ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4828/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, la data de 22 ianuarie 2004, reclamanții D.E. și D.G. au chemat în judecată pe pârâții N.M. și N.D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună evacuarea pârâților din imobilul casă de locuit, anexe și teren aferent în suprafață de 225 mp, situate în Buzău.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 19 iulie 2002 au încheiat cu pârâții un antecontract de vânzare-cumpărare pentru imobilul compus din casă și teren, plătind un avans de 300 dolari SUA, iar ulterior la data de 1 august 2002 au achitat diferența, până la prețul integral de 140.000.000 lei, dar la notariat s-a încheiat act autentic de vânzare-cumpărare doar pentru teren, datorită relei-credințe a pârâților care doreau să obțină bani în plus de la reclamanți, ulterior înscriindu-se și în Cartea Funciară, pe numele reclamanților, ambele imobile, casă și teren, pentru care aceștia plătesc impozitul.

Totodată, reclamanții au precizat că, pentru casa de locuit, conform principiului consensualismului, a intervenit transferul de proprietate și că, atât prin rezoluția nr. 4317/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, cât și prin hotărârile judecătorești pronunțate în litigii anterioare dintre părți, se confirmă calitatea reclamanților de proprietari ai imobilelor, așa încât pârâții sunt persoane care ocupă abuziv un spațiu de locuit. Pârâții au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafața de 215 mp teren, deoarece reclamanți nu au respectat înțelegerea intervenită între părți și nu au achitat diferența de preț pentru casă, așa încât obligația este imposibil de executat în prezent, întrucât întârzierea reclamanților în plata prețului i-a determinat pe pârâți să facă îmbunătățiri la casă, care i-au crescut valoarea.

De asemenea, pârâții au invocat și excepția autorității de lucru judecat, în susținerea căreia au arătat că există hotărâri judecătorești din care rezultă că nu s-a achitat prețul și acestea au autoritate de lucru judecat. Judecătoria Buzău, prin sentința civilă nr. 2089 din 21 aprilie 2004, a respins excepția autorității de lucru judecat, a respins cererea reconvențională și a admis acțiunea, dispunând evacuarea pârâților din imobilul casă de locuit și teren, proprietatea reclamanților.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, că hotărârile judecătorești invocate în susținerea acesteia nu îndeplinesc condițiile triplei identități de părți, obiect și cauză așa cum prevăd dispozițiile art. 1201 C. civ., iar pe fondul cauzei că din întregul material probator rezultă fără echivoc faptul că reclamanții sunt proprietarii celor două imobile, casă și teren, așa încât este întemeiată cererea acestora de evacuare a pârâților. În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâți, prima instanță a reținut în motivarea sa că, rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a suprafeței de 215 mp teren nu se justifică în speță, deoarece reclamanții au achitat integral prețul și nu au avut un comportament culpabil care să le fie imputabil.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții N.M. și N.D., susținând că instanța de fond în mod greșit a respins excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea reconvențională și solicitând admiterea excepției invocate, admiterea cererii reconvenționale și, pe fond, respingerea acțiunii reclamanților. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 2502 din 28 septembrie 2004, a respins ca nefondat apelul, reținând, în esență, că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, iar în ceea ce privește cererea de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare, apelanții-pârâți nu au indicat despre ce încălcări intervenite în executarea contractului ar putea fi vorba, atâta timp cât prețul s-a plătit și transferul proprietății a avut loc.

Împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului pârâții, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și arătând că instanța de fond a înțeles greșit obiectul dedus judecății, în sensul că ordonanța parchetului nr. 4317/P/2003 nu reprezintă autoritate de lucru judecat și nu se poate face comparație între valoarea probatorie a acesteia și cea a unei hotărâri judecătorești. De asemenea, se mai susține, prin motivele de recurs, inadmisibilitatea acțiunii și se solicită admiterea cererii reconvenționale și, implicit, rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare ce privește terenul aferent casei de locuit.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Din analizarea considerentelor sentinței civile nr. 2089 din 21 aprilie 2004, se observă că Judecătoria Buzău, în cercetarea excepției autorității de lucru judecat, a avut în vedere hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele nr. 9877/2002 având ca obiect evacuarea pe cale de ordonanță președințială și, respectiv, nr. 10007/2002 având ca obiect acțiune în constatare, așa încât pârâții se află în eroare atunci când invocă ca motiv de recurs, faptul că instanța de fond s-ar fi raportat la ordonanța parchetului nr. 4317/P/2003, și nu la hotărârile menționate.

Ordonanța nr. 4317/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău a fost analizată ca o dovadă depusă în cauză și a fost coroborată cu celelalte probe administrate, așa încât, pe baza întregului probatoriu din dosar instanța de fond întemeiat a apreciat ca pe deplin dovedită calitatea reclamanților de proprietari ai imobilelor, casă de locuit și teren aferent, și a dispus evacuarea pârâților. Față de aceste considerente apare ca nefondată și susținerea privind inadmisibilitatea acțiunii, reiterată de pârâți în recurs. Cu privire la solicitarea de admitere a acțiunii reconvenționale, este de reținut că singurul motiv invocat în prezentul recurs, în susținerea cererii de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare privind suprafața de 215 mp teren aferent casei de locuit, este neplata diferenței de preț, însă reclamanții-reconvenționali, prin dovezile administrate în cauză, nu au probat această susținere, care rămâne astfel, o simplă afirmație nedovedită.

Prin urmare, în raport de cele ce preced, recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins. În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată și cum, în cauză, intimații-reclamanți au solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, care au fost justificate cu chitanța depusă la dosar, recurenții-pârâți vor fi obligați la plata acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâții N.M. și N.D. împotriva deciziei civile nr. 2502 din 28 septembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurenții-pârâți să plătească intimaților-reclamanți D.E. și D.G. suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.