ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3157/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe

rolul Judecătoriei Medgidia la data de 7 iulie 2003 reclamanții T.D. și T.R. au

chemat în judecată pe pârâții M.C.R. și M.D.L., solicitând instanței să dispună

evacuarea necondiționată a acestora din imobilul situat în Medgidia, precum și

obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1997 din 11 iulie 2001,

reclamanții au înstrăinat pârâților nuda proprietate asupra imobilului

menționat anterior, păstrându-și dreptul de uzufruct pe întreaga durată a

vieții. Pârâții fiind fiica și ginerele reclamanților, li s-a permis să

locuiască temporar în imobil, manifestând ulterior însă un comportament violent

și lipsit de respect față de reclamanți, ceea ce i-a determinat pe aceștia să

promoveze prezenta acțiune.

Prin sentința civilă nr. 2588 din 11

decembrie 2003, Judecătoria Medgidia a admis acțiunea formulată de reclamanți

și a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în str. V., precum și

obligarea acestora la plata sumei de 3.083.000 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

În motivarea hotărârii s-a reținut, în

esență, că pârâții nu au făcut dovada respectării dreptului de habitație

viageră constituit în favoarea reclamanților deși, potrivit dispozițiilor art. 1169

C. civ., acest fapt era un imperativ al interesului personal al pârâților care

trebuiau să dovedească faptele alegate.

Împotriva hotărârii primei instanțe au

declarat apel pârâții, criticând soluția pentru netemeinicie și nelegalitate în

sensul că, fiind proprietari ai imobilului în litigiu, sancțiunea civilă de

evacuare nu este legală.

S-a susținut astfel că în mod greșit

instanța de fond a reținut existența în cadrul convenției a două contracte, unul

de vânzare cumpărare cu clauză de habitație și unul de constituire a unui drept

de habitație în imobil, pârâții încălcând cel de-al doilea act cuprins în

contract.

În subsidiar, s-a criticat faptul că

reclamanții nu au făcut dovada tulburării folosinței de către apelanții-pârâți.

Prin decizia civilă nr. 245/C din 16

martie 2004, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâți.

În considerentele deciziei s-a reținut că

între reclamanți și pârâți a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare

imobiliară cu clauză de habitație viageră, cumpărătorii intrând de drept în

stăpânirea imobilului cu data autentificării contractului (11 iulie 2001), iar

în fapt la data încetării din viață a vânzătorilor.

Fiind un drept real de aceeași natură ca

și uzufructul, dreptul de habitație a fost convenit prin voința vânzătorilor și

cumpărătorilor, stipulându-se drept clauză contractuală.

Instanța de apel a mai reținut că pârâții

nu au respectat această clauză contractuală, încălcând dreptul de habitație al

vânzătorilor, situație care face imposibilă tolerarea pârâților în imobil,

aceștia având doar nuda proprietate, nu și posesia de fapt a imobilului.

Împotriva

deciziei nr. 245/c din 16 martie 2004 au declarat recurs pârâții M.D.L. și M.C.R.,

motivând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei, fiind dată cu aplicarea

greșită a legii, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății și

schimbând înțelesul lămurit al acestuia.

Primul motiv de recurs invocat de pârâți

este acela că în mod greșit instanța de apel a reținut că apelanții ar fi

criticat faptul că actul autentificat sub nr. 1997 din 11 iulie 2001 cuprinde

două convenții, în realitate nefiind invocată această critică.

Prin urmare recurenții consideră că

instanța de apel nu s-a circumscris motivelor de apel, schimbând sentința de

fond și sub acest aspect criticat de pârâți și, în consecință, a schimbat

natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății.

Al doilea motiv de recurs vizează încălcarea

și aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, în esență recurenții

susținând că sancțiunea evacuării încalcă dreptul lor de proprietate asupra

imobilului .

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor urma:

Prin contractul de vânzare-cumpărare

imobiliară cu clauză de habitație, reclamanții au închiriat pârâților un

imobil-casă de locuit, situat în Medgidia, format din 3 camere și dependințe,

precum și anexe gospodărești, amplasate pe un teren în suprafață de 935,57 mp.

Prin contractul de vânzare cumpărare

autentificat sub nr. 1997 din 11 iulie 2001, vânzătorii–reclamanți și-au

rezervat un drept de habitație viageră asupra casei de locuit,

cumpărătorii-pârâți fiind obligați să asigure o posesie utilă și liniștită

acestora.

Deși prin contract s-a prevăzut că

pârâții urmau să intre în fapt în stăpânirea imobilului la data încetării din

viață a vânzătorilor, reclamanții au fost de acord ca aceștia să locuiască

împreună cu ei în imobil, deoarece pârâții sunt fiica, respectiv ginerele reclamanților.

Pârâții nu au respectat însă clauza

contractuală de a asigura reclamanților posesia liniștită și utilă a întregului

imobil, și nu doar a unei părți din acesta, creând totodată o stare

conflictuală, situație care face imposibilă tolerarea lor în imobil, cu atât

mai mult cu cât ei nici nu au posesia de fapt a imobilului, ci numai nuda

proprietate.

Prin urmare, critica recurenților

referitoare la încălcarea dreptului lor de proprietate prin aplicarea

sancțiunii evacuării nu are fundament, întrucât neavând posesia de fapt a

imobilului respectiv, ci fiind doar persoane tolerate, cărora reclamanții le-au

permis să locuiască împreună cu ei, se poate cere evacuarea lor atâta timp cât

nu respectă liniștită și utila folosință a locuinței.

Nefondat este și motivul de recurs

privind faptul că instanța de apel nu s-ar fi circumscris motivelor de apel,

schimbând sentința de fond sub aspecte necriticate de apelanți întrucât

instanța de apel nu a schimbat sentința primei instanțe ci, dimpotrivă, a

confirmat-o prin respingerea apelului declarat de pârâți ca nefondat.

Pentru considerentele expuse anterior, se

va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâții M.D.L. și M.C.R. împotriva deciziei

nr. 245/C din 16 martie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20

aprilie 2005.