ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8848/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 26 mai 2004, G.E. cerut,

în contradictoriu cu Primarul municipiului Bârlad, stabilirea de măsuri

reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, pentru un teren în suprafață de 459,50 mp

situat în municipiul Bârlad, preluat de stat, în mod abuziv. Totodată, a

solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri pentru daunele morale

ce i le-a pricinuit prin temporizarea soluționării notificării referitoare la

bunul solicitat.

Tribunalul Vaslui, prin sentința

civilă nr. 1608 din 16 noiembrie 2004, a admis acțiunea în sensul constatării

dreptului reclamantului la despăgubiri bănești determinate potrivit art. 36 și art.

37 din Legea nr. 10/2001. Totodată, s-a luat act de renunțarea la judecată a

reclamantului referitor la daunele morale solicitate.

Curtea de Apel Iași, secția civilă

prin decizia nr. 145 din 25 martie 2005, a admis apelul pârâtului și a respins

acțiunea, cu motivarea că, în speță, fiind vorba de o procedură administrativă

nefinalizată, litigiul izvorât din temporizarea sau refuzul de finalizare a

acestei proceduri, este de competența contenciosului administrativ (și nu a

instanței civile).

Împotriva acestei decizii

reclamantul a declarat recurs invocând nelegalitatea respingerii acțiunii

dedusă din greșita determinare a instanței competente procesual să soluționeze

litigiile izvorâte din trecerea unităților obligate să răspundă la notificările

prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Recursul este întemeiat.

Pretențiile reclamantului au fost

întemeiate pe existența unui drept de proprietate care, fiind de natură

patrimonială, este un drept civil. În caz de contestare, protecția judiciară a

acestui drept nu poate fi asigurată, în accepțiunea jurisprudenței CEDO, decât

de un tribunal care are plenitudinea jurisdicției, fiind indiscutabil că jurisdicțiile

administrative (inclusiv instanțele de contencios administrativ) nu pot realiza

un examen complet al măsurilor care ating un drept cu caracter civil. Ca

urmare, plecând de la ideea că cel îndreptățit potrivit Legii nr. 10/2001

dobândește

ex lege

un drept subiectiv civil patrimonial (și nu un drept

subiectiv administrativ), că dispozițiile (deciziile) privind imobilele aflate

sub incidența acestei legi sunt acte juridice civile, fără doar și poate

competența procesuală de soluționare a litigiilor referitoare la un asemenea

drept este de natură pur civilă (și nu specifică contenciosului administrativ).

Pe verticală, competența aparține tribunalului. Acest lucru deoarece litigiul

poartă asupra unei proceduri prealabile, supusă de Legea nr. 10/2001, esențialmente

necontencioasă, dar obligatorie potrivit art. 109 alin. (4) C. proc. civ.

Întrucât o asemenea procedură

(prealabilă) se constituie într-o condiție eliminatorie pentru sesizarea

tribunalului competent să judece acțiunile principale prevăzute de Legea nr.

10/2001, logic și firesc, pentru rațiuni de simetrie procesuală, litigiile

izvorâte din temporizarea ori refuzul de finalizare a acestei proceduri sunt de

atributul aceleiași instanțe (competentă să judece acțiunea principală).

Așa fiind, soluția din apel se

verifică a fi nelegală considerent pentru care se impune a fi reformată în

sensul păstrării sentinței de admitere a acțiunii și obligării pârâtului ca, în

baza Legii nr. 10/2001, să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra

notificării în litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta G.E. împotriva deciziei nr. 145 din 25 martie 2005 a Curții de Apel

Iași, secția civilă.

Casează decizia menționată, schimbă

în parte sentința civilă nr. 1608 din 16 noiembrie 2004 a Tribunalului Vaslui,

în sensul că păstrează soluția de admitere a acțiunii, obligă pârâtul primarul municipiului

Bârlad să emită dispoziție privind acordarea măsurilor reparatorii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.