ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6211/2007

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele Prin contestația înregistrată la Tribunalul Constanța, contestatoarea P.F.A., în contradictoriu cu intima SC S. SA Constanța a solicitat anularea deciziei nr. 108 din 23 februarie .2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilului situat în Medgidia, compus din teren în suprafață de 3307 mp, moară, agregate, utilaje și instalații specifice, cât și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză. În motivarea contestației a arătat că imobilul construcție a avut destinație de moară, dotat cu toate instalațiile aferente, cunoscut sub denumirea M.N.D. ce a aparținut bunicilor contestatoarei S.G.

și S.S. , dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1302/1932. În temeiul Legii nr. 119/1948 întregul imobil a fost preluat de stat și până în anul 1991 s-a aflat în patrimoniul I.J.P.I.P.S. Constanța; prin Protocolul din 3 decembrie 1992 a intrat în patrimoniul SC S. SA Constanța, societate înființată în temeiul Legii nr. 15/1991 și al deciziei nr. 652 din 23 noiembrie 1990 a Prefecturii județului Constanța, care îl deține și în prezent. A mai susținut contestatoarea că a solicitat restituirea bunului prin notificarea nr. 273/2002, solicitat și prin notificările înregistrate sub nr. 203 și 205 din 18 iulie 2001, formulate de vărul său S.L., notificări soluționate prin dispoziția nr. 540 din 29 iulie 2003, emisă de SC S. SA Constanța, în sensul respingerii lor, cu motivarea că societatea fiind legal privatizată, imobilul nu poate fi restituit în natură și acordarea despăgubirilor revine A.P.A.P.S.

și Primăriei municipiului Medgidia. Prin sentința civilă nr. 895 din 15 iulie 2004, Tribunalul Constanța a anulat dispoziția nr. 540 din 29 iulie 2003 emisă de SC S. SA Constanța și a constatat că cei doi contestatori sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii, obligând intimata să emită dispoziție motivată pentru partea din imobil deținută, iar pentru diferență să înainteze persoanei îndreptățite datele referitoare la persoana fizică sau juridică ce o deține.

Urmare acestei hotărâri judecătorești au fost emise decizia atacată în cauză și cea înregistrată sub nr. 110 din 23 februarie .2005 prin care s-a soluționat notificarea celeilalte persoane îndreptățite, acte prin care cererea de retrocedare s-a respins în temeiul art. 27 alin. (1) și (2) și art. 28-31 din Legea nr. 10/2001 ca urmare a faptului că intimata este o societate legal privatizată, că imobilul cu destinație de moară a fost preluat de stat cu titlu valabil, iar cel cu altă destinație decât aceea de locuință nu se restituie în natură. Separat, prin contestația înregistrată sub nr. 663 din 14 martie 2005 emisă de pârâtă, la Tribunalul Constanța, contestatorul S.L. în contradictoriu cu intimata SC S. SA Constanța a solicitat anularea dispoziției nr. 110 din 23 februarie 2006 și obligarea intimatei la restituirea în natură a imobilului situat în Medgidia, în componența arătată mai sus, invocând aceleași motive cu cele prezentate de contestatoarea P.F.A.

Cele două cauze au fost conexate, iar intimata SC S. SA a arătat că a fost privatizată în temeiul Legii nr. 58/1991 și al Legii nr. 55/1995 prin metoda subscrierii de către persoane fizice cu certificate de proprietate și cupoane nominative și că a devenit o societate cu capital privat în proporție de 60%, diferența de 40 % fiind deținută de FPS și ulterior de A.V.A.S. Cum acest din urmă acționar a vândut acțiunile deținute către o persoană fizică, societatea este privatizată integral, iar dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001 care prevăd obligativitatea restituirii în natură a imobilelor aflate în patrimoniul societăților comerciale nu își găsesc aplicabilitatea în cauză. Intimata a chemat în garanție A.V.A.S., arătând că aceasta este obligată să despăgubească prin echivalent persoanele îndreptățite conform Legii nr. 10/2001, deoarece este instituția publică implicată în privatizare.

