul probator administrat în cauză, ca fiind făcută

pro causa în vederea diminuării răspunderii penale a acestora, în condițiile în

care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Înalta Curte apreciază că din

probele administrate în cauză rezultă, mai presus de orice îndoială, că

inculpații au săvârșit infracțiunea de tâlhărie, astfel că în mod corect s-a

dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoare.

Se constată că și pedepsele aplicate

au fost judicios individualizate, cu respectarea criteriilor penale prevăzute

de art. 72 C. pen.

La stabilirea pedepselor, care au

fost de altfel orientate spre minimul special prevăzut de lege, au fost avute

în vedere gradul de pericol social sporit al infracțiunii comise care rezultă

din modul de acționare și împrejurările săvârșirii (de două persoane împreună,

într-un loc public, pe timpul nopții și prin amenințare cu un cuțit), precum și

circumstanțele personale ale inculpaților care sunt tineri, antecedentele

penale ale acestora (inculpatul U.D.M. fiind recidivist postcondamnatoriu),

precum și atitudinea procesuală a recurenților care nu au recunoscut comiterea

faptei în pofida probelor care au făcut dovada vinovăției acestora.

Înalta Curte apreciază că pedepsele

aplicate corespund, atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare,

dublului scop, educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C.

pen.

În consecință, în raport de aceste

considerente, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați.

Conform art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce

din durata pedepselor aplicate, durata arestării preventive de la 19 august

2004 la zi pentru fiecare inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații S.M. și U.D.M. împotriva deciziei penale nr. 392/ A din

24 noiembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedepsele aplicate,

timpul arestării preventive de4 la 19 august 2004 la 28 martie 2006 pentru

fiecare inculpat.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100

RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 martie 2006.