ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.03.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3412/2006

HOTĂRÂRE
31.03.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3412/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Creditoarea P.M., ș.a., succesori ai defunctului M.P. au solicitat instanței anularea deciziei nr. 32 din 22 martie 2002 prin care SC A. București SA le-a respins notificarea 673 pentru restituirea terenului de 50 ha și a construcțiilor existente pe acest teren.

În motivarea contestației, ulterior precizată, se arată că autorul M.P. a deținut pe raza comunei 23 August județul Constanța suprafața de 50 ha teren pe care a construit locuințe și grajduri și că în 1949 în temeiul Decretului nr. 83/1949 exploatația agricolă a trecut în proprietatea statului, fiind transformată în G.M. care cuprinde 28 ha.

SC A. București SA, actuala deținătoare a imobilului a respins prin decizia 32/2002 notificarea 673/2002 formulată de succesorii lui M.P., motivat pe lipsa reglementărilor legale privind restituirea terenurilor și acordarea despăgubirilor.

Prin sentința 129 din 10 februarie 2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepțiile ridicate de intimata SC A. București SA referitoare la lipsa legitimării procesuale active a contestatorilor și lipsa legitimării procesuale pasive a SC A. București SA, care a solicitat introducerea în cauză a A.P.A.P.S., competentă să facă o ofertă de restituire a imobilului prin echivalent.

Instanța, admițând contestația, a anulat decizia 32 din 22 martie 2002 emisă de SC A. București SA și a obligat pe intimată să emită o decizie de restituire a terenului de 26,7 ha din comuna 23 August, Constanța, identificat prin raportul de expertiză precum și a construcțiilor, cu respectarea art. 10 pct. 5 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că petenții contestatori sunt succesorii lui P.M., ș.a., proprietarul imobilului și că imobilul ce face obiectul notificării este unul și același cu cel deținut de intimata SC A. București SA.

În ce privește fondul cererii s-a stabilit pe baza raportului de expertiză că sucursala Moșneni, aparținând de SC A. București SA nu mai este în funcțiune din 1996, toate construcțiile fiind părăsite.

În prezent, terenul este ocupat de 12 hale din 24, celelalte fiind casate și vândute sau date ca materiale de construcție recuperabile, salariaților. Pe teren, există deasemeni mai multe construcții vechi, evaluate la 700.000.060 lei precum și construcții mai noi, edificate după 1949, evaluate prin expertiză la 10.000.000.000 lei (zece miliarde lei).

În cauză, instanța reținând că intimata nu-și mai desfășoară activitatea și nici nu și-a probat intenția exprimată de a-și redeschide producția, a făcut în cauză aplicarea art. 10 pct. 5 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobată prin H.G. 498/2005.

Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, prin decizia 361 A din 19 mai 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de SC A. București SA împotriva sentinței 129 din 10 februarie 2004 a Tribunalului București, pe care a menținut-o.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a făcut în cauză aplicarea art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, reținând că imobilul nu formează un complex ce ocupă funcțional întreaga suprafață de teren de 26,7 ha, deoarece în prezent se mai găsesc doar 12 hale din cele 24 inițial existente, iar G.M. nu mai funcționează din 1996, construcțiile fiind părăsite.

Împotriva deciziei 301/A din 19 mai 2004 a declarat recurs SC A. București SA, invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Se susține în motivarea recursului că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, dat fiind faptul că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat. Construcțiile edificate după 1949 sunt hale ale unui complex avicol, încadrarea acestora în zonă făcându-se cu respectarea normelor sanitar veterinare privind zona legală de protecție sanitară ale complexelor zootehnice și așezările omenești. Din suprafața de 26,7 ha o mare parte este acoperită de construcții care ocupă funcțional întregul teren, astfel că sub acest aspect concluziile expertizei sunt eronate. O altă parte a terenului este ocupată de rețelele aferente construcțiilor care limitează semnificativ suprafețele libere.

În acest context, instanța era datoare să analizeze atent situația de fapt și să privească G.M. ca un întreg, ca un complex avicol proiectat, autorizat și construit, care ocupă funcțional întreaga suprafață de 26,7 ha și care face imposibilă restituirea în natură.