Cu ocazia dezbaterilor în fond a cauzei, contestatorii au renunțat la restituirea utilajelor, agregatelor și instalațiilor specifice, față de concluziile din raportul de expertiză tehnică din care rezultă că au fost înlocuite. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1885 din 3 octombrie 2006 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție A.V.A.S., a admis acțiunea principală și cererea conexă, a anulat deciziile nr. 108 și 110 din 23 februarie .2005 emise de SC S. SA Constanța, și a obligat pârâta să emită decizie de restituire în natură pentru construcțiile constând în moară și anexe, situate în Medgidia, jud. Constanța. A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție a A.V.A.S.

și pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 1500 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut în esență, că A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă, deoarece este instituție publică implicată în privatizare, iar potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 are obligația de a se pronunța cu privire la măsurile reparatorii prin echivalent. Calitatea procesuală activă a reclamanților și ca persoane îndreptățite în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001 a fost confirmată prin actul de vânzare- cumpărare nr. 1302/1932, cu certificatul de moștenitor și actele de stare civilă ale acestora. Imobilul în litigiu a fost preluat de stat în temeiul Legii nr. 119/1948, prin procesul-verbal încheiat la 14 iunie 1948, dar naționalizarea nu s-a realizat conform prevederilor art. 1 pct. 50 din actul normativ menționat, deoarece moara autorilor reclamanților avea o productivitate a valțurilor numai de 0,6 vagoane / 24 ore.

Acest imobil a intrat în patrimoniul SC S. SA Constanța prin Protocolul din 3 decembrie 1992, ca urmare a reorganizării I.J.P.I.P.S. în temeiul Legii nr. 15/1990 și la data intrării în vigoarea Legii nr. 10/2001, societatea era privatizată în procent de 60%, iar statul deținea un procent de 40 % din acțiuni. In aceste condiții, s-a reținut incidența prevederilor art. 20 pct. 7 din Normele metodologice de aplicare a legii, elementul de referință pentru aprecierea imobilului fiind valoarea de înregistrare în activul patrimonial al unității deținătoare la momentul intrării în vigoare a legii cu caracter reparatoriu. Deoarece valoarea de inventar a imobilului la data de 1 ianuarie 2003 era mult mai mică decât valoarea acțiunilor deținute de A.V.A.S., s-a reținut ca îndeplinită condiția prevăzută de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 ce are drept consecință restituirea în natură a morii persoanelor îndreptățite.

Î n ceea ce privește cererea de chemare în garanție, s-a statuat că despăgubirea pârâtei de către societatea implicată în privatizare nu se impune, deoarece potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, după emiterea deciziei de restituire, societatea va proceda la reducerea capitalului social cu valoarea bunului imobil restituit și la recalcularea patrimoniului. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 85/C din 7 martie 2007 a respins ca nefondat apelul formulat de contestatorii P.F.A. și S.L. Față de criticile formulate, pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, dispozițiile Legii nr. 10/2001 se aplică nu numai imobilelor prin natura lor, ci și imobilelor prin destinație, respectiv utilajelor și instalațiilor care se aflau în clădirea sau pe terenul preluate de stat, dacă serveau la exploatarea acelui fond și erau în proprietatea deținătorului imobilului prin natura sa, față de care erau bunuri accesorii.

In acest sens sunt dispozițiile art. 6 alin. (2) din lege, conform cărora măsurilor reparatorii privesc și utilajele, cât și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, cu excepția cazului în care au fost înlocuite, casate, sau distruse. Prin interpretarea acestei norme legale, s-a reținut pe de o parte ,că are în vedere categoria unor imobile prin destinație, așa cum sunt definite de art. 468 alin. (1) C. civ., iar pe de altă parte, că obținerea măsurilor reparatorii pentru aceste bunuri este condiționată de existența lor fizică la data de intrare în vigoare a legii. Prin urmare, dacă între timp, instalațiile respective au fost înlocuite, casate sau distruse, nu se poate pretinde niciuna dintre măsurile reparatorii prevăzute de lege, respectiv nici restituirea în natură și nici prin echivalent.

