ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1649/2005

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Cererea reclamantei sucursala Sibiu

a S.N.P. P. SA, cu sediul în Sibiu, prin care solicita instanței obligarea

pârâtei SC T. SRL, cu sediul în Sibiu, la plata sumei de 301.038.826 lei

despăgubiri, din care 242.900.411 lei reprezintă contravaloarea lipsurilor de

produse petroliere care au fost greșit imputate reclamantei, iar 58.138.415 lei

reprezintă lipsuri de produse petroliere constatate cu ocazia ultimului

inventar efectuat la stație, în timp ce exploatarea acesteia se făcea pe baza

unui contract de franciză încheiat între părți (din 13 august 1999), a sumei de

171.978.910,90 lei, reprezentând dobânda legală calculată conform O.G.R. nr. 9/2000,

calculată de la 10 iulie 2001 pentru prima sumă și de la 1 august 2001 pentru

prima sumă și de la 1 august 2001 pentru cea de a doua, precum și la plata cheltuielilor

de judecată ocazionate de proces, a fost respinsă ca urmare a admiterii

excepției existenței autorității de lucru judecat decurgând din sentința civilă

nr. 1601 din 9 iulie 2002 a Tribunalului Sibiu, prin sentința civilă nr. 4372/ C

pronunțată la 11 noiembrie 2003 a secției comerciale și de contencios administrativ

a aceleiași instanțe.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței primei instanțe, a fost respins ca nefondat prin decizia

civilă nr. 79/ A pronunțată la 12 martie 2004 de către secția comercială și de contencios

administrativ a Curții de Apel Alba Iulia, apelanta fiind obligată la plata

sumei de 10.000.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în faza

apelului.

Instanța de apel a înlăturat

susținerea apelantei constând în aceea că nu se poate vorbi în speță de

autoritatea lucrului judecat.

Împotriva deciziei de mai sus a

declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate constând în greșita

reținere a faptului că sunt îndeplinite cerințele autorității de lucru judecat,

așa cum sunt cerute de art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.

Critica este întemeiată.

Autoritatea lucrului judecat, așa

cum este reprezentată de art. 1201 C. civ., este o prezumție legală, care

împiedică ca o a doua cerere adresată instanței, având același obiect, fiind

întemeiată pe aceiași cauză și care privește aceleași părți, în aceeași

calitate să fie judecată, prezumându-se de la lege că prima hotărâre reprezintă

adevărul.

Cu alte cuvinte, o a doua cerere

poate fi înlăturată pe calea admiterii excepției puterii lucrului judecat ori

de câte ori ea tinde, prin obiectul său, să pună instanța în situația de a

contrazice ori confirma ceea ce a stabilit o hotărâre anterioară.

Se înțelege că autoritatea de lucru

judecat se degajă dintr-o hotărâre sau o parte din hotărâre, care s-a dat în

urma unor dezbateri asupra fondului unui drept dedus judecății, iar hotărârea

trebuia să fie irevocabilă, fiind rodul examinării contradictorii a raportului

juridic supus judecății.

În speță, pretențiile formulate prin

cea de-a doua cerere a reclamantei din acest proces, au format obiectul unei

cereri reconvenționale a acesteia în dosarul nr. 3587/2001 a Tribunalului

Sibiu, cerere soluționată prin sentința civilă nr. 1601 din 9 iulie 2002 a

Tribunalului Sibiu, cu motivarea că este nedovedită, întrucât au fost

administrate ca probe acte neopozabile părții adverse.

Cu alte cuvinte, dreptul ce constituie

obiect al cererii nu este negat, ci este apreciat ca nedovedit cu probele

administrate în acest proces.

Chiar așa fiind, în calea de atac a

recursului, motivarea primei instanțe a fost substituită cu aceea că acțiunea

reconvențională este prematură și că ea poate fi valorificată numai după

anularea protocolului încheiat între părți la 6 iulie 2001.

Se deduce din cele de mai sus că nu

există o primă hotărâre care să fi examinat și rezolvat fondul dreptului ce a

format obiectul cererii reconvenționale a actualei reclamante și că nu există

autoritate de lucru judecat care să împiedice cererea de stabilire a acestui

drept în cadrul unui nou proces.

În consecință, întrucât procesul s-a

rezolvat pe excepție, fără a se intra în cercetarea fondului, urmează a se

admite prezentul recurs, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., modificând

decizia atacată în sensul admiterii apelului reclamantei și casării sentinței

primei instanțe, cu trimiterea cauzei acesteia în scopul judecării cauzei pe

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Sibiu, împotriva deciziei nr. 79/ A din 12

martie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, pe care o modifică, admite apelul reclamantei și casează

sentința nr. 4372 din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului Sibiu.

Trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 10 martie 2005.