Împrejurarea potrivit căruia G.M. nu a mai funcționat o perioadă de timp derivă din necesitățile economice conjuncturale, dar nu exclude iminența reluării activității și funcționalitatea edificatelor de pe teren.

Recursul este nefondat.

Instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiunilor art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 în viziunea interpretării raționale făcută de art. 10 pct. 5 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. 498/2003.

În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întreg terenul afectat, măsurile reparatorii se stabilesc potrivit art. 11 pct. 4 pentru întreg imobilul. Dacă însă pe terenul notificat se află edificate construcții care nu mai sunt necesare unității deținătoare, se poate dispune în temeiul art. 10 pct. 5 din normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 restituirea și a terenului aferent acestora, dacă persoana îndreptățită achită unității deținătoare o despăgubire, reprezentând valoarea reală actuală a construcției respective.

Raportându-ne la dispozițiunile legale sus arătate, cu caracter reparatoriu, se poate constata că acestea tind să protejeze unitățile deținătoare de o perturbare gravă activității lor, ca urmare a restituirii unor active necesare desfășurării activității.

În speță însă, o atare măsură protectivă nu se mai justifică, deoarece genoteca nu-și mai desfășoară activitatea din 1996, iar construcțiile nu mai sunt folosite și nici nu s-a probat utilitatea lor pe viitor.

Susținerile recurentei potrivit cărora, construcțiile formează un complex ce ocupă funcțional întreg terenul, rămân la stadiul de simple afirmații, de vreme ce unitatea nu se află în funcțiune de aproape 8 ani iar construcțiile sunt părăsite. Acest aspect, necontestat de recurentă, rezultă cu claritate nu numai din expertiza efectuată în cauză dar și din planșele fotografice.

Cât timp imobilele în care s-a desfășurat activitatea în scopul căreia au fost edificate sunt lăsate în părăsire, deteriorându-se și devenind improprii creșterii păsărilor, nu se mai poate pune problema funcționalității lor. Mai mult, 12 hale au fost casate iar materialele au fost vândute sau date salariaților pentru a-și construi locuințe.

Este evident că SC A. București SA nu mai este interesată în întreținerea acestei ferme în care nu se mai desfășoară nici-o activitate, aflată într-o stare avansată de degradare.

Fără a se putea contesta justețea proiectării și construirii complexului, care a fost conceput ca un întreg, aspectele actuale de utilitate și funcționalitate, trebuie analizate în strânsă legătură cu activitatea societății recurente și cu eficiența economică a unor hale dezafectate, răspândite pe o suprafață de peste 26 ha și nepăzite, supuse continuu unui proces de degradare și devalizare, fără existența unei perspective reale, palpabile de reluare a activității. În condițiile în care nu există practic activitate în aceste hale, dezafectate și pe jumătate demolate, nu se mai regăsește nici ipoteza prevăzută de textul legal în care se pune problema necesității construcțiilor pentru activitatea societății.

Din perspectiva acestei interpretări teleologice a textului de lege, soluția instanței de apel este legală iar criticile formulate de SC A. București SA nefondate, motiv pentru care recursul acesteia se va respinge.

Respinge ca nefondat recursul declarat de SC A. București SA împotriva deciziei civile nr. 301/A din 19 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-03-31
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3449/2006
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 7 octombrie 2003, numitul M.R.S. a contestat decizia nr.
ÎCCJ 2004-10-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5950/2004
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la 8 ianuarie 2002 pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC A.R.A. SA a chemat în judecată Statul Român prin Ministeru
ÎCCJ 2009-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1665/2009
Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 14 decembrie 2001, reclamantul B.E. a chemat în judecată pe pârâta SC N. SA și a solicitat să se constate că Statul Român, prin A.P.A.P.S. București este acțion
ÎCCJ 2011-03-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2167/2011
astfel că dezvoltarea acestora permite încadrarea lor în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate împreună cu susținerile subsumate acestui motiv de recurs, astfel cum au fost formulate de recurenți. În speță, prin cererea de ch
ÎCCJ 2004-12-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6903/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă din 22 octombrie 2002 reclamanții M.T. și T.S. au chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului București, prin Primarul General
Sursă