Acest text este de strictă interpretare și aplicare, întrucât în situația nedovedirii îndeplinirii condiției existenței bunurilor mobile la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acordarea măsurilor reparatorii nu mai este posibilă. Prin concluziile și răspunsul la obiecțiunile aduse raportului de expertiză întocmit de expert V.D. s-a stabilit că utilajele care existau în moara lui S.M., conform procesului-verbal de preluarea din 14 iunie 1948 au fost complet înlocuite în anul 1975. Acest aspecte nu au fost contestate, contestatorii referindu-se numai la măsurile reparatorii ce pot fi acordate în condițiile înlocuirii instalațiilor și utilajelor preluate odată cu imobilul naționalizat.

S-a reținut așadar, că bunurile nerestituite nu mai existau fizic la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în cauză fiind aplicate corect dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii fiind recunoscute numai pentru construcțiile moară și anexe, nu și pentru imobilele prin destinație naționalizate împreună cu moara, care au fost înlocuite. Față de această situație de excepție prevăzută de art. 6 alin. (2) din lege, instanța de apel a apreciat inutilă examinarea celorlalte aspecte referitoare la posibilitatea de restituire în natură a utilajelor și instalațiilor la valoarea acestora în momentul naționalizării și a celor existente în prezent, raportarea făcându-se la data intrării în vigoare a legii.

Deoarece critica s-a făcut și în raport de interpretarea greșită a dispozițiilor art. 246 și art. 69 alin. (1) C. proc. civ., exprimarea apărătorului contestatorilor în cauză nu a avut semnificația unei renunțări la judecată, astfel reținându-se că nu se impunea verificarea limitelor mandatului acordat, critica fiind apreciată ca nefondată. Î mpotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții P.F.A. și S.L., criticând-o pentru nelegalitate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sub aspectul încălcării și aplicării greșite a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, a Normelor de aplicare a acesteia, cât și a art. 467-469 C. civ., art. 246-247 C. proc. civ.

In acest sens, susțin recurenții că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se instituie regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar art. 9 alin. (1) din aceeași lege prevede că „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini". Recurenții mai arată că soluția instanței se referă numai la construcții, fără să fie soluționată cererea de restituire a agregatelor, utilajelor și instalațiilor specifice.

Susțin că aceste bunuri se încadrează între cele definite de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora bunurile imobile sunt „terenurile cu sau fără construcții, cu oricare din destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin incorporarea în aceste construcții". Se mai arată că, recurenții reclamanți nu au renunțat la judecată sau la drept în condițiile art. 246 sau art. 247 C. proc. civ. în ceea ce privește restituirea agregatelor, instalațiilor și utilajelor necesare exploatării imobilului cu destinația de moară. Renunțarea la judecată sau la drept s-ar fi putut face numai în condițiile imperativ impuse de cele două texte, coroborate cu dispozițiile art. 69 alin. (1) C. proc.

civ., dar în cauză nu există nici un înscris autentic sau o cerere de renunțare formulată de reclamanți; nu s-a dovedit nici prezența acestora la instanță și exprimarea verbală de renunțare la judecată sau la dreptul pretins. De asemenea, recurenții pretind că nu este dovedită nici înlocuirea completă a utilajelor, ceea ce ar fi impus aplicarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și a pct. 6.2 lit. d) din Normele metodologice pentru aplicarea unitară a Legii nr. 10/2001. De fapt, criticile din recurs sunt o reluare a motivelor din apel. Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Hotărârea recurată este temeinică și legală, în afara tuturor criticilor formulate. Cu privire la motivul de recurs vizând lipsa de temei legal și că hotărârea s-a dat cu interpretarea și încălcarea greșită a Legii nr. 10/2001 se reține că instanța de apel a dat o interpretare corectă a legii, fiind analizată în ansamblul și în spiritul său.

Astfel, față de dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 s-a avut în vedere că din anul 1948, de la data naționalizării și până la apariția legii speciale, imobilele au fost supuse unor schimbări majore, unele fiind demolate, altele modificate structural, iar altele ca de pildă utilajele care au suferit în mod firesc uzură fizică și morală au fost înlocuite cu alte utilaje sau au fost casate. Pentru toate aceste situații, legiuitorul a prevăzut anumite reglementări privind nerestituirea, compensarea sau restituirea parțială.

Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, utilajele morii naționalizate de la autorii reclamanților au fost înlocuite în anul 1975. În această situație, ele au avut regimul juridic al unor imobile prin destinație numai până în anul 1975. Așa cum corect a reținut instanța de apel, dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt aplicabile nu doar imobilelor prin natura lor, ci și celor prin destinație, și anume utilajelor, instalațiilor care se aflau în clădirea sau pe terenurile preluate de stat, dacă deserveau la exploatarea acelui fond și erau în proprietatea deținătorului imobilului prin natura sa, față de care reprezentau bunuri accesorii.

Legea nr. 10/2001 prevede la art. 6 alin. (2) că „măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse". Această reglementare este de strictă interpretare și aplicare astfel că, dovedindu-se că bunurile mobile (utilajele morii) naționalizate în anul 1948 nu mai existau fizic la data intrării în vigoare a legii, nu mai pot fi restituite și nici nu se mai acordă compensații.

Din interpretarea acestei norme rezultă că, pe de o parte, ea are în vedere categoria unor imobile prin destinație, astfel cum sunt definite de art. 468 alin. (1) C. civ., iar pe de altă parte, că obținerea măsurilor reparatorii pentru aceste bunuri este condiționată de existența lor fizică la data intrării în vigoare a legii; prin urmare, dacă între timp instalațiile respective au fost înlocuite, casate sau distruse nu se poate pretinde niciuna din măsurile reparatorii prevăzute de lege, nici restituirea în natură și nici prin echivalent. Această stare de fapt este argumentată în speță de către expert, care a examinat în mod direct utilajele care se află în prezent în dotarea morii, constatând că utilajele care au fost naționalizate în anul 1948 și înscrise în procesul-verbal din 14 iunie 1948 nu se mai regăsesc în teren, fiind înlocuite.

De fapt, așa cum a reținut instanța de apel, recurenții reclamanți nici nu au contestat răspunsul la obiecțiunile aduse raportului de expertiză întocmit de expert V.D. De aceea, în măsura în care reclamanții-recurenți nu au dovedit îndeplinirea condiției pozitive a existenței bunurilor mobile la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, potrivit regulii generale instituită prin art. 1169 C. civ., acordarea măsurilor reparatorii nu mai este posibilă. Astfel, bunurile a căror nerestituire fac obiectul criticii nu mai existau fizic la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în cauză, corect aplicate dispozițiile art. 6 alin. (2) din lege și art. 6 pct. 2 din Normele metodologice de aplicare, aprobate prin H.G.

nr. 498/2003 și s-a stabilit că recurenții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii numai pentru construcții nu și pentru imobile prin destinație naționalizate împreună cu moara, imobile ce au fost înlocuite. Prin cererea de recurs, recurenții reclamanți fac referire la faptul că ar fi solicitat prin contestație și restituirea în natură a unor utilajele specifice producției de ulei și lână, împrejurare ce nu concordă cu realitatea, nefiind formulată o astfel de cerere. Intimata pârâtă SC S. SA Constanța, înființată în anul 1990 nu a preluat și activitatea de prelucrare a lânii și fabricarea uleiului. Pe cale de consecință, nu a preluat nici utilajele specifice acestor activități, dar construcțiile unde s-au aflat cândva respectivele utilaje sunt considerate anexe ale morii.

De altfel, expertul prin răspunsurile date la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză a precizat că, utilajele specifice fabricării uleiului și prelucrării lânii, au fost preluate și mutate în Constanța în perioada anilor 1950-1960, „necunoscându-se precis unde au fost strămutate". Este nefondată și critica referitoare la ignorarea dispozițiilor art. 246 și art. 69 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere poziția procesuală exprimată în cauză de apărătorul reclamanților la instanța de fond (ședința din 5 septembrie 2006), în sensul că nu a avut semnificația unei renunțări la judecată. In această situație nu se impune verificarea limitelor mandatului. De fapt, raportat la soluția pronunțată în cauză privind imposibilitatea acordării măsurilor reparatorii pentru utilajele și instalațiile naționalizate împreună cu moara, ce au fost înlocuite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu mai are nicio relevanță o astfel de analiză.

Pentru considerentele expuse, față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P.F.A. și S.L. împotriva deciziei nr. 85/C din 7 martie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2007.