ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5115/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC G.C.L.P.S. SA, județul

Bihor, a chemat în judecată SC T.F. SA Băile Felix, județul Bihor, pentru a fi

obligată să-i plătească suma de 1.230.907.074 lei, reprezentând contravaloare

apă potabilă și servicii de canalizare aferente perioadei martie 2001 – aprilie

2002, motivând că potrivit contractului încheiat între părți a furnizat pârâtei

apă potabilă și a preluat în rețeaua de canalizare apele uzate, iar aceasta

refuză să-i achite contravaloarea acestor servicii.

Prin sentința nr. 2487 din 15

decembrie 2004, Tribunalul Bihor, secția comercială, a respins acțiunea

reținând că într-adevăr reclamanta a prestat pârâtei aceste servicii, în

valoare de 4.674.824.568 lei însă pârâta i-a achitat suma totală de

4.697.968.638 lei și astfel conform art. 1091 C. civ., obligațiile s-au stins

prin plată, iar cât privește raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză,

care a stabilit costul prestațiilor nu a fost contestat de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta arătând că este nelegală, deoarece expertul tehnic

desemnat în cauză a calculat cantitatea de apă furnizată pârâtei cu

nerespectarea dispozițiile art. 11 și art. 12 din contractul de prestări

servicii, încheiat între părți, care precizează modalitatea de determinare a

consumului de apă, în cazul în care contoarele au avizul metrologic expirat.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 56 din 26 aprilie

2005 a respins apelul, ca nefondat.

În motivarea soluției, instanța de

control judiciar a arătat că aceste critici formulate de reclamantă nu pot fi

reținute, atâta timp cât potrivit art. 211 și art. 212 C. proc. civ.,

reclamanta avea posibilitatea ca la primul termen, după depunerea lucrării să

ceară expertului lămuriri sau efectuarea altei expertize, iar la termenul din 8

decembrie 2004, când cauza a fost soluționată în fond, părțile au declarat că

nu mai au alte cereri de formulat și probe de administrat.

Reclamanta a declarat recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând că

instanța de apel a omis să se pronunțe asupra legalității actului adițional la

contractul de prestări servicii, încheiat între părți la data de 7 februarie

2001, iar în ceea ce privește expertiza tehnică efectuată la instanța de fond,

nu a formulat critici, deoarece a considerat că interpretările juridice făcute

de expertul în metrologie vor fi verificate de instanță din oficiu, în

exercitarea rolului activ.

Recursul declarat de reclamantă nu

este fondat.

Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

instanța poate modifica sau casa o hotărâre judecătorească numai pentru motive

de nelegalitate și atunci când hotărârea pronunțată este lipsă de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, iar potrivit art. 304

pct. 10 din același cod poate modifica sau casa o hotărâre dacă instanța nu s-a

pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate,

care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

În cazul de față, atât instanța de

fond cât și instanța de apel au reținut corect situația de fapt și ca urmare a

aprecierii corespunzătoare a probelor și a aplicării corecte a dispozițiilor

legale au pronunțat hotărâri legale și temeinice.

Actul adițional la contractul de

prestări servicii încheiat între părți la data de 7 februarie 2001, care

stipulează că, consumatorul este obligat să asigure verificarea metrologică a

aparatelor de măsură, conform normelor metrologice, precum și întreținerea și

înlocuirea acestora pe cheltuiala lui nu a fost acceptat de pârâtă, care a

semnat actul respectiv cu obiecțiuni (dosar instanță fond).

În aceste condiții, față de

dispozițiile art. 969 C. civ., pârâta nu poate fi obligată decât la respectarea

clauzelor prevăzute în contractul încheiat între părți la data de 22 ianuarie

1999, care este în concordanță cu prevederile art. 10 din H.G. nr. 348 din 20

iulie 2003, privind contorizarea apei și energiei termice la populație,

instituții publice și agenți economici.

Nici critica privind lipsa rolului

activ al instanței de fond nu este întemeiată, deoarece instanța le-a cerut

părților să prezinte explicații și să pună în dezbatere orice împrejurări de

fapt și de drept care au legătură cu soluționarea cauzei, respectând principiul

disponibilității.

Reclamanta nu a formulat obiecțiuni

cu privire la expertiza tehnică efectuată în cauză și nu a solicitat

administrarea altor probe pentru a combate concluziile expertizei și poziția

constantă a pârâtei, și ca atare criticile sale formulate în căile de atac nu

sunt justificate.

În considerarea celor ce preced

Înalta Curte constatând că decizia atacată este legală, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC G.C.L.P.S. SA, împotriva deciziei nr. 56/ C din 26 aprilie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 28 octombrie 2005.