ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 97/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea arbitrală formulată de

reclamanta SC A. SRL București, s-a solicitat obligarea pârâtei SC S.M.R. SA

Balș la plata serviciilor prestate în baza contractului din 25 aprilie 2001 și

a penalităților de întârziere.

Printr-o cerere reconvențională,

pârâta a solicitat constatarea nulității contractului de consultanță din 25

aprilie 2001.

Curtea de Arbitraj Comercial

Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, prin

sentința arbitrală nr. 48 din 27 februarie 2004 a admis acțiunea, obligând pe

pârâtă la plata contravalorii serviciilor prestate, a penalităților de

întârziere și a cheltuielilor arbitrale și a respins cererea reconvențională.

Prin acțiunea în anulare formulată

de pârâta reclamantă SC S.M.R. SA Balș a solicitat anularea sentinței arbitrale

în temeiul dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Printr-o cerere adresată instanței

sesizate cu acțiunea în anulare, expertul D.P. susține că tribunalul arbitral,

în mod nelegal și netemeinic l-a înlăturat de la efectuarea expertizei dispusă

în cauză, admițând cererea de recuzare împotriva sa și „deși efectuase raportul

de expertiză, nu i-a acordat întreg onorariu solicitat. A solicitat admiterea

raportului său de expertiză, constatarea că schimbarea tarifului binom

diferențiat pe zone orare și durată de utilizare este nelegală, iar plata

parțială a onorariului de expertiză este o măsură nelegală.

Prin decizia nr. 33 din 13 ianuarie

2005, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă cererea expertului D.P.

și ca neîntemeiată acțiunea în anulare a pârâtei reclamante SC S.M.R. SA Balș.

Instanța a reținut, în esență că

expertul D.P. nu este parte în litigiul dedus judecății, iar aspectele

semnalate nu pot face obiectul acțiunii în anulare, ci a unor acțiuni separate,

pe care de altfel le-a întreprins.

Totodată a considerat nefondate

motivele relative la întocmirea raportului de expertiză C.H. și recuzarea

expertului D.P., iar în privința depășirii termenului la care tribunalul

arbitral trebuia să soluționeze acțiunea arbitrală sancțiunea lipsei

notificării până la primul termen a caducității, este decăderea din dreptul de

a invoca depășirea termenului.

Pe de altă parte, lipsa dovezilor

privind nulitatea absolută a contractului nu întemeiază acțiunea în anulare.

Împotriva deciziei astfel pronunțate,

expertul D.P. și pârâta reclamantă SC S.M.R. SA Balș, au declarat recurs.

Recursul expertului tehnic,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., evocă

necompetența tribunalului arbitral și a instanței de judecată de a judeca o cauză

în care s-a adus Statului Român un prejudiciu de 6 miliarde lei, dar și

nelegalitatea admiterii cererii de recuzare, a neadmiterii onorariului

definitiv de 94.046.100 lei și nepronunțării asupra obiecțiunilor formulate

împotriva raportului de expertiză întocmit de expert C.H., ce nu are

specialitatea electromagnetică. Instanța nu s-a pronunțat asupra cererilor

explicite și asupra mijloacelor de apărare.

Recursul pârâtei reclamante

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ., vizează nepronunțarea asupra normelor imperative respectiv

decizia A.N.R.E. nr. 12/1999 și Instrucțiunea O.U.I. nr. 203/1999, soluționarea

cauzei promovată de o persoană fără capacitate de folosință, SC A. SRL încheind

un contract cu depășirea obiectului de activitate, motiv care nu a fost

analizat de curtea de apel decât într-o propoziție.

Recurenta mai susține că instanța a

făcut o greșită aplicare a legii nesocotind dispozițiile art. 208 C. proc. civ.

și art. 14 din O.G. nr. 2/2000, privind efectuarea expertizei tehnice de un

expert necompetent potrivit specializării sale și omologarea de biroul local de

expertize; totodată nu a analizat nerespectarea termenului de recuzare a

expertului D.P. și nelegalitatea completului constituit.

Recursul recurentului expert tehnic D.P.

este inadmisibil.

Procesul civil, este o activitate

care se desfășoară prin introducerea unei cereri ce sesizează o instanță de

judecată și care naște raporturi procesuale între subiecții acesteia. În

categoria participanților se distinge aceea a subiecților procesului civil

(instanță, părți, reprezentanți ai acestora, terți intervenienți, procuror) de

persoanele care-și aduc contribuția la soluționarea cauzei (martori, experți,

interpreți) ale căror drepturi procesuale sunt, la rândul lor diferențiate.

Legiuitorul a recunoscut însă numai

anumite drepturi procesuale părților și totodată le-a creat îndatoriri în

legătură cu desfășurarea și finalizarea procesului, cu îndeplinirea actelor de

procedură și exercitarea drepturilor procesuale în conformitate cu dispozițiile

art. 723 C. proc. civ. (art. 129 alin. (1) C. proc. civ.). Între acestea se

numără și exercițiul căilor de atac.

Prevederile art. 201 și următoarele C.

proc. civ. definesc poziția procesuală a experților, drepturile și îndatoririle

acestora ca persoane având cunoștințe de specialitate, desemnate pentru

lămurirea unor împrejurări de care instanța are nevoie în formarea convingerii,

cu mențiunea expresă a liberei aprecieri asupra concluziilor specialistului în

funcție de întreg materialul probator administrat.

Astfel, legitimarea procesuală a

expertului în raportul juridic dintre părți nu-i permite exercitarea căilor de

atac împotriva hotărârii pronunțate cu ignorarea concluziilor sale, chiar și în

condițiile în care consideră că drepturile bănești ce-i revin nu au fost

judicios evaluate. De aceea, analiza deciziei curții de apel, atacate, în

raport cu recursul declarat de expertul tehnic D.P. nu este posibilă.

De altfel, invocarea necompetenței

tribunalului arbitral și instanței în judecarea unei cauze ce a adus Statului

Român un prejudiciu de aproximativ 6 miliarde lei este nepertinentă, obiectul

judecății formându-l pretenții rezultate dintr-un contract de consultanță și

asistență tehnică; iar riscul clauzei compromisorii determină restrângerea

exercițiul căilor de atac, la motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ.,

excluzând cercetarea evaluării probelor administrate.

Recursul pârâtei-reclamante este

nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.

Prin contractul din 25 aprilie 2001,

de consultanță și asistență tehnică, părțile au stabilit în pct. XII ca

soluționarea litigiilor, dacă nu se realizează pe cale amiabilă, să aparțină

Comisiei de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, fără

alte mențiuni derogatorii privind procedura arbitrală.

Supunându-se unei jurisdicții

private, părțile și-au asumat riscul restrângerii motivelor pentru care puteau

contesta hotărârea astfel pronunțată, la acelea prevăzute de art. 364 C. proc.

civ.

Prin acțiunea în anulare (pct. 7) și

primul motiv de recurs, se invocă încălcarea de către expert a tarifului binom

diferențiat pe zone orare și durată de utilizare a puterii maxime, cu

implicații în profitul obținut de reclamanta SC A. SRL și cu încălcarea

normelor imperative.

Raportul de expertiză reprezintă o

probă științifică propusă de părți și acceptată de instanță pentru lămurirea

împrejurărilor necunoscute de ea, dar care nu poate fi contestată printr-o

acțiune în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 364. Hotărârea arbitrală nu

poate fi cenzurată sub aspectul temeiniciei, adică asupra probelor

administrate, iar încadrarea în tarif sau fără acest tarif, este un element

probator analizat pe punctele și orele de consum și tarifele aplicate, în

expertiza care face dovada până la înscrierea în fals.

Cel de al doilea motiv de recurs

evocă lipsa capacității de folosință a reclamantei-pârâte SC A. SRL care, a

încheiat astfel un contract lovit de nulitate absolută.

Într-adevăr, încheierea unui

contract cu depășirea limitelor specializării persoanei juridice, conduce la

nulitatea actului încheiat.

Însă, prin încheierea de

autentificare din 18 mai 1999, reclamanta-pârâtă a completat obiectul de

activitate cu operațiuni de consultanță și prestări servicii (dosar nr.

374/2003 arbitraj) iar contractul a cărui nulitate se cere a fi constatată s-a

încheiat la 7 mai 2001, situație analizată de altfel și de instanța de control

a hotărârii arbitrale.

În privința neregularității privind

întocmirea raportului de expertiză fără a se deplasa la fața locului, de un

expert cu o altă specialitate și neverificat de biroul local de expertize,

acestea nu sunt de natură a constata încălcarea de către instanța arbitrală a

unor norme imperative.

Dispozițiile art. 208 C. proc. civ.

lasă expertului latitudinea de a considera utilitatea deplasării la fața

locului pentru efectuarea lucrării, fără ca aceasta să fie sancționată de o

normă imperativă cu nulitatea. În aceeași măsură numirea expertului în baza

recomandării biroului de expertize sau depunerea raportului expertului direct

la instanța arbitrală nu sunt de natură a considera nulitatea lucrării, singura

nelegalitate sancționată de lege fiind faptul că s-a făcut fără citarea

părților.

Pe de altă parte, încheierea prin

care s-a încuviințat recuzarea expertului nu este supusă nici unei căi de atac,

iar motivația nelegalității constituirii completului arbitral, pune în discuție

reaua credință în exercițiul căii de atac. Cererea formulată la 13 ianuarie

2004 nu a fost soluționată la acel termen întrucât completul nu era legal constituit

și s-a discutat la termenul următor 20 ianuarie 2004 (dosar nr. 374/2003

arbitraj).

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge ca

inadmisibil recursul declarat de expertul tehnic D.P. și ca nefondat recursul

declarat de pârâta-reclamantă SC S.M.R. SA Balș, împotriva deciziei comerciale

nr. 33 din 13 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

expertul D.P. împotriva deciziei nr. 33 din 13 ianuarie 2005 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, ca inadmisibil.

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC S.M.R. SA, împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenta-pârâtă la 11.900

RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC A. SRL București.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 17 ianuarie 2006.