ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4584/2005

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 20

august 2003, reclamanta SC E.P. SA Sibiu a solicitat ca în contradictoriu cu

pârâta SC A.T. SRL București să se dispună rezilierea contractului de asociere

în participațiune încheiat de părți la 5 septembrie 1995, pentru neîndeplinirea

clauzelor contractuale, lichidarea asociației cu repunerea părților în situația

anterioară și evacuarea pârâtei din imobilul construcții și teren, proprietatea

reclamantei înscris în C.F. Sibiu.

Tribunalul Sibiu, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 564 din 24 februarie

2004 a respins acțiunea reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 212 din 14

iulie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios

administrativ, s-a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

tribunalului, ce a fost schimbată în tot, în sensul că s-a admis acțiunea

reclamantei și s-a dispus rezilierea contractului încheiat de părți la 5

septembrie 1995.

Pârâta a fost obligată să restituie

reclamantei imobilul construcții și teren proprietatea acesteia, înscris în C.F.

Sibiu și să-și ridice utilajele liniei pentru prelucrarea lemnului și

construcțiile demontabile, conform art. 22 din contract; pârâta a fost obligată

la 120.633.000 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

S-a reținut în considerentele

deciziei că în speță ne aflăm în prezența unui contract de închiriere, deghizat

într-un contract de asociere în participațiune, deoarece pârâta deși s-a

obligat să țină evidența contabilă distinctă pe activitatea desfășurată, nu a

procedat în consecință.

Clauza potrivit căreia părțile au

fost de acord să se achite cu titlu de „plafon minim de încasare 3,534 mărci

germane /lună” (art. 18) indiferent dacă activitatea este profitabilă sau nu

este nulă, potrivit art. 1513 C. civ.

Totuși această clauză a produs

efecte prin voința reală a părților, în sensul că reclamanta a dorit să

primească lunar această sumă pentru folosința bunurilor sale și a emis facturi,

iar pârâta a achitat chiria.

Deși pârâta a achitat chiria în

cursul acestui litigiu, nu a plătit însă cele două facturi emise pentru T.V.A. -

ul aferent primilor ani de contract.

Cum pârâta nu a efectuat plata T.V.A.

- ului restant de 19 %, aceasta nu și-a îndeplinit corespunzător obligația de

plată, fiind incidente în cauză prevederile art. 21 lit. a) din contractul

părților.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta și pârâta au declarat recurs și au susținut că este nelegală și

netemeinică.

Reclamanta SC E.P. SA Sibiu a

invocat în recursul său încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art.

304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

A susținut recurenta în temeiul art.

304 pct. 8 C. proc. civ., că instanța a interpretat greșit natura contractului

încheiat între părți ca un contract de închiriere, când în realitate este un

contract de asociere în participațiune. Că pârâta este vinovată pentru

nerespectarea obligațiilor asumate prin convenția încheiată între părți.

Recurenta a arătat că hotărârea

instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că nu s-a avut în

vedere art. 32 din contract privind efectuarea modificărilor la contract numai

prin act adițional semnat și ștampilat de ambele părți.

Așa fiind, nu are relevanță

mențiunile din facturi privind natura plății efectuate de pârâtă.

În ultimul motiv de recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., se invocă că în mod

greșit instanța de apel a reținut că pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate

prin contract, și s-a ignorat raportul de expertiză efectuat în cauză, cu toate

că însăși aceasta a recunoscut că datorează reclamantei suma de 537.699.761

lei.

Recurenta pârâtă SC A.T. SRL cu

sediul în București, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8

și 10 C. proc. civ.

S-a susținut în temeiul art. 304 pct.

7 C. proc. civ., că hotărârea instanței de apel, cuprinde motive

contradictorii, în sensul că deși în considerente se arată că apelul

reclamantei este nefondat, în dispozitiv se admite apelul declarat de aceasta

împotriva hotărârii instanței de fond.

A arătat recurenta că instanța a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura acestuia

(art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), în sensul că, deși a reținut transformarea

contractului de asociere într-unul de închiriere, s-a dispus rezilierea

contractului pentru neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor rezultate din

contractul de asociere.

