ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 645/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 206 din 27

mai 2005, Tribunalul Dâmbovița a aplicat inculpatului minor

P.F.G.

, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit.

i) C. pen., art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 99

și urm. C. pen., art. 33 lit. a) C. pen.

S-a dispus confiscarea cuțitului

folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunilor.

Inculpatul a fost obligat în solidar

cu părțile responsabile civilmente P.Șt. și P.E. la plata despăgubirilor către

C.J.A.S. Dâmbovița în sumă de 5.250.253 lei, cu dobânzile legale și la plata

despăgubirilor cu titlu de daune morale, în sumă de 8.000.000 lei și 7.300.000

lei cheltuieli de judecată, către partea civilă G.D.D., respingând cererea

acesteia pentru despăgubiri materiale.

De asemenea, inculpatul a mai fost

obligat în solidar cu aceleași părți responsabile civilmente, la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 4.050.000 lei.

Instanța a reținut, în fapt, că în

noaptea de 25 iulie 2004, aflat la discoteca organizată în com. Șelaru,

inculpatul P.F.G. a avut o altercație cu un grup de tineri, care însă nu a

degenerat în violență.

Cu toate acestea, inculpatul

sus-numit a mers acasă, s-a înarmat cu un cuțit și a revenit în zona discotecii,

așezându-se afară pe o bancă.

La un moment dat mai mulți tineri au

ieșit din discotecă, producându-se un incident, pentru aplanarea căruia partea

vătămată G.F.D. le-a cerut celorlalți să nu intervină.

În aceste împrejurări inculpatul P.F.G.

i-a aplicat părții vătămate G.F.D. o lovitură cu cuțitul în zona abdominală

subombilical, aceasta fiind internată în Spitalul județean Târgoviște și supusă

unei intervenții chirurgicale.

Din raportul de constatare

medico-legală rezultă că partea vătămată a prezentat o plagă penetrantă abdominală

înjunghiată, cu două leziuni de intestin subțire, produsă prin leziuni cu corp

tăietor-înțepător, care a necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale și i-a pus

victimei viața în primejdie.

La alegerea sancțiunii instanța a

avut în vedere concluziile referatului de evaluare, din care rezultă perspective

mari