ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5697/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5697/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3997 din 22 iunie 2004, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta N.L. împotriva pârâților IPJ Bihor și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin care solicita ridicarea sechestrului asigurător aplicat asupra imobilului proprietatea sa înscris în C.F. 2194 Oradea, nr.top 1061/2 și 1062/2. Instanța de fond a reținut că asupra imobilului casă și teren înscris în C.F. nr. 2194 Oradea, s-a notat sechestru asigurător în baza procesului verbal de sechestru din 14 mai 1998 întocmit de IPJ Bihor. Prin sentința penală nr. 380/2001 a Judecătoriei Oradea a fost condamnată reclamanta și obligată la despăgubiri în favoarea părții civile Banca Dacia Felix în cuantum de 4.107.425.210 lei, în cuprinsul hotărârii fiind făcute referiri la măsuri de indisponibilizare a imobilelor înscrise în C.F.
nr. 7581 Oradea și C.F. nr. 626 Seleuș, fără a fi supus analizei instanței imobilul înscris în C.F. nr. 2194 Oradea cu nr.top 1061/2 și 1062/2, instanța apreciind că acest lucru nu este suficient de relevant . Reclamanta nu a făcut dovezi în sensul că a atacat măsura luată în cursul cercetării penale ori în fața instanței penale, iar susținerea că procesul verbal nu i s-a comunicat nu poate fi reținută, atâta vreme cât măsura a fost înscrisă în cartea funciară. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel N.L. Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 1145 din 23 noiembrie 2004, a respins apelul ca nefondat, menținând, astfel, soluția instanței de fond. Această decizie a fost atacată cu recurs de N.L., care a invocat că hotărârea s-a dat cu aplicarea greșită a legii.
Recursul se va admite pentru argumentele ce succed. Obiectul principal al pricinii îl constituie contestația la executare. Or, potrivit art. 402 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel, cu excepția hotărârii pronunțate în temeiul art. 400 1 și art. 401 alin. (2) C. proc. civ. Rezultă așadar că hotărârea pronunțată de instanța de fond este supusă doar căii de atac a recursului. Judecarea cererii de recurs este de competența instanței imediat următoare celei care a judecat fondul, respectiv Tribunalul, în speță fiind aplicabile prevederile Legii nr. 493/2004. Față de cele de mai sus, recursul se va admite, decizia atacată se va casa, iar cauza va fi trimisă la Tribunalul Bihor pentru soluționarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta N.L. împotriva deciziei nr. 1145/A din 23 noiembrie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza, spre competentă soluționare în recurs la Tribunalul Bihor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.