ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4784/2005

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1699 din 29

octombrie 2003, Tribunalul Vâlcea a admis în parte acțiunea reclamantei SC T.S.

SRL și a obligat pe pârâta F. Vâlcea la plata sumei de 620.748.000 lei

despăgubiri, respingând capetele de cerere privind transferul cu plată al dreptului

de proprietate a terenului în suprafață de 400 m.p. și a instituirii dreptului

de retenție și ca inadmisibilă cererea de restituire a chiriei pentru suprafața

de teren de 140 m.p.

Totodată a fost admisă în parte și

cererea reconvențională a pârâtei și s-a dispus obligarea reclamantei la plata

sumei de 615.763.259 lei chirie și majorări s-a constatat reziliat contractul

și actul adițional din 30 iunie 2003, respingând capetele de cerere privind

dobânda și evacuarea. După compensarea cheltuielilor de judecată în limita

sumei de 29.970.264 lei, pârâta a fost obligată la diferența de cheltuieli de

judecată.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

civilă nr. 114 din 31 martie 2004, a admis apelurile declarate de reclamantă și

pârâtă a schimbat în parte sentința civilă, în sensul că a respins acțiunea

reclamantei și cererea reconvențională a pârâtei, înlăturând obligarea pârâtei

la plata sumei de 620.748.000 lei și a reclamantei la plata sumei de

615.763.259 lei, respingând și cererea privind constatarea rezilierii

contractului de închiriere, menținând restul dispozițiilor, cu compensarea

cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

judecătorești au declarat recurs ambele părți.

Prin recursul său reclamanta,

solicită, în esență, admiterea acțiunii sale așa cum a fost formulată și

obligarea pârâtei la plata sumei de 756.699.000 lei despăgubiri și instituirea

dreptului de retenție, întrucât a efectuat lucrări de investiții pentru care

pârâta și-a dat acordul.

Prin recursul său pârâta, solicită

în esență, admiterea cererii sale reconvenționale și obligarea reclamantei la

plată, precum și respingerea apelului declarat de această parte.

Recursul declarat de reclamantă este

nefondat pentru cele ce se vor arăta.

Având în vedere dispozițiile art. 1429

pct. 1 C. civ., se constată că locatarul nu poate aduce modificări spațiului

închiriat decât cu aprobarea locatorului, situație ce rezultă la dosar de fond,

precum și pentru celelalte investiții efectuate pe teren și la subsol.

Cum din contractul de închiriere

încheiat de părți nu rezultă nici un drept al locatarului de a efectua lucrări

de îmbunătățiri pe cheltuiala locatorului, corect instanța de apel a constatat

că reclamanta nu este îndreptățită a le pretinde.

Aprobările date de locator au avut

în vedere numai ca locatarul să le poată efectua pe cheltuiala sa în vederea

exploatării spațiului necesar afacerii sale.

În această situație acțiunea

reclamantei pentru daunele privind cheltuielile de investiții și dreptul de

retenție este nefondată și va fi respinsă, situație în care apelul său va fi respins,

ca nefondat, și în consecință și recursul său va fi privit ca atare și deci

respins.

Recursul declarat de pârâtă este

fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea probatoriilor administrate

în cauză, este necontestat că reclamanta a predat spațiul pârâtei după

expirarea contractului, situație în care pârâta în calitate de locator este

îndreptățită la plata lipsei de folosință, având în vedere că notificase pe

reclamantă.

În această situație, se constată că

în mod greșit instanța de apel a respins cererea reconvențională a pârâtei,

privind acest capăt de cerere, care fusese corect soluționat prin hotărârea

instanței de fond.

Având în vedere cele de mai sus, va

fi admis recursul pârâtei, se va modifica decizia atacată, va fi admis apelul

declarat de această parte, împotriva sentinței instanței de fond, care va fi

schimbată în parte, în sensul că va fi respinsă acțiunea principală a

reclamantei și va menținută dispoziția privind admiterea cererii

reconvenționale a pârâtei numai în ce privește obligarea reclamantei la plata

sumei de 615.763.254 lei lipsă de folosință precum și celelalte dispoziții;

Apelul reclamantei va fi respins și de asemenea și recursul declarat de

reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta F.

Vâlcea.

Modifică decizia nr. 114/ A-C din 31

martie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Admite apelul declarat de aceeași

pârâtă împotriva sentinței nr. 1699/ C din 29 octombrie 2003 a Tribunalului

Vâlcea, pe care o schimbă în parte în sensul că respinge acțiunea reclamantei

SC T.S. SRL.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței și respinge apelul reclamantei declarat împotriva aceleiași sentințe.

Respinge recursul reclamantei

declarat împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 18 octombrie 2005.