ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2866/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin cererea

înregistrată la data de 5 decembrie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.J.V.P.S. Alba a

solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Mediului și al Pădurilor,

anularea contractului din 8 martie 2011 încheiat între intimată și A.V.P.S.A.

Aiud și repunerea părților în situația anterioară, cu consecința reluării

procedurii de atribuire a faunei cinegetice din cuprinsul fondului cinegetic

Aiud.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 2617 din 17 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta

A.J.V.P.S. Alba, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor și

intervenienții Asociația de Proprietari de Terenuri „M.” și A.V.P.S.A. Aiud și a

obligat reclamanta la 3.618 RON cheltuieli de judecată către intervenienta Asociația

Proprietarilor M.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În raport cu prevederile

art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a luat cunoștință de actul contestat la

data de 21 martie 2011, fapt recunoscut și confirmat cu înscrisurile depuse la dosar,

respectiv procedura prealabilă formulată în anul 2011 de către reclamantă.

Prima plângere prealabilă

a fost depusă de reclamantă la data de 27 septembrie 2011, fiind depășit termenul

de 30 de zile de contestare a actului.

Chiar dacă s-ar interpreta

în sensul că art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 derogă de la dispozițiile

alin. (1) al aceluiași articol inclusiv în privința duratei termenului în sensul

că ar fi aplicabil termenul de 6 luni de la alin. (7), se constată că și acest termen

era împlinit la data formulării plângerii prealabile.

Sunt neîntemeiate susținerile

reclamantei în sensul că doar de la data la care instanțele de judecată s-au pronunțat

în sensul anulării hotărârii de consiliu local prin care a fost atribuită o suprafață

de teren intervenientei avea temei pentru formularea acțiunii, astfel încât de la

această dată ar trebui să se calculeze termenul de 6 luni pentru formularea plângerii

prealabile.

În acest sens, curtea

de apel a reținut că, în speță, nu se pune problema momentului la care s-a născut

dreptul la acțiune, ci a momentului de la care ar fi trebuit să fie îndeplinită

procedura plângerii prealabile. Or, sub acest aspect, textul art. 7 din Legea

nr. 554/2004 este clar în sensul că termenul se calculează, în cazul terțului, de

la data luării la cunoștință de actul nelegal.

Este eronată afirmația

potrivit căreia dreptul la acțiune s-ar fi născut doar la data la care instanțele

au anulat respectiva hotărâre a consiliului local Aiud. O acțiune depusă de reclamantă

înainte de anularea hotărârii consiliului local Aiud nu ar fi fost respinsă ca prematură

ci, eventual, s-ar fi făcut aplicarea dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul suspendării judecății până la lămurirea situației în ceea ce privește

valabilitatea actului de atribuire a terenului.

Cu referire la susținerile

reclamantei privind incidența dispozițiilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004,

care face trimitere la procedura concilierii directe, curtea de apel a reținut că,

în raport cu art. 720

1

C. proc. civ., procedura concilierii este aplicabilă

doar între părțile contractante, terțul neavând drepturi sau obligații născute din

contract.

Cum în dreptul privat

concilierea directă este reglementată pentru rezolvarea conflictelor dintre părțile

contractante, conflicte întemeiate pe raporturile contractuale, rezultă că și în

cazul acțiunilor îndreptate împotriva actelor contractelor administrative dispozițiile

privind aplicabilitatea procedurii concilierii directe trebuie interpretate ca referindu-se

la litigiile dintre părți care au ca obiect angajarea răspunderii contractuale dintre

acestea.

Chiar dacă s-ar interpreta

în sensul propus de reclamantă, se observă că, potrivit art. 7 alin. (6) din Legea

nr. 554/2004, termenul de 6 luni curge de la data încheierii contractului pentru

litigii legate de încheierea lui, or la data formulării plângerii prealabile termenul

de 6 luni de la data încheierii contractului era expirat.

În ceea ce privește plângerea

prealabilă formulată la data de 30 iulie 2012, conform susținerilor reclamantei,

fiind ulterioară plângerii din data de 27 septembrie 2011, toate considerentele

privitoare la tardivitatea plângerii sunt deopotrivă aplicabile și procedurii demarate

la data de 30 iulie 2012.

Împotriva sentinței civile

nr. 2617 din 17 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A.J.V.P.S. Alba, invocând

prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține

că prima instanță în mod greșit a reținut că nu a fost efectuată procedura plângerii

prealabile cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (3) și alin.

(7) din Legea nr. 554/2004. În acest sens, recurenta arată că a luat cunoștință

de actul contestat la 21 martie 2011, conform celor reținute de instanță, iar plângerea

a fost expediată cu confirmare de primire la data de 15 septembrie 2011, fiind lipsită

de relevanță înregistrarea acesteia la pârâtă la data de 27 septembrie 2011. Se

mai arată că la 21 octombrie 2011, reclamanta a primit răspunsul la plângerea prealabilă,

iar, la data de 15 februarie 2012, a fost pronunțată decizia nr. 722 a Curții de

Apel Alba-Iulia, prin care, cu caracter irevocabil, a fost anulată hotărârea Consiliului

Local din 25 august 2010 privind încredințarea suprafeței din fondul cinegetic către

Asociația Proprietarilor de Terenuri M. Astfel, reclamanta a formulat o nouă plângere

prealabilă la data de 30 iulie 2012, cu rolul de a completa argumentele referitoare

la anularea contractului administrativ, la care nu a primit niciun răspuns din partea

ministerului, motiv pentru care a fost introdusă prezenta cerere de chemare în judecată.

