ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 406/2006

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 18 din 8

aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul pentru minori și familie Brașov, a fost

condamnat recurentul inculpat C.D., la 3 ani și 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și

c) alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 99 și

următoarele C. pen., și la un an și 6 luni închisoare, pentru comiterea

infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin.

(1) lit. a), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni

închisoare.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat

suspendarea condiționată a pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată

inculpatului, prin sentința penală nr. 1630 din 27 iunie 2003 a Judecătoriei

Brașov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 872/ A din 21 octombrie 2003

a Tribunalului Brașov.

Conform art. 7 din Legea nr. 543/2002

a fost revocată grațierea pedepsei de un an și 3 luni închisoare aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 1630 din 27 iunie 2003 a Judecătoriei

Brașov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 872/ A din 21 octombrie 2003

a Tribunalului Brașov și i s-a aplicat făptuitorului pedeapsa cea mai grea de un

an și 3 luni închisoare.

Tribunalul a mai dispus executarea,

pe lângă pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin

sentința atacată a pedepsei rezultante de un an și 3 luni închisoare aplicată

în urma contopirii pedepselor stabilite prin sentința penală nr. 1630 din 27

iunie 2003 a Judecătoriei Brașov, inculpatul C.D. urmând să execute în final

pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., i s-a

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., după împlinirea

vârstei de 18 ani.

Prin aceeași sentință a mai fost

condamnat și inculpatul nerecurent T.F.N., la 3 ani închisoare, pentru

comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și

c) alin. (2

1

)

lit. a), e), g) și i) și următoarele C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) art. 76 lit. c) C. pen., art. 99 și

următoarele C. pen., și la un an închisoare, pentru infracțiunea de furt

calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) lit. a), e), g) și i), C. pen., cu

aplicarea art. 74 lit. a) și c) art. 76 lit. d) C. pen., și art. 99 și

următoarele C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului T.F.N. pedeapsa cea mai grea de 3 ani

închisoare, care a fost suspendată condiționat în baza art. 110 C. pen., pe

durata termenului de încercare de 4 ani.

În latură civilă s-a constatat că

părțile vătămate V.V. și B.G. nu s-au constituit părți civile și în temeiul art.

118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea sprayului predat de inculpatul C.D.

în baza procesului verbal din 5 mai 2004 al Poliției Săcele.

Inculpații au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, că în noaptea de 20 aprilie 2004, inculpații minori

C.D. și T.F.N. au forțat portierele autoturismului Aro 10 aparținând părții

vătămate V.V., parcat pe strada Morii din Săcele, Județul Brașov și au sustras

din interior două chei fixe, un patent, două șurubelnițe și, după ce au ridicat

capota au mai luat și acumulatorul autovehiculului. Bunurile furate au fost

ascunse de inculpați într-un garaj aflat în construcție, moment în care au fost

observați de mai mulți martori care l-au anunțat pe proprietarul

autoturismului.

După aceea făptuitorii s-au deplasat

pe strada Izvoare unde era parcat autoturismul Citroen, proprietatea părții

vătămate B.G.

Întrucât una din portiere era

descuiată inculpații au pătruns în autoturism și au căutat bunuri, dar au fost

observați de martorii T.S.A., Ș.O.C. și B.A., moment în care C.D. a găsit în

torpedoul mașinii un briceag.

Prima instanță a mai constatat că

martorul Ș.O. l-a imobilizat pe inculpatul C.D., iar T.S.A. și B.A. l-au prins

pe T.F.N. Pentru a-și asigura scăparea, inculpatul C.D. a pulverizat în direcția

martorului, care l-a imobilizat, un spray pe care l-a aprins cu bricheta. De

teamă Ș.O. i-a dat drumul inculpatului, iar T.F.N., profitând de situația

creată, a reușit să se elibereze din mâinile celorlalți doi martori, abandonând

haina cu care era îmbrăcat.

Inculpații au fugit fiecare spre

locuința lui, dar au fost depistați de organele de poliție.

