ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4746/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4746/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 225 din 24 martie 2004 a Tribunalului Galați a fost admisă acțiunea formulată de N.G. împotriva Primarului Municipiului Galați și Consiliului Local Galați, dispunându-se obligarea Primarului de a emite dispoziție motivată asupra cererii reclamantului de restituire prin echivalent a imobilului, teren și construcție demolată în anul 1970. A fost respinsă ca nefondată acțiunea îndreptată împotriva Consiliului Local Galați, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia, precum și capătul de cerere privitor la obligarea pârâților la plata cheltuielilor efectuat cu ocazia notificării și depunerii înscrisurilor doveditoare, precum și a unei amenzi civile.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâtul nu a dat curs obligației înscrise în art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 și nu a soluționat notificarea primită, în termenul legal de 60 de zile. Apelul declarat de Primarul municipiului Galați împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1093 din 25 august 2004 a Curții de Apel Galați, secția civilă. S-a avut în vedere de asemenea că pârâtul nu a răspuns la notificarea înregistrată la 29 ianuarie 2002 la Prefectura județului Galați și trimisă la Primăria Galați la 1 aprilie 2002 nici până la data formulării apelului.
Împotriva acestei decizii Primăria municipiului Galați a declarat recursul de față, susținând că acțiunea trebuia respinsă ca prematur introdusă, față de faptul că nu a fost epuizată calea administrativă de rezolvare a notificării se susține și că termenul de 60 de zile, avut în vedere de instanță, este un termen de recomandare, care trebuie urmat numai în situația în care au fost depuse toate actele doveditoare.
Recursul nu este întemeiat urmând a fi respins în raport de cele ce urmează: Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, iar în conformitate cu art. 24 alin. (1) din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat să facă persoanei îndreptățite oferta de restituire prin echivalent, corespunzător valorii imobilului. În raport de aceste dispoziții legale rezultă că termenul în care unitatea deținătoare trebuie să răspundă la notificarea persoanei îndreptățite este imperativ, iar nu unul de recomandare.
Altfel, s-ar încălca indirect și s-ar amâna rezolvarea echitabilă a retrocedării imobilelor sau după caz procedura acordării de despăgubiri și pe această cale s-ar îngrădi dreptul la rezolvare. Prin urmare, în raport de cuprinsul textelor cedate, ce au referiri clare la „obligația” unității deținătoare sau aceasta „trebuie” să răspundă … rezultă că este greșită susținerea din recursul de față în legătură cu natura juridică a termenului de 60 de zile, la care s-a făcut referire. Tot astfel, nu este de admis nici teza ce are în vedere soluție de respingere a acțiunii ca prematur formulată în situația în care unitatea deținătoare nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de dispozițiile menționate din Legea nr. 10/2001.
În aceste condiții rezultă că este corectă soluția adoptată de instanțe, prin care s-a dispus obligarea pârâtului de a rezolva notificarea, de a da un răspuns persoanei notificate. Așa fiind, recursul de față este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Consiliul Local al Municipiului Galați și Primarul Municipiului Galați împotriva deciziei nr. 1093/A din 25 august 2004 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 2 iunie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.