ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4988/2006

HOTĂRÂRE
23.05.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4988/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin notificarea formulată la 11

februarie 2002, P.E., T.S.N., G.M.M., A.V. și Ș.M. au solicitat SC P. SA, în

temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în calitate de moștenitori legali ai

autoarei I.S.A., restituirea în natură a imobilului situat în comuna Ostrov,

cartier Buceag, județul Constanța, compus din teren în suprafață de 2216 mp și

hală de producție (fabrică de egrenat bumbac) precum și utilajele și

instalațiile aferente acesteia.

Întrucât unitatea deținătoare nu s-a

conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea

anterioară republicării, aceleași solicitări au fost reiterate prin acțiunea

formulată la 14 august 2002, în contradictoriu cu SC P. SA.

La 18 octombrie 2002, reclamanții au

solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți și a Primăriei comunei

Ostrov, Primăriei Buceag, Consiliului local al comunei Ostrov, C.N.A.F.P. și a

Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, completându-și totodată

acțiunea sub aspectul solicitării de a se constata nulitatea absolută a

Ordinului Ministrului Agriculturii nr. 267 din 10 aprilie 2003 și obligarea C.N.A.F.P.

de a le restitui în natură imobilul.

La 29 ianuarie 2003, reclamanții

și-au completat din nou acțiunea, solicitând anularea deciziei nr. 102 din 19

decembrie 2002, emisă de SC P. SA pe parcursul soluționării cauzei, prin care

li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului.

Investit cu soluționarea litigiului,

Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 822 din 24 iunie 2004, a

respins acțiunea formulată în contradictoriu cu Primăria comunei Ostrov și

Primăria Buceag, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de

capacitate de folosință.

A respins acțiunea formulată în

contradictoriu cu Consiliul local Ostrov, ca fiind introdusă împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis în parte acțiunea, astfel

cum a fost completată și a anulat decizia nr. 102 din 19 decembrie 2002, emisă

de pârâta SC P. SA.

A respins cererea de restituire în

natură și a obligat pârâta SC P. SA să emită decizie în sensul acordării de

despăgubiri, pentru imobilul din comuna Ostrov, sat Buceag, județul Constanța,

compus din teren în suprafață de 2216 mp și construcție, hală de producție, în

suprafață construită de 200 mp.

A respins cererea de chemare în

garanție a Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și C.N.A.F.P.,

ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că imobilul în litigiu, construcție și teren,

astfel cum a fost individualizat prin raportul de expertiză întocmit în cauză,

a fost naționalizat abuziv prin Legea nr. 119/1948, fără un titlu valabil,

întrucât întreprinderea în cauză nu îndeplinea la data preluării, criteriile

prevăzute de lege pentru a fi naționalizată.

În ce-i privește pe reclamanți, s-a

reținut că aceștia au făcut dovada că sunt moștenitorii persoanei fizice,

asociat al persoanei juridice ce deținea imobilul, la data preluării abuzive și

ca atare, au vocația la restituire.

S-a mai reținut că, în baza

dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, reclamanților li se cuvin doar

măsuri reparatorii în echivalent, constând în acțiuni acordate cu precădere la

societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice

naționalizate sau cu prioritate la o altă societate comercială, funcțională pe

piața de capital.

Prin decizia nr. 415/C din 25 martie

2005, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins ca nefondat apelul

pârâtei SC P. SA și admițând apelul reclamanților, a anulat în parte sentința

iar pe fond a admis în tot acțiunea, a anulat dispoziția nr. 102 din 19

decembrie 2002 emisă de SC P. SA și a obligat pârâtele SC P. SA și C.N.F.P. la

restituirea în natură a imobilului situat în comuna Ostrov, sat Buceag, județul

Constanța, compus din teren în suprafață de 2.216 mp și construcție.

A respins ca inadmisibilă cererea de

anulare a Ordinului nr. 267 din 10 aprilie 2003 al Ministerului Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor.

A menținut dispozițiile sentinței

referitoare la lipsa calității procesuale de folosință a Primăriei comunei

Ostrov și a Primăriei Buceag și lipsa calității procesuale pasive a Consiliului

local Ostrov.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 18 lit. a) teza 2 din Legea nr. 10/2001, reclamanții fiind

îndreptățiți la restituirea în natură, întrucât autoarea lor era unic

proprietar al întreprinderii naționalizate.

În ceea ce privește cererea de

anulare a ordinului prin care Ministerul Agriculturii a dispus asupra bunului

imobil litigios, s-a reținut că verificarea legalității acestuia, nu poate face

decât obiectul controlului judecătoresc al instanței de contencios administrativ.

În cauză, a declarat recurs în

termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâta C.N.A.F.P. care, susține în

esență că imobilul în litigiu face parte integrantă din amenajarea piscicolă

Buceag și este deținut în administrare de SC P. SA fiind preluat de recurentă

prin Ordinul nr. 267/2003, de la Agenția Domeniilor Statului.

Se mai susține că, potrivit art. 5

alin. (2) din Legea nr. 18/1991, terenul aparține domeniului public și este

inalienabil, insesizabil și imprescriptibil.

Pe de altă parte, se mai arată,

avându-se în vedere atribuțiile C.N.A.F.P., stabilite în mod expres prin

dispozițiile art. 9 și art. 10 din Legea nr. 192/2001, o eventuală retrocedare

a imobilului, ar avea consecințe negative în domeniul protejării fondului

piscicol.

Recursul se privește ca nefondat

urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1)

din Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998, fac parte din domeniul public sau

privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile

dobândite de stat în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, dacă au intrat

în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea

Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte și a

legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

Potrivit alin. (2) al textului,

bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, pot fi revendicate de foștii

proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale

de reparație.

Totodată, potrivit prevederilor art.

2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost

preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data

preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești

de restituire.

Or, în speță, din probele

administrate rezultă că întreprinderea A.S.I. din comuna Ostrov, sat Buceag,

județul Constanța, fostă proprietate a autoarei reclamanților nu îndeplinea

cerințele prevăzute prin chiar Legea nr. 119/1948, pentru a fi supusă

naționalizării, întrucât funcționa cu doar 3 mașini și 6 salariați și dezvolta

o forță motrice de sub 20 H.P., condiție prevăzută de lege pentru

întreprinderile ce urmau a fi naționalizate (a se vedea în acest sens, adresa

nr. 122830 din 20 februarie 1942 a Ministerului Economiei Naționale, f. 10,

dosar 4385/2002 al Tribunalului Constanța).

Pe de altă parte, nici obiectul de

activitate al întreprinderii, fabrică de egrenat bumbacul, nu se înscria în

ipoteza normei legale.

Ca atare, cum preluarea s-a făcut

fără titlu valabil, autoarea reclamanților nu a pierdut niciodată dreptul de

proprietate asupra imobilului, care poate face obiectul legii speciale de

reparație și respectiv devoluțiunii succesorale.

În ce privește restituirea în

natură, în mod corect a reținut instanța de control judiciar că, situația în

care persoana îndreptățită era unic asociat al persoanei juridice proprietară a

imobilului, se înscrie ca o excepție de la dispozițiile art. 18 din lege,

potrivit cărora, în cazurile enumerate, măsurile reparatorii se stabilesc numai

în echivalent.

Or, calitatea de unic proprietar al A.I.

rezultă din chiar procesul verbal întocmit la 18 iunie 1948, prin care întreprinderea

A.S.I., a fost efectiv preluată.

Așa fiind, recursul urmează a se

respinge, ca nefondat.

Respinge ca nefondat recursul declarat de

C.N.A.F.P., împotriva deciziei civile nr. 415/C din 25 martie 2005 a Curții de

Apel Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-10-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7075/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Primarul comunei Ostrov, județul Constanța, a emis dispoziția nr. 541 din 21 iulie 2004, prin care a respins cererea formulată de F. Constanța, obiect al
ÎCCJ 2007-10-01
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6211/2007
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele Prin contestația înregistrată la Tribunalul Constanța, contestatoarea P.F.A., în contradictoriu cu intima SC S. SA Constanța a solicitat anularea dec
ÎCCJ 2010-01-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 350/2010
Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Constanța, secția civilă, la 11 octombrie 2005, reclamanta B.R. a solicitat ca, în contradictoriu c
ÎCCJ 2007-01-11
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 103/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 601 din 16 februarie 2006 reclamantul R.A. prin mandatar G.C. a chemat în judecată C.R.
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #87036)
, decizia de restituire emisă în baza Legii nr.10/2001 nu mai poate fi revocată de organul emitent, legiuitorul impunând o veritabilă excepție de la principiul revocabilității actelor administrative. Instanța de fond a constatat că, din ace
Sursă