Curtea de Apel Brașov, secția pentru

minori și familie, prin decizia penală nr. 39/ Ap/MF din 21 octombrie 2005, a

admis apelul declarat de inculpatul C.D., a desființat sentința sub aspectul

întinderii pedepsei accesorii și a înlăturat interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. d) C. pen., menținând celelalte dispoziții ale hotărârii

atacate.

Împotriva deciziei a declarat recurs

inculpatul C.D. care, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

punctele 17 și 14 C. proc. pen., a solicitat în principal schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt

calificat deoarece nu a fost folosit sprayul găsit asupra lui, pentru a-și

asigura scăparea.

În subsidiar inculpatul a cerut

reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că este elev și are o situație

materială dificilă.

Recursul este nefondat.

Instanțele au stabilit o reală

situație de fapt, prezentată pe larg în considerentele hotărârilor atacate, în

concordanță cu probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării

judecătorești, iar încadrarea juridică este legală.

Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen.,

constituie tâlhărie furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau

amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de

a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace

pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori

pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

Din examinarea acestui text de lege

rezultă că tâlhăria este o infracțiune complexă, în componența căreia intră

infracțiunea de furt și o acțiune violentă îndreptată contra persoanei.

Infracțiunea de tâlhărie a fost

corect reținută pe baza declarațiilor date în instanță de inculpații C.D. și T.F.N.

care au recunoscut că după ce au coborât din autoturismul marca Citroen,

proprietatea părții vătămate B.G., parcat pe strada Izvoare din Săcele, și au

fost imobilizați de martori, recurentul a pulverizat, în direcția lui Ș.O.C. care-l

prinsese de mână, un spray pe care l-a aprins cu bricheta și de teamă martorul

i-a dat drumul.

Din declarațiile martorilor Ș.O.C., B.A.

și T.S.A. rezultă cu certitudine că inculpații C.D. a folosit sprayul împotriva

primului martor care îl imobilizase și, în felul acesta și-a asigurat scăparea.

Profitând de situația creată, inculpatul T.F.N. a reușit și el să scape din

mâinile martorilor T.S.A. și B.A., abandonând haina cu care era îmbrăcat.

În atare situație fapta constituie

infracțiunea de tâlhărie și nu de furt calificat cum a susținut inculpatul C.D.

în recursul declarat.

Este neîntemeiat și cel de-al doilea

motiv de recurs referitor la individualizarea pedepsei.

La alegerea sancțiunii aplicate

inculpatul C.D., în conformitate cu art. 100 C. pen., s-a ținut seama de gradul

de pericol social al faptelor săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea

intelectuală și morală, de comportarea acestuia, de condițiile în care a fost

crescut și în care a trăit, precum și de celelalte elemente de natură să

caracterizeze persoana minorului.

Apreciindu-se că luarea unei măsuri

educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului, i s-a aplicat

pedeapsa închisorii.

Critica recurentului inculpat, în

sensul reducerii pedepselor aplicate, nu poate fi avută în vedere deoarece în

cauză au fost evaluate just criteriile de individualizare enunțate anterior.

Inculpatul a mai fost condamnat

anterior comiterea unor fapte asemănătoare prin sentința penală nr. 1630 din 27

iunie 2003 a Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 872/

A din 21 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Brașov și astfel cum rezultă

din ancheta socială efectuată de Primăria municipiului Săcele, minorul este

elev, iar părinții acestuia nu sunt încadrați în muncă trăind din ajutorul

social și alocația de stat încasată pentru doi copii minori.

Față de această situație, întrucât

din actele dosarului nu se desprind elemente care să justifice o mai amplă reducere

a pedepsei aplicate, critica referitoare la greșita individualizare a

sancțiunii nu poate fi primită.

Deoarece criticile formulate sunt

neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existența unor

cazuri din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care

pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul pentru apărătorul desemnat

din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 39/ Ap/MF din 21 octombrie

2005 a Curții de Apel Brașov, secția pentru minori și familie.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 ianuarie  2006.