ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6263/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 2 iulie 2003, reclamanții

I.C.M., I.V. și C.C. au chemat în judecată pe pârâții C.I.R., C.I.V., A.G. și

A.F., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată

să constate nulitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.

1672 din 2 iunie 1997 a BNP D.G., având ca obiect un teren intravilan, în

suprafață de 1.138 mp și casă, situat în Buftea.

În motivarea cererii reclamanții au

arătat că pârâții C.I.R., C.I.V. au vândut pârâților A.G. și A.F. terenul

menționat, împreună cu casa de locuit, pentru suma de 55.000.000 lei cu titlu

de preț, fără a avea calitatea de proprietari ai bunurilor imobile ce au făcut

obiectul contractului de vânzare cumpărare.

Terenul care a făcut obiectul

vânzării este proprietatea reclamanților, prin moștenire de la autorul I.I.G.N.

Pârâții A.G. și A.F. a solicitat

respingerea acțiunii, arătând că vânzătorii și-au dovedit dreptul de

proprietate.

În fine, cu privire la reclamanți,

pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale active, precum și lipsa

interesului.

Totodată, pârâții menționați au

formulat cerere de chemare în garanție a vânzătorilor care, potrivit art. 1337

și art. 1341 C. civ., sunt obligați să răspundă pentru evicțiune.

Pârâții C.I.R., C.I.V. au depus

întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, arătând că aceștia nu fac dovada

că sunt titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului menționat, teren

și casă.

Pe cale reconvențională, aceeași

pârâți au solicitat obligarea pârâților cumpătători la plata lipsei de

folosință a imobilului în posesia căruia au intrat de la data încheierii

contractului de vânzare cumpărare.

Prin sentința nr. 3448 din 9

decembrie 2003, Judecătoria Buftea a admis excepția lipsei calității procesuale

active a reclamanților, a respins cererea principală, cererea de chemare în

garanție și cererea reconvențională.

S-a reținut că prin hotărârea

judecătorească s-a stabilit că reclamanților le sunt aplicabile dispozițiile

art. 36 din Legea nr. 18/1991, sens în care trebuie să se adreseze cu cererea

prefectului.

Aceștia nu au făcut dovada acestui

demers și obținerea titlului de proprietate conform actului normativ menționat.

Împotriva hotărârii primei instanțe

reclamanții au declarat apel, criticile privind greșita aplicare a legii.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 1952 din 11 octombrie 2004, a respins apelul ca

nefondat.

In motivarea acestei hotărâri,

instanța de control judiciar a reținut că prin decizia nr. 937/A din 29 aprilie

2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a reținut cu putere de

lucru judecat faptul că titlul de proprietate nr. 22601 din 25 august 1995 emis

de Comisia județeană Ilfov de aplicare a Legii nr. 18/ 1991, pe numele lui

C.R., este lovit de nulitate.

Prin aceeași hotărâre s-a reținut că

intervenienții în nume propriu I.V., C.C., I.C.M. și R.G. au posibilitatea de a

solicita prefectului aplicarea art. 36 alin. (5) din Legea nr.18/1991, în

condițiile în care probează dreptul de proprietate al autorului lor asupra

acestei suprafețe de teren.

Prin urmare, în mod judicios prima

instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active, certificatul de

moștenitor neavând natura juridică a unui titlu de proprietate.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

reclamanții au declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ.

S-a susținut că ambele hotărâri au

fost date cu aplicarea legii, atunci când s-a stabilit că reclamanții nu au

făcut dovada dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/ 1991. Totodată,

în mod greșit instanțele au reținut că pentru aceste terenuri dovada dreptului

de proprietate se face pe baza dispozițiilor Legii nr. 18/1991, care nu este

aplicabilă cu privire la aceste terenuri.

În fine, reclamanții au susținut că

instanțele nu s-au pronunțat asupra dovezilor administrate, care fac dovada

dreptului de proprietate, prin moștenire, de la autorul lor I.G.R.

În concluzie, reclamanții au

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea

cauzei la prima instanță, în vederea rejudecării.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin vânzarea casei de locuit în

1972, terenul aferent a intrat în proprietatea statului în condițiile Legii nr.

58/1974.

Pentru aceste terenuri, prin Legea

nr. 18/1991 s-a stabilit o procedură specială.

Cum reclamanții nu au urmat această

procedură, aceștia nu pot face dovada titlului de proprietate, în condițiile

acestui din urmă act normativ.

Certificatul de moștenitor

constituie exclusiv o confirmare a calității de moștenitor a unei persoane și a

drepturilor succesorale.

Prin urmare, în mod legal prima

instanță a reținut că certificatul de moștenitor nu are valoarea juridică a

unui titlu de proprietate.

Așadar, nedovedindu-și calitatea de

titulari ai drepturilor de proprietate în condițiile legii, în mod judicios

prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale a reclamanților și

a respins acțiunea principală ca fiind pornită de o persoană fără calitate.

Toate înscrisurile invocate de

reclamanți au fost examinate, instanța pronunțându-se legal în sensul arătat.

Prin urmare, respingând apelul și

menținând hotărârea primei instanțe, instanța de control judiciar a pronunțat o

hotărâre legal, nesupusă cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9

și 10 C. proc. civ., invocate de recurenți.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanții

I.C.M., I.V., C.C., R.G. împotriva deciziei nr. 1952 din 11 octombrie 2004 a

Curții de Apel de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iulie 2005.