ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 12/2017

Decizia nr. 12/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/57/2013 reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții B., C., D. Alba, E., F. Șpring și G. Șpring a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună:

- anularea Hotărârii nr. 175 din 28 iunie 2012 emisă de C., B.;

- admiterea cererii de retrocedare transmisă de D. Alba, a suprafeței de 20,10 ha teren de sub luciul de apă aflat pe teritoriul administrativ al com. Șpring, sat Drașov, jud. Alba, teren aparținând „Amenajării piscicole Drașov - Doștat", jud. Alba.

S-au solicitat cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 310 din 22 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții B., E. reprezentată prin prefect, și G. Șpring reprezentată prin primar.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B. și drept urmare:

- a fost anulată Hotărârea nr. 175 din 28 iunie 2012 emisă de pârâta B.;

- a fost obligată pârâta B. să emită hotărâre privind retrocedarea suprafeței de 20,10 ha teren de sub luciu de apă și transmiterea pe bază de protocol a acestui teren către G. Șpring;

- a fost obligată pârâta B. la modificarea contractului de arendă din 2003 în sensul reducerii suprafeței de teren arendată cu suprafețele de 25,3648 ha și, respectiv, 20,10 ha, și în sensul reducerii corespunzătoare a arendei datorată în funcție de suprafața rămasă.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții C. cu sediul în București, sector 3, D. Alba cu sediul municipiul Alba Iulia, județul Alba și F. Șpring cu sediul în com. Șpring, județul Alba, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală.

A fost obligată pârâta B. să plătească reclamantei suma de 6.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul;

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta B., criticând-o pentru nelegalitate.

Motivele de recurs formulate de pârâtă au fost încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum s-a reținut prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., raport care a fost comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 07 aprilie 2016 în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 21 iunie 2016, completul de filtru a constatat în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul pârâtei ca fiind admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul pârâtei ca fiind admisibil în principiu în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a recursului.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut în esență că sentința atacată este lipsită de temei legal și pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, a arătat recurenta că potrivit art. 2 din Legea nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aceasta s-a subrogat H. în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenții contractanți care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole, precum și cu cei care au încheiat contracte de asociere în participațiune sau alte tipuri de contracte cu care se vor încheia acte adiționale.

Așadar, susține recurenta că nu există în numele statului prerogativele dreptului de proprietate ale acestuia, neavând atribuții în privința restituirii către foștii proprietari a terenurilor care sunt amenajări piscicole, această atribuție fiind conferită în mod expres H., care are obligația transmiterii terenului conform dispozițiilor legale ale Legii fondului funciar nr. 18/1991 republicată cu modificările și completările ulterioare și Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere.

Intimata-reclamantă SC A. SRL cât și intimata-pârâtă E. au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a sentinței pronunțate de instanța de fond, susținând în esență că în conformitate cu prevederile Legii nr. 317/2009 recurenta-pârâtă are obligația de a preda terenul în discuție, având în vedere că aceasta s-a subrogat în drepturile și obligațiile care rezultă din contractul din 04 iulie 2002.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile formulate de recurenta-pârâtă B., pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura:

„(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, B. se subrogă H. în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate de acestea cu agenții contractanți care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole, precum și cu cei care au încheiat contracte de asociere în participațiune sau alte tipuri de contracte și va încheia acte adiționale în acest sens.

(2) B. preia cu titlu gratuit acțiunile pe care H. le deține la societățile comerciale cu profil piscicol, terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum și alte terenuri aferente amenajărilor piscicole deținute de aceasta, în baza unui protocol de predare-preluare aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale”.

Din perspectiva acestor dispoziții legale rezultă că autoritatea recurentă B. se subrogă H. doar în ceea ce privește drepturile și obligațiile rezultate din contractele încheiate de aceasta cu agenții ce administrau amenajările piscicole.

Așadar B. nu exercită în numele statului dreptul de proprietate al acestuia, având doar atribuția conform art. 4 lit. c) de a concesiona terenurile, cu excepția celor de pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum și alte terenuri aferente acestora din domeniul public al statului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

În ceea ce privește restituirea către foștii proprietari a terenurilor pe care sunt amenajări piscicole, această atribuție este conferită în mod expres H. conform art. 4 alin. (1) lit. a) potrivit căruia această Agenție exercită, în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului.

Chiar dacă între cele două autorități, respectiv H. și B. s-a încheiat un protocol de predare - primire a unor suprafețe de luciu de apă, acesta a vizat doar transmiterea dreptului de administrare a terenurilor respective, a dreptului de a încheia contracte cu agenții comerciali în vederea derulării politicilor de exploatare.

Astfel cum rezultă din cuprinsul O.U.G. nr. 23/2008 autoritatea recurentă B. a fost înființată cu scopul asigurării conservării și administrării resurselor acvatice vii, acvaculturii, procesării și organizării piețelor și produselor pescărești, nefiind reglementate nici un fel de atribuții privind predarea terenurilor pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea H., „Terenurile care urmează a fi retrocedate în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, se transmit la cererea comisiilor județene, comisiilor locale.

Iar potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (7) din aceeași lege H. are obligația ca împreună cu I. de a inventaria terenurile care constituie obiectul reconstituirii dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 republicată cu modificările și completările ulterioare și Legii nr. 1/2000 și le va preda pe bază de protocol comisiilor locale în vederea eliberării titlurilor de proprietate și punerii în posesie acelor îndreptățiți.

Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 629/2001, terenurile cu destinați agricolă a căror retrocedare se solicită se transmis de H. comisiilor locale pe bază de protocol, la cererea comisiilor județene conform modelului aprobat de Consiliul de administrație al H. după verificarea de către direcțiile de specialitate din cadrul acestei autorități a legalității documentației aprobate.

Din perspectiva tuturor acestor prevederi legale dar și a prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 23/25008 rezultă cu claritate faptul că recurenta-pârâtă B. este mandatată să gestioneze contractele de concesiune, arendare a terenurilor pe care le deține în administrare fără a avea un drept de dispoziție asupra acestora în vederea transmiterii dreptului de proprietate.

Instanța de control judiciar constată că în mod greșit, s-a reținut caracterul nelegal al hotărârii nr. 175/28 iunie 2012 emisă de recurenta-pârâtă și s-a dispus anularea acesteia prin hotărârea atacată și totodată s-a dispus obligarea acesteia la retrocedarea suprafeței de 20,10 ha teren de sub luciu de apă și transmiterea pe bază de protocol a acestui teren către G. Spring întrucât nu avea atribuțiile legale stabilite prin actul de înființare în ceea ce privește transmiterea dreptului de proprietate.

Acest aspect este confirmat și prin rapoartele întocmite de Corpul de Control al primului ministru cât și cel al Corpului de Control al Departamentului pentru Ape și Păduri din care rezultă că în ceea ce privește terenurile preluate în baza protocolului încheiat H. și B. înscrise în Anexa 2, acestea au fost preluate doar în administrare, nefiind predate din punct de vedere al proprietății, acestea rămânând în proprietatea H. conform art. 4 din Legea nr. 281/2001.

Astfel fiind, instanța de control judiciar costată că în mod greșit s-a apreciat și reținut prin sentința atacată că Hotărârea cu nr. 175 din 28 iunie 2012 a fost emisă cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, în speță nefiind îndeplinite condițiile impuse de aceste dispoziții legale, în sensul că hotărârea atacată a fost emisă de recurenta-reclamantă în exercitarea dreptului său de apreciere fără a se încălca limitele competenței prevăzute de lege.

În ceea ce privește modificarea contractului de arendă din 2002 încheiat între reclamantă și recurenta-pârâtă, în sensul reducerii suprafeței de teren arendate și a diminuării corespunzătoare a arendei în raport de suprafața ce face obiectul retrocedării, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este nelegală în sensul că s-a reținut în mod eronat că ar fi îndeplinite condițiile prevăzute la art. 2.4 din contractul de arendare, deși acestea nu erau îndeplinite.

Respectiv suprafața de teren ce face obiectul contractului de arendă nu a fost diminuată ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului agricol în temeiul unor acte normative sau în baza unor hotărâri definitive și irevocabile.

Cum aceste prevederi ale clauzei contractuale nu sunt îndeplinite, în mod greșit recurenta-reclamantă a fost obligată la modificarea corespunzătoare a contractului.

Pentru toate aceste considerente, reținând incidența în cauză a motivului prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) - (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ vaite recursul formulat de B., va casa sentința atacată și va respinge pe fond acțiunea formulată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 310 din 22 decembrie 2014 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge in fond acțiunea formulată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2017.