ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 695/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 24 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul V.E.V., măsură pe care a menținut-o. Pentru a pronunța astfel, Curtea de Apel București a reținut că măsura a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, se impune menținerea ei întrucât subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani și sunt indicii că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri a declarat în termen legal recurs, solicitând revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Inculpatul recurent a fost arestat preventiv la data de 29 august 2005. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțată în cauză prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele conform art. 395 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Inculpatul recurent a fost arestat la data de 29 august 2005, conform dispozițiilor art. 148 lit. h) C. proc.

pen., infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 și art. 74 lit. a) – art. 76 lit. b) C. pen. S-a reținut că, în perioada 2001 – 2004, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale prin amenințări, le-a preluat, cumpărat, transportat și găzduit pe minorele N.C.C., D.N., P.M., D.A. și N.C.C. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b , iar conform art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În speță, temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate a celor doi inculpați. Condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., se regăsesc în prezent în dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce se reține în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura și gravitatea faptei comise, dar și din împrejurările concrete ale săvârșirii acesteia. În consecință, în raport de cele expuse, recursul inculpatului este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.E.V. împotriva încheierii de ședință din 24 ianuarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 48875/3/2005. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2007 .