ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1649/2005

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea reclamantei sucursala Sibiu a S.N.P. P. SA, cu sediul în Sibiu, prin care solicita instanței obligarea pârâtei SC T. SRL, cu sediul în Sibiu, la plata sumei de 301.038.826 lei despăgubiri, din care 242.900.411 lei reprezintă contravaloarea lipsurilor de produse petroliere care au fost greșit imputate reclamantei, iar 58.138.415 lei reprezintă lipsuri de produse petroliere constatate cu ocazia ultimului inventar efectuat la stație, în timp ce exploatarea acesteia se făcea pe baza unui contract de franciză încheiat între părți (din 13 august 1999), a sumei de 171.978.910,90 lei, reprezentând dobânda legală calculată conform O.G.R.

nr. 9/2000, calculată de la 10 iulie 2001 pentru prima sumă și de la 1 august 2001 pentru prima sumă și de la 1 august 2001 pentru cea de a doua, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției existenței autorității de lucru judecat decurgând din sentința civilă nr. 1601 din 9 iulie 2002 a Tribunalului Sibiu, prin sentința civilă nr. 4372/ C pronunțată la 11 noiembrie 2003 a secției comerciale și de contencios administrativ a aceleiași instanțe. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 79/ A pronunțată la 12 martie 2004 de către secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Alba Iulia, apelanta fiind obligată la plata sumei de 10.000.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în faza apelului.

Instanța de apel a înlăturat susținerea apelantei constând în aceea că nu se poate vorbi în speță de autoritatea lucrului judecat. Împotriva deciziei de mai sus a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate constând în greșita reținere a faptului că sunt îndeplinite cerințele autorității de lucru judecat, așa cum sunt cerute de art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. Critica este întemeiată. Autoritatea lucrului judecat, așa cum este reprezentată de art. 1201 C. civ., este o prezumție legală, care împiedică ca o a doua cerere adresată instanței, având același obiect, fiind întemeiată pe aceiași cauză și care privește aceleași părți, în aceeași calitate să fie judecată, prezumându-se de la lege că prima hotărâre reprezintă adevărul.

Cu alte cuvinte, o a doua cerere poate fi înlăturată pe calea admiterii excepției puterii lucrului judecat ori de câte ori ea tinde, prin obiectul său, să pună instanța în situația de a contrazice ori confirma ceea ce a stabilit o hotărâre anterioară. Se înțelege că autoritatea de lucru judecat se degajă dintr-o hotărâre sau o parte din hotărâre, care s-a dat în urma unor dezbateri asupra fondului unui drept dedus judecății, iar hotărârea trebuia să fie irevocabilă, fiind rodul examinării contradictorii a raportului juridic supus judecății. În speță, pretențiile formulate prin cea de-a doua cerere a reclamantei din acest proces, au format obiectul unei cereri reconvenționale a acesteia în dosarul nr. 3587/2001 a Tribunalului Sibiu, cerere soluționată prin sentința civilă nr. 1601 din 9 iulie 2002 a Tribunalului Sibiu, cu motivarea că este nedovedită, întrucât au fost administrate ca probe acte neopozabile părții adverse.

Cu alte cuvinte, dreptul ce constituie obiect al cererii nu este negat, ci este apreciat ca nedovedit cu probele administrate în acest proces. Chiar așa fiind, în calea de atac a recursului, motivarea primei instanțe a fost substituită cu aceea că acțiunea reconvențională este prematură și că ea poate fi valorificată numai după anularea protocolului încheiat între părți la 6 iulie 2001. Se deduce din cele de mai sus că nu există o primă hotărâre care să fi examinat și rezolvat fondul dreptului ce a format obiectul cererii reconvenționale a actualei reclamante și că nu există autoritate de lucru judecat care să împiedice cererea de stabilire a acestui drept în cadrul unui nou proces. În consecință, întrucât procesul s-a rezolvat pe excepție, fără a se intra în cercetarea fondului, urmează a se admite prezentul recurs, conform art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., modificând decizia atacată în sensul admiterii apelului reclamantei și casării sentinței primei instanțe, cu trimiterea cauzei acesteia în scopul judecării cauzei pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Sibiu, împotriva deciziei nr. 79/ A din 12 martie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică, admite apelul reclamantei și casează sentința nr. 4372 din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului Sibiu. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 martie 2005.