S-a invocat că prin contractul de

asociere încheiat între părți, s-au încălcat dispozițiile art. 254-256 C. proc.

civ., în sensul că nu s-a prevăzut o participare la profit sau la pierdere a

ambilor asociați, în funcție de rezultatele economice obținute din asociere, ci

dimpotrivă s-a stipulat numai o participare la profit a unuia dintre asociați,

respectiv reclamanta.

În considerentele deciziei instanța

deși a reținut că pârâta nu și-a respectat obligațiile izvorâte dintr-un

contract de asociere, cu consecința prevăzută de art. 22 din contract, privind

încetarea acestuia, se fac referiri la reglementările fiscale aplicabile

contractului de închiriere.

S-a susținut că instanța, a încălcat

dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în sensul că nu s-a pronunțat

asupra unor dovezi administrate, respectiv facturile care au fost emise încă

din anul 1998 și care cuprind termenul de „chirie”, ceea ce-a făcut ca natura

contractului și voința părților, să se transforme din contract de asociere în

contract de închiriere.

A invocat recurenta că reclamanta

este în culpă pentru că nu a perceput T.V.A. - ul la data emiterii facturii și

nu l-a inclus în decontul lunar, și a întocmit facturi cu plata retroactivă a

acestuia, pentru prestații anterioare.

Recursurile ambelor părți sunt

întemeiate, în sensul celor ce urmează:

La 5 septembrie 1995 între părți s-a

încheiat contractul de asociere pe o durată de 20 de ani, având ca obiect

realizarea unor activități economice prevăzute expres în convenția acestora.

La art. 8 și 9 din contract s-a

prevăzut în ce constă aportul social al părților: reclamanta SC C. SA (în

prezent SC E.P. SA) să contribuie cu clădirile și terenurile situate în Sibiu,

str. Tractorului, iar pârâta cu instalarea unei linii germane H., utilaje

pentru prelucrarea lemnului, investiție de cca. 1,7 mil. mărci germane, plus

cheltuielile aferente.

Părțile au stipulat la art. 16 din

contract modalitatea de împărțire a rezultatelor financiare în raport cu cota

de participare a fiecărui asociat.

În raport de aceste prevederi

contractuale, de denumirea dată de părți convenției încheiate, contractul

încheiat la 5 septembrie 1995 este de asociere și nu de închiriere, cum în mod

greșit a fost calificat de instanța de apel.

Că este așa rezultă și din Capitolul

II intitulat „dispoziții generale”, unde s-a stipulat că asociația creată prin

acest contract are ca temei legal art. 33 și art. 34 din Legea nr. 15/1990 și art.

251-256 C. com., aceste din urmă prevederi referindu-se la „Asocierea în

participațiune”.

Încheierea contractelor în general,

și a contractului de asociere în participațiune în special, este guvernată de

principiul libertății de voință a părților care au stabilit de comun acord

denumirea și conținutul convenției încheiate la 5 septembrie 1995.

De altfel, părțile au prevăzut la art.

32 din contract că orice completare și modificare a acestuia nu este valabilă

decât dacă este făcută prin act adițional semnat și ștampilat de ambele părți.

Așa fiind, nici instanțele și nici

organele fiscale nu puteau să schimbe natura convenției încheiate între părți,

din contract de asociere în contract de închiriere, fiind fără relevanță

juridică mențiunea termenului de „chirie” în facturile fiscale emise de

reclamantă.

Față de considerentele reținute, se

constată că instanțele numai prin încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., au schimbat natura contractului din asociere în contract de

închiriere.

Cum problema de drept a naturii

contractului încheiat între părți a fost dezlegată de această instanță urmează

să se caseze decizia atacată și să se trimită cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța va

analiza executarea obligațiilor părților având în vedere contractul de asociere

încheiat între părți, și validitatea clauzelor acestuia.

Se va verifica modalitatea de

executare a contractului în raport de dispozițiile art. 251-256 C. com., referitoare

la asocierea în participațiune.

Așa fiind, urmează ca potrivit

dispozițiilor art. 312 alin. (4), raportat la art. 314 C. proc. civ., să se

admită recursurile declarate de reclamantă și pârâtă, să se caseze decizia

atacată și să se trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamanta SC E.P. SA Sibiu și de pârâta SC A.T. SRL București, împotriva

deciziei nr. 212/ A din 14 iulie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia,

secția comercială și de contencios administrativ.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 7 octombrie 2005.