ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5366/2005

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul V.I.A.

împotriva încheierii din 6 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția

penală, în dosarul nr. 3900/2005, constată următoarele:

Prin încheierea amintită instanța, investită cu

judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț precum

și de inculpații D.Șt.C., V.I.A. și D.C.A. împotriva sentinței penale nr. 111 din

3 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 1252/2005, a făcut printre

altele aplicarea art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc.

pen., constatând că menținerea arestării preventive a inculpatului V.I.A. este

legală și temeinică.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în

termen legal inculpatul V.I.A., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală. cu numărul de dosar 5421/2005.

Recursul nu a fost motivat în scris, însă cu prilejul

dezbaterilor desfășurate la termenul de la 22 septembrie 2005 apărătorul

recurentului a susținut că menținerea măsurii arestării nu se mai justifică în

raport cu vârsta recurentului și cu periculozitatea relativ redusă a faptelor

reținute în sarcina sa reflectată de pedeapsa rezultantă stabilită prin

sentință.

Un alt argument formulat în același sens a vizat

faptul că recurentul executat deja aproximativ jumătate din pedeapsa amintită.

Recursul este nefondat.

În acest sens, Curtea are în vedere că inculpatul a

fost trimis în judecată penală pentru comiterea a șapte infracțiuni de tâlhărie

comise într-o manieră extrem de temerară, în locuri publice, împreună cu unul

sau mai mulți coautori, inclusiv împreună cu un minor care nu împlinise vârsta de

14 ani.

Faptul că inculpatul însuși nu împlinise la data

comiterii respectivelor infracțiuni vârsta de 16 ani a constituit, în mod

evident, argumentul determinant avut în vedere de instanța de fond la

individualizarea celor șapte pedepse de câte 2 ani și 6 luni închisoare ca și a

pedepsei rezultante de 3 ani închisoare stabilite prin sentință.

Așa fiind, este nerațională invocarea cuantumului

relativ redus al acelor pedepse pentru a se afirma, în pofida oricăror

evidențe, că periculozitatea socială concretă a faptelor amintite ar fi fost

una redusă.

Împrejurarea că, înainte de finalizarea judecării

cauzei în apel recurentul inculpat s-a aflat în stare de arest o perioadă care

echivalează cu aproximativ jumătate din durata pedepsei rezultante stabilite

prin sentință nu este nici ea concludentă.

Mult mai relevante sunt în schimb aprecierile

instanței de fond referitoare la refuzul constant al inculpatului de a recunoaște

comiterea unora dintre infracțiuni, chiar în situații în care apărările sale

vin în contradicție cu depoziții convergente ale martorilor și părților

vătămate.

Alături de pericolul social amintit acest din urmă

aspect sugerează că punerea în acest moment în libertate a inculpatului este

susceptibilă de a induce o stare de nesiguranță unora dintre părțile vătămate

și dintre martorii amintiți,  diminuând astfel posibilitățile instanței de apel

de stabilire cu exactitate a situației de fapt.

Așa fiind, Curtea constată că prin încheierea recurată

s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. art. 300

2

raportat

la art. 160

b

C. proc. pen.

Conchizând că în cauză nu sunt incidente nici una

dintre prevederile art. 385

9

C. proc. pen., Curtea va face aplicarea

art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, în sensul respingerii

recursului ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare

prilejuite de judecarea cauzei în recurs, cu precizarea că onorariul pentru

avocatul desemnat din oficiu ca apărător al inculpatului urmează a fi avansat

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

V.I.A. împotriva încheierii din 6 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel

Bacău, secția penală, în dosarul nr. 3900/2005.

Obligă recurentul-inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 80 lei (noi), din care onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 20 lei (noi), se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie 2005.