ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8848/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 26 mai 2004, G.E. cerut, în contradictoriu cu Primarul municipiului Bârlad, stabilirea de măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, pentru un teren în suprafață de 459,50 mp situat în municipiul Bârlad, preluat de stat, în mod abuziv. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri pentru daunele morale ce i le-a pricinuit prin temporizarea soluționării notificării referitoare la bunul solicitat. Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 1608 din 16 noiembrie 2004, a admis acțiunea în sensul constatării dreptului reclamantului la despăgubiri bănești determinate potrivit art. 36 și art. 37 din Legea nr. 10/2001.

Totodată, s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului referitor la daunele morale solicitate. Curtea de Apel Iași, secția civilă prin decizia nr. 145 din 25 martie 2005, a admis apelul pârâtului și a respins acțiunea, cu motivarea că, în speță, fiind vorba de o procedură administrativă nefinalizată, litigiul izvorât din temporizarea sau refuzul de finalizare a acestei proceduri, este de competența contenciosului administrativ (și nu a instanței civile). Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs invocând nelegalitatea respingerii acțiunii dedusă din greșita determinare a instanței competente procesual să soluționeze litigiile izvorâte din trecerea unităților obligate să răspundă la notificările prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Recursul este întemeiat. Pretențiile reclamantului au fost întemeiate pe existența unui drept de proprietate care, fiind de natură patrimonială, este un drept civil. În caz de contestare, protecția judiciară a acestui drept nu poate fi asigurată, în accepțiunea jurisprudenței CEDO, decât de un tribunal care are plenitudinea jurisdicției, fiind indiscutabil că jurisdicțiile administrative (inclusiv instanțele de contencios administrativ) nu pot realiza un examen complet al măsurilor care ating un drept cu caracter civil.

Ca urmare, plecând de la ideea că cel îndreptățit potrivit Legii nr. 10/2001 dobândește ex lege un drept subiectiv civil patrimonial (și nu un drept subiectiv administrativ), că dispozițiile (deciziile) privind imobilele aflate sub incidența acestei legi sunt acte juridice civile, fără doar și poate competența procesuală de soluționare a litigiilor referitoare la un asemenea drept este de natură pur civilă (și nu specifică contenciosului administrativ). Pe verticală, competența aparține tribunalului. Acest lucru deoarece litigiul poartă asupra unei proceduri prealabile, supusă de Legea nr. 10/2001, esențialmente necontencioasă, dar obligatorie potrivit art. 109 alin. (4) C. proc. civ.

Întrucât o asemenea procedură (prealabilă) se constituie într-o condiție eliminatorie pentru sesizarea tribunalului competent să judece acțiunile principale prevăzute de Legea nr. 10/2001, logic și firesc, pentru rațiuni de simetrie procesuală, litigiile izvorâte din temporizarea ori refuzul de finalizare a acestei proceduri sunt de atributul aceleiași instanțe (competentă să judece acțiunea principală). Așa fiind, soluția din apel se verifică a fi nelegală considerent pentru care se impune a fi reformată în sensul păstrării sentinței de admitere a acțiunii și obligării pârâtului ca, în baza Legii nr. 10/2001, să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării în litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta G.E. împotriva deciziei nr. 145 din 25 martie 2005 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Casează decizia menționată, schimbă în parte sentința civilă nr. 1608 din 16 noiembrie 2004 a Tribunalului Vaslui, în sensul că păstrează soluția de admitere a acțiunii, obligă pârâtul primarul municipiului Bârlad să emită dispoziție privind acordarea măsurilor reparatorii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.