ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5387/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 42/ PI din 9 mai 2005, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.G. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 155/P/2002. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că între petentul D.G. și numita B.I. a intervenit, în anul 2002 o convenție pentru popularea cu puiet de crap a heleșteului 2/3 din cadrul fostei ferme piscicole S. Colaborarea dintre părți nu a mai decurs normal începând din octombrie 2002 când au apărut neînțelegeri cu privire la activitatea de prindere a peștelui, de depozitare a acestuia pentru iernare.

Petentul G.D. impută intimatului B.T. soțul numitei B.I. comiterea infracțiunii de abuz de încredere și tulburare de posesie, deoarece acesta ar fi recoltat peștele din cultura comună și l-a depozitat într-un bazin piscicol de iernat, iar ulterior a refuzat atât restituirea cotei părți de peștele recoltat, cuvenit petiționarului, cât și eliberarea bazinului piscicol respectiv. Între petent și B.T., care este comisar șef de poliție, nu au existat raporturi juridice, petiționarul având raporturi juridice cu soția acestuia, B.I., în acest sens existând o convenție, din data de 27 martie 2002, pentru creșterea peștelui. S-a mai reținut că în toamna anului 2002 când peștii trebuiau recoltați în vederea mutării pentru iernat în bazine corespunzătoare, B.I.

l-a încunoștiințat pe petent despre acest lucru, însă acesta, asumându-și calitatea de proprietar al bazinelor de iernat, a condiționat participarea la executarea lucrărilor de plata în bani sau în natură a unei chirii de către B.I., deși proprietară era A.D.S. Arad, petiționarul nefiind pus în posesie. În această situație B.I. l-a somat pe G.D. prin intermediul executorului judecătoresc, că în caz de neparticipare la această lucrare de interes comun, aceasta o va executa singură, urmând ca petentul să suporte cheltuielile aferente cotei sale. În ziua lucrării petentul a fost prezent la bazinele piscicole, cum de altfel a fost prezentă și B.I., iar numitul B.T. a trecut și el pe la aceste bazine.

De asemenea, au fost prezenți și oamenii aduși atât de B.I. cât și de petent, pentru prinderea și mutarea peștelui. În urma discuțiilor, petentul G.D. nu a fost de acord cu depozitarea peștelui în bazine, afirmând că sunt proprietatea lui, informându-l pe martorul T.M. că poate să-i spună lui B.T. că poate pescui, dar din partea lui nu participă nimeni. Prima instanță a constatat că din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că intimatul B.T. a efectuat acțiuni care să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere sau tulburare de posesie, astfel încât soluția de neîncepere a urmăririi penale disjunsă față de acesta este corectă, așa încât a menținut-o. Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs petiționarul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a formula însă motive de recurs și a se prezenta în instanță deși la cererea sa i s-a acordat termen pentru angajarea unui apărător ales.

Înalte Curte, verificând hotărârea atacată din oficiu în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de petiționară este nefondat. Prima instanță, analizând actele și lucrările de la dosar în mod corect, a apreciat că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în dosarul penal nr. 155/P/2002, este legală și temeinică pe de o parte nefăcându-se dovada celor susținute în plângerea petiționarului, iar pe de altă parte rezultând din actele depuse la dosar că între petiționar și intimat nu au existat raporturi juridice; că operațiunile efectuate de soția intimatului, B.I., au avut la bază convenția civilă încheiată între aceasta și petent, fiind absolut necesare la acel moment, iar neînțelegerile privind strămutarea peștelui comun în bazinele de iernat priveau exclusiv părțile convenției, respectiv pe recurent și numita B.I.

Așa fiind, recursul apare ca nefondat și va fi respins, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., soluția primei instanțe de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara fiind legală și temeinică. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.G. împotriva sentinței penale nr. 42/ P/I din 9 mai 2005 a Curții de Apel Timișoara. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2005.