ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1335/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la data de 18.04.2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (în prezent Ministerul Apelor și Pădurilor) și Departamentul Pentru Ape, Păduri și Piscicultură, să se dispună:

- anularea adresei nr. x raportat la anul 2013 ca fiind netemeinică și nelegală, emisă cu exces de putere, prin care Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice prin Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură a comunicat refuzul/avizul negativ la solicitările legate de avizarea și acordarea despăgubirilor și dobânzilor aferente anului 2013;

- obligarea pârâților la plata sumei de 138.751,399 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-au putut recolta în calitate de proprietari pentru suprafața de pădure de 385,05 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 Trascau în zona/tipul funcțional T1 (304,78 ha) și T2 (80,27ha), terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Iezarul Trascau în anul 2013, cu titlu de compensații/despăgubiri datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2013.

- la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal, începând cel puțin cu data de 01.04.2014, dată la care creanța a devenit exigibilă, respectiv data la care ministerul de resort prin Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură a refuzat nejustificat, cu exces de putere, să dispună plata compensațiilor cuvenite;

- acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 279 din 26 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei nr. x, invocată de pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului A. privind anularea adresei nr. x, a respins excepția lipsei competenței materiale și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice.

Prin aceeași sentință s-a admis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, și Departamentul Pentru Ape, Păduri și Piscicultură și a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 138. 751,39 RON, reprezentând compensații aferente anului 2013, precum și dobânda aferentă acestei sume începând cu data de 01.04.2014 și până la achitarea integrală a debitului și suma de 5300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 279 din 26 noiembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Alba-Iulia au declarat recurs pârâții Ministerul Mediului Și Schimbărilor Climatice și Departamentul Pentru Ape, Păduri și Piscicultură.

3.1 Pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (în prezent Ministerul Apelor și Pădurilor) a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat casarea cu trimitere aspre rejudecare aceleiași instanțe.

O primă critică vizează faptul că au fost aplicate greșit dispozițiile Legii nr. 46/2008 privind Codul silvic și ale H.G. nr. 861/2009, arătându-se că refuzul de acordare a despăgubirilor a fost justificat din perspectiva aplicării art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În primul rând, nu sunt îndeplinite cerințele Legii nr. 46/2008, pentru a acorda compensațiile solicitate, astfel încât, în mod nelegal a apreciat instanța de judecată că există un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului.

Pârâtul și-a exprimat voința de a rezolva solicitarea, refuzul fiind întemeiat pe interpretarea prevederilor legale incidente în cauză, respectiv art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic, dar și art. 1 și 6 din H.G. nr. 861/2009, precizându-se că nu s-a depus întreaga documentație prevăzută de actul normativ menționat, făcându-se referire, printre altele și la obligativitatea depunerii unei copii de pe documentul de proprietate al solicitantului.

Referitor la modalitatea în care valoarea despăgubirilor a fost calculată, instanța de fond, în mod eronat, a apreciat că pârâtul nu a contestat modul de calcul al acestora, atâta timp cât s-a invocat de către pârât lipsa unei metodologii pentru calculul valorii compensațiilor.

De altfel, cererea introductivă de instanță este nemotivată, deoarece este insuficient să se indice că reclamanta este îndreptățită la plata compensațiilor "în baza textelor legale și a normelor metodologice de calcul", fără să arate în mod concret aplicarea dispozițiilor legale cu privire la litigiul dedus judecății. În acest sens, reclamanta trebuia să dovedească prejudiciul, acesta trebuie să fie cert, și determinat sau determinabil și să fie stabilit conform Normelor metodologice aprobate de Guvernul României, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.

A doua critică vizează îndeplinirea condițiilor pentru acordarea ajutorului de stat, adică necesitatea existenței Deciziei Comisiei Europene, dar și publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.

În speță, pentru anul 2013, există Decizia Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012, însă Guvernul nu a adoptat normele metodologice aferente acordării ajutorului de stat, ceea ce înseamnă că pentru situația dedusă judecății nu există cadru legal aplicabil.

3.2. Pârâta Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură (DAPP), a criticat soluția pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2014, Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură și-a încetat existența, fiind preluat de Ministerul Apelor și Pădurilor care devine astfel, singurul recurent în litigiul dedus judecății.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 7 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea din 21 martie 2017, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

II. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile formulate în recurs se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurentul-pârât, instanța de control judiciar trebuie să lămurească regimul juridic al compensațiilor solicitate de reclamant pentru anul 2013, prin raportare, atât la dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, cât și la Decizia nr. 36/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în complet de dezlegare a unor chestiuni de drept.

i) Cu privire la cerințele art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008

Este întemeiată critica pârâtului Ministerului Pădurilor și Mediului referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor legale privind cerințele prevăzute de Codul silvic pentru acordarea compensațiilor, în ceea ce-l privește pe reclamantul Composesoratul Întregâlde.

Înalta Curte constată că în temeiul dispozițiilor legale ce guvernează acordarea compensațiilor se impune, în primul rând, cerința existenței dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere afectate de situl Natura 2000, aceasta fiind situația premisă de la care trebuie să pornească analiza asupra situației de fapt și de drept deduse judecății.

Din cuprinsul art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 rezultă că textul se referă la "proprietarii" care nu recoltează produsele de pe terenurile forestiere, iar art. 6 din H.G. nr. 861/2009 prevede necesitatea depunerii unei copii "de pe documentul de proprietate" al solicitantului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008:

"În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor (...)

b) compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă."

Interpretarea gramaticală și teleologică a textului de lege menționat, precum și a dispozițiilor din H.G. nr. 861/2009 impun cerința existenței dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului, ca o condiție esențială pentru nașterea dreptului la acordarea compensațiilor și, în mod subsecvent, a exercitării acțiunii în instanță.

Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate prin exhibarea titlului obținut conform procedurii prevăzute de Legea nr. 1/2000 pentru terenul forestier în suprafață de 1008,54 ha situat pe raza județului Alba. Din această suprafață, 385,05 ha au fost cuprinse, conform susținerilor reclamantului, în aria total protejată a Sitului Natura 2000 Trascău - Munții Trascăului în zona/tipul funcțional T1 și T2, sit care este parte integrantă a Rețelei Ecologice Europene Natura 2000 in Romania.

Înalta Curte constată că instanța de fond nu a pus în discuția părților și nici nu a solicitat reclamantului să depună titlul de proprietate asupra terenului, pronunțând hotărârea, fără a lămuri dacă cel care a solicitat acordarea compensațiilor prevăzute de lege este titularul dreptului de proprietate, aspect esențial în soluționarea litigiului dedus judecății.

Analiza fondului litigiului presupune că instanța trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite, în primul rând cerințele prevăzute de Codul silvic, adică reclamantul să fi obținut titlu de proprietate asupra terenului în litigiu și terenul să fie afectat de situl Natura 2000.

Celelalte condiții, constând în aprobarea Comisiei Europene pentru acordarea ajutorului de stat și adoptarea de către Guvernul României a normelor metodologice pentru acordarea compensațiilor - așa cum au fost acestea reliefate în Decizia nr. 36/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în complet de dezlegare a unor chestiuni de drept - vor fi analizate ulterior verificării condițiilor ce rezultă din art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008.

Sunt relevante pentru aspectele menționate Deciziile nr. 1324 din 27 martie 2018, 3282 din 27 octombrie 2017 și 4126 din 15 decembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte, secția contencios administrativ și fiscal.

Așa fiind, rezultă că litigiul a fost soluționat fără a se verifica dacă cerințele esențiale pentru situația premisă de la care trebuie să pornească analiza asupra situației de fapt și de drept deduse judecății sunt îndeplinite și, în consecință, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

ii) Temeiul juridic al soluției pronunțate de Înalta Curte

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să admită recursul, să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 279 din 26 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată. Trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2018.