ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5366/2005

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul V.I.A. împotriva încheierii din 6 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, în dosarul nr. 3900/2005, constată următoarele: Prin încheierea amintită instanța, investită cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț precum și de inculpații D.Șt.C., V.I.A. și D.C.A. împotriva sentinței penale nr. 111 din 3 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 1252/2005, a făcut printre altele aplicarea art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., constatând că menținerea arestării preventive a inculpatului V.I.A. este legală și temeinică. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul V.I.A., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

cu numărul de dosar 5421/2005. Recursul nu a fost motivat în scris, însă cu prilejul dezbaterilor desfășurate la termenul de la 22 septembrie 2005 apărătorul recurentului a susținut că menținerea măsurii arestării nu se mai justifică în raport cu vârsta recurentului și cu periculozitatea relativ redusă a faptelor reținute în sarcina sa reflectată de pedeapsa rezultantă stabilită prin sentință. Un alt argument formulat în același sens a vizat faptul că recurentul executat deja aproximativ jumătate din pedeapsa amintită. Recursul este nefondat. În acest sens, Curtea are în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată penală pentru comiterea a șapte infracțiuni de tâlhărie comise într-o manieră extrem de temerară, în locuri publice, împreună cu unul sau mai mulți coautori, inclusiv împreună cu un minor care nu împlinise vârsta de 14 ani.

Faptul că inculpatul însuși nu împlinise la data comiterii respectivelor infracțiuni vârsta de 16 ani a constituit, în mod evident, argumentul determinant avut în vedere de instanța de fond la individualizarea celor șapte pedepse de câte 2 ani și 6 luni închisoare ca și a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare stabilite prin sentință. Așa fiind, este nerațională invocarea cuantumului relativ redus al acelor pedepse pentru a se afirma, în pofida oricăror evidențe, că periculozitatea socială concretă a faptelor amintite ar fi fost una redusă. Împrejurarea că, înainte de finalizarea judecării cauzei în apel recurentul inculpat s-a aflat în stare de arest o perioadă care echivalează cu aproximativ jumătate din durata pedepsei rezultante stabilite prin sentință nu este nici ea concludentă.

Mult mai relevante sunt în schimb aprecierile instanței de fond referitoare la refuzul constant al inculpatului de a recunoaște comiterea unora dintre infracțiuni, chiar în situații în care apărările sale vin în contradicție cu depoziții convergente ale martorilor și părților vătămate. Alături de pericolul social amintit acest din urmă aspect sugerează că punerea în acest moment în libertate a inculpatului este susceptibilă de a induce o stare de nesiguranță unora dintre părțile vătămate și dintre martorii amintiți, diminuând astfel posibilitățile instanței de apel de stabilire cu exactitate a situației de fapt. Așa fiind, Curtea constată că prin încheierea recurată s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc.

pen. Conchizând că în cauză nu sunt incidente nici una dintre prevederile art. 385 9 C. proc. pen., Curtea va face aplicarea art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs, cu precizarea că onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu ca apărător al inculpatului urmează a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I.A. împotriva încheierii din 6 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, în dosarul nr. 3900/2005. Obligă recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 80 lei (noi), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 20 lei (noi), se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie 2005.