ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7530/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7530/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 15583 din 13 decembrie 2004, Judecătoria Cluj–Napoca a fost
respinsă acțiunea intentată de reclamantul S.I. împotriva pârâtei SC
F.D.F.E.E.T.N. SA Cluj Napoca pentru obligarea la încheiere contract de vânzare
a apartamentului nr. 42 situat în Cluj–Napoca.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanță a reținut că apartamentul în litigiu nu face parte din categoria celor
supuse cumpărării de către chiriași conform Legii nr. 85/1992 deoarece pârâta
l-a dobândit prin act civil de vânzare–cumpărare în anul 1996.
Împotriva acestei sentințe, în
termen legal reclamantul a declarat apel.
La termenul de judecată din 30
martie 2005, Curtea în baza probelor de la dosar a reținut că valoarea de
achiziție a întregului bloc de locuințe achiziționat în 1996 a fost de
750.000.000 lei.
Apartamentul în litigiu are o
valoare cu mult inferioară sumei de 1 miliard și în consecință, Curtea a
stabilit că sentința fondului nu este susceptibilă de apel și în temeiul art.
282
1
C. proc. civ. a declinat competența de soluționare a recursului
în favoarea Tribunalului Cluj.
Împotriva acestei încheieri a
declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și invocând
motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs,
recurentul a susținut că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 7 alin.
(1) al Legii nr. 85/1992, că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 7
alin. (1) al Legii nr. 85/1992, că ea are ca obiect obligația de „a face”, prin
care se pretinde subiectului pasiv o prestație pozitivă și nu este vorba de o
obligație de „a da”, deoarece nu s-a solicitat să se transmită dreptul de
proprietate.
Recurentul consideră că obiectul
litigiului fiind obligația de „a face” nu este evaluabilă în bani și nu se
poate susține că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 282
1
C.
proc. civ.
Examinând cauza în raport de motivul
invocat de Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele;
Acțiunea a fost întemeiată pe
dispozițiile art. 7 alin. (1) ale Legii nr. 85/1992, nefiind în discuție o
acțiune în realizarea unui drept, nesolicitându-se o hotărâre care să țină loc
de act de vânzare–cumpărare.
Reclamantul a solicitat să se aplice
legea la o anumită stare de fapt, în scopul de a crea o situație juridică nouă
între părți.
Acțiunea are ca obiect obligația de
„a face” pretinzându-se pârâtei o prestație pozitivă și nu este evaluabilă în
bani.
În consecință, calea de atac este
apelul. Având în vedere că art. 2 C. proc. civ. a fost modificat prin art. I
pct. 1 din Legea nr. 219/2005 și potrivit punctului 2 al acestui text de lege
tribunalul judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de
judecători în primă instanță, normele procedurale fiind de imediată aplicare,
nu se mai impune, reformarea încheierii atacate.
În consecință, în temeiul art. 312
alin. (1) C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.I.
împotriva încheierii civile nr. 922/R din 30 martie 2005 a Curții de Apel Cluj,
secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2005.