În continuarea criticilor

formulate, recurenta-reclamantă expune argumente referitoare la fondul cauzei în

sensul anulării contractului administrativ contestat, precum și cu privire la justificarea

calității procesuale active și a interesului în promovarea acțiunii.

Intimatele-interveniente

au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurentă și a prevederilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

arătate în continuare.

de drept

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune

în anularea contractului din 8 martie 2011 încheiat între Ministerul Mediului și

al Pădurilor și A.V.P.S.A. Aiud și repunerea părților în situația anterioară, cu

consecința reluării procedurii de atribuire a faunei cinegetice din cuprinsul Fondului

cinegetic Aiud.

În jurisprudența instanțelor

de contencios administrativ s-a reținut, cu caracter unitar, faptul că procedura

prealabilă, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, este reglementată ca o condiție

de exercitare a dreptului la acțiunea, ca un fine de neprimire a acțiunii, fiind

obligatorie de urmat anterior introducerii cererii în anularea actului administrativ

contestat, iar neîndeplinirea ei este sancționată cu respingerea cererii, ca inadmisibilă,

în temeiul art. 109 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 7 alin. (1) și

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, întrucât acțiunea

în anulare vizează un contract administrativ, sunt aplicabile prevederile art. 7

alin. (6) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

„(6) Plângerea prealabilă

în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația

concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile C. proc. civ. fiind aplicabile

în mod corespunzător. În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni

prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă:

a) de la data încheierii

contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;

b) de la data modificării

contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare făcute de

către una dintre părți, în cazul litigiilor legate de modificarea contractului;

c) de la data încălcării

obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului;

d) de la data expirării

duratei contractului sau, după caz, de la data apariției oricărei alte cauze care

atrage stingerea obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea

contractului;

e) de la data constatării

caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, în cazul litigiilor legate

de interpretarea contractului.”

Prima instanță, în mod

corect, a reținut că, întrucât reclamanta nu este parte în contractul administrativ

ce formează obiectul acțiunii nu este aplicabilă procedura concilierii la care se

referă art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, specifică numai părților contractante.

Astfel fiind, în privința obligației ce revine reclamantei de a urma procedura plângerii

prealabile, este aplicabil termenul de 6 luni de la data la care a luat cunoștință

de actul contestat, în considerarea calității acesteia de terț față de contractul

administrativ, conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Or, chiar recurenta-reclamantă

afirmă că a luat cunoștință de contractul administrativ la data de 21 martie 2011,

iar plângerea prealabilă a fost înregistrată la data de 27 septembrie 2011, conform

adresei de răspuns a Ministerului Mediului și Pădurilor din 13 octombrie 2011, înregistrată

la reclamantă din 21 octombrie 2011.

În consecință, în mod

corect prima instanță a reținut că plângerea prealabilă a fost îndeplinită cu nerespectarea

termenului de 6 luni de la data la care reclamanta, în calitate de terț, a luat

cunoștință de contractul administrativ contestat.

Susținerile recurentei

referitoare la formularea plângerii prealabile la data de 15 septembrie 2011 și

la plângerea formulată la 30 iulie 2012, precum și cele referitoare la soluționarea

litigiului având ca obeict anularea hotărârii Consiliului Local din 25 august 2010

privind încredințarea suprafeței din fondul cinegetic către Asociația Proprietarilor

de Terenuri M. sunt lipsite de relevanță, întrucât probatoriul administrat, în sensul

celor expuse anterior, confirmă nerespectarea termenului în care reclamanta avea

obligația de a îndeplini procedura plângerii prealabile anterior sesizării instanței

de contencios administrativ cu acțiunea în anulare.

Chiar în ipoteza în care

ar fi acceptată teoria reclamantei în sensul că a fost respectat termenul de 6 luni

în care avea obligația îndeplinirii procedurii plângerii prealabile, acțiunea în

anulare introdusă la data de 5 decembrie 2012 ar fi tardivă, în raport cu data de

21 octombrie 2011, când reclamanta primit

răspunsul la plângerea prealabilă transmis de

minister și termenul de decădere de 1 an de la comunicării răspunsului la plângerea

prealabilă, prevăzut de art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

adoptate în recurs.

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.J.V.P.S.

Alba.

În raport cu soluția de

respingere a recursului, în temeiul art. 274 C. proc. civ., având în vedere documentele

depuse la dosar, care fac dovada cheltuielilor ocazionate de judecata cauzei în

recurs, Înalta Curte va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 2.500 RON,

reprezentând onorariu de avocat, către intimata-intervenientă Asociația de Proprietari

de Terenuri M., respectiv la plata sumei de 671 RON, reprezentând cheltuieli de

deplasare și de cazare, către intimata-intervenientă A.V.P.S.A. Aiud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.J.V.P.S. Alba împotriva sentinței civile nr. 2617 din 17 septembrie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Obligă recurenta la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON către intimata-intervenientă Asociația

de Proprietari de Terenuri M., respectiv în sumă de 671 RON către intimata-intervenientă

A.V.P.S.A. Aiud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 iunie 2014.