ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2866/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 5 decembrie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.J.V.P.S. Alba a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Mediului și al Pădurilor, anularea contractului din 8 martie 2011 încheiat între intimată și A.V.P.S.A. Aiud și repunerea părților în situația anterioară, cu consecința reluării procedurii de atribuire a faunei cinegetice din cuprinsul fondului cinegetic Aiud. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2617 din 17 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta A.J.V.P.S.

Alba, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor și intervenienții Asociația de Proprietari de Terenuri „M.” și A.V.P.S.A. Aiud și a obligat reclamanta la 3.618 RON cheltuieli de judecată către intervenienta Asociația Proprietarilor M. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În raport cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a luat cunoștință de actul contestat la data de 21 martie 2011, fapt recunoscut și confirmat cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv procedura prealabilă formulată în anul 2011 de către reclamantă. Prima plângere prealabilă a fost depusă de reclamantă la data de 27 septembrie 2011, fiind depășit termenul de 30 de zile de contestare a actului.

Chiar dacă s-ar interpreta în sensul că art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 derogă de la dispozițiile alin. (1) al aceluiași articol inclusiv în privința duratei termenului în sensul că ar fi aplicabil termenul de 6 luni de la alin. (7), se constată că și acest termen era împlinit la data formulării plângerii prealabile. Sunt neîntemeiate susținerile reclamantei în sensul că doar de la data la care instanțele de judecată s-au pronunțat în sensul anulării hotărârii de consiliu local prin care a fost atribuită o suprafață de teren intervenientei avea temei pentru formularea acțiunii, astfel încât de la această dată ar trebui să se calculeze termenul de 6 luni pentru formularea plângerii prealabile.

În acest sens, curtea de apel a reținut că, în speță, nu se pune problema momentului la care s-a născut dreptul la acțiune, ci a momentului de la care ar fi trebuit să fie îndeplinită procedura plângerii prealabile. Or, sub acest aspect, textul art. 7 din Legea nr. 554/2004 este clar în sensul că termenul se calculează, în cazul terțului, de la data luării la cunoștință de actul nelegal. Este eronată afirmația potrivit căreia dreptul la acțiune s-ar fi născut doar la data la care instanțele au anulat respectiva hotărâre a consiliului local Aiud. O acțiune depusă de reclamantă înainte de anularea hotărârii consiliului local Aiud nu ar fi fost respinsă ca prematură ci, eventual, s-ar fi făcut aplicarea dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul suspendării judecății până la lămurirea situației în ceea ce privește valabilitatea actului de atribuire a terenului. Cu referire la susținerile reclamantei privind incidența dispozițiilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care face trimitere la procedura concilierii directe, curtea de apel a reținut că, în raport cu art. 720 1 C. proc. civ., procedura concilierii este aplicabilă doar între părțile contractante, terțul neavând drepturi sau obligații născute din contract. Cum în dreptul privat concilierea directă este reglementată pentru rezolvarea conflictelor dintre părțile contractante, conflicte întemeiate pe raporturile contractuale, rezultă că și în cazul acțiunilor îndreptate împotriva actelor contractelor administrative dispozițiile privind aplicabilitatea procedurii concilierii directe trebuie interpretate ca referindu-se la litigiile dintre părți care au ca obiect angajarea răspunderii contractuale dintre acestea.

Chiar dacă s-ar interpreta în sensul propus de reclamantă, se observă că, potrivit art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, termenul de 6 luni curge de la data încheierii contractului pentru litigii legate de încheierea lui, or la data formulării plângerii prealabile termenul de 6 luni de la data încheierii contractului era expirat. În ceea ce privește plângerea prealabilă formulată la data de 30 iulie 2012, conform susținerilor reclamantei, fiind ulterioară plângerii din data de 27 septembrie 2011, toate considerentele privitoare la tardivitatea plângerii sunt deopotrivă aplicabile și procedurii demarate la data de 30 iulie 2012. 3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 2617 din 17 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A.J.V.P.S.

Alba, invocând prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă susține că prima instanță în mod greșit a reținut că nu a fost efectuată procedura plângerii prealabile cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (3) și alin. (7) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, recurenta arată că a luat cunoștință de actul contestat la 21 martie 2011, conform celor reținute de instanță, iar plângerea a fost expediată cu confirmare de primire la data de 15 septembrie 2011, fiind lipsită de relevanță înregistrarea acesteia la pârâtă la data de 27 septembrie 2011. Se mai arată că la 21 octombrie 2011, reclamanta a primit răspunsul la plângerea prealabilă, iar, la data de 15 februarie 2012, a fost pronunțată decizia nr. 722 a Curții de Apel Alba-Iulia, prin care, cu caracter irevocabil, a fost anulată hotărârea Consiliului Local din 25 august 2010 privind încredințarea suprafeței din fondul cinegetic către Asociația Proprietarilor de Terenuri M. Astfel, reclamanta a formulat o nouă plângere prealabilă la data de 30 iulie 2012, cu rolul de a completa argumentele referitoare la anularea contractului administrativ, la care nu a primit niciun răspuns din partea ministerului, motiv pentru care a fost introdusă prezenta cerere de chemare în judecată.

În continuarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă expune argumente referitoare la fondul cauzei în sensul anulării contractului administrativ contestat, precum și cu privire la justificarea calității procesuale active și a interesului în promovarea acțiunii. 4. Apărările intimaților Intimatele-interveniente au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă și a prevederilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea contractului din 8 martie 2011 încheiat între Ministerul Mediului și al Pădurilor și A.V.P.S.A.

Aiud și repunerea părților în situația anterioară, cu consecința reluării procedurii de atribuire a faunei cinegetice din cuprinsul Fondului cinegetic Aiud. În jurisprudența instanțelor de contencios administrativ s-a reținut, cu caracter unitar, faptul că procedura prealabilă, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiunea, ca un fine de neprimire a acțiunii, fiind obligatorie de urmat anterior introducerii cererii în anularea actului administrativ contestat, iar neîndeplinirea ei este sancționată cu respingerea cererii, ca inadmisibilă, în temeiul art. 109 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, întrucât acțiunea în anulare vizează un contract administrativ, sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, conform cărora: „(6) Plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile C. proc. civ. fiind aplicabile în mod corespunzător.

În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă: a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui; b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare făcute de către una dintre părți, în cazul litigiilor legate de modificarea contractului; c) de la data încălcării obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului; d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariției oricărei alte cauze care atrage stingerea obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea contractului; e) de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, în cazul litigiilor legate de interpretarea contractului.” Prima instanță, în mod corect, a reținut că, întrucât reclamanta nu este parte în contractul administrativ ce formează obiectul acțiunii nu este aplicabilă procedura concilierii la care se referă art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, specifică numai părților contractante.

Astfel fiind, în privința obligației ce revine reclamantei de a urma procedura plângerii prealabile, este aplicabil termenul de 6 luni de la data la care a luat cunoștință de actul contestat, în considerarea calității acesteia de terț față de contractul administrativ, conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Or, chiar recurenta-reclamantă afirmă că a luat cunoștință de contractul administrativ la data de 21 martie 2011, iar plângerea prealabilă a fost înregistrată la data de 27 septembrie 2011, conform adresei de răspuns a Ministerului Mediului și Pădurilor din 13 octombrie 2011, înregistrată la reclamantă din 21 octombrie 2011. În consecință, în mod corect prima instanță a reținut că plângerea prealabilă a fost îndeplinită cu nerespectarea termenului de 6 luni de la data la care reclamanta, în calitate de terț, a luat cunoștință de contractul administrativ contestat.

Susținerile recurentei referitoare la formularea plângerii prealabile la data de 15 septembrie 2011 și la plângerea formulată la 30 iulie 2012, precum și cele referitoare la soluționarea litigiului având ca obeict anularea hotărârii Consiliului Local din 25 august 2010 privind încredințarea suprafeței din fondul cinegetic către Asociația Proprietarilor de Terenuri M. sunt lipsite de relevanță, întrucât probatoriul administrat, în sensul celor expuse anterior, confirmă nerespectarea termenului în care reclamanta avea obligația de a îndeplini procedura plângerii prealabile anterior sesizării instanței de contencios administrativ cu acțiunea în anulare.

Chiar în ipoteza în care ar fi acceptată teoria reclamantei în sensul că a fost respectat termenul de 6 luni în care avea obligația îndeplinirii procedurii plângerii prealabile, acțiunea în anulare introdusă la data de 5 decembrie 2012 ar fi tardivă, în raport cu data de 21 octombrie 2011, când reclamanta primit răspunsul la plângerea prealabilă transmis de minister și termenul de decădere de 1 an de la comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, prevăzut de art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.J.V.P.S.

Alba. În raport cu soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 274 C. proc. civ., având în vedere documentele depuse la dosar, care fac dovada cheltuielilor ocazionate de judecata cauzei în recurs, Înalta Curte va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimata-intervenientă Asociația de Proprietari de Terenuri M., respectiv la plata sumei de 671 RON, reprezentând cheltuieli de deplasare și de cazare, către intimata-intervenientă A.V.P.S.A. Aiud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.J.V.P.S. Alba împotriva sentinței civile nr. 2617 din 17 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON către intimata-intervenientă Asociația de Proprietari de Terenuri M., respectiv în sumă de 671 RON către intimata-intervenientă A.V.P.S.A. Aiud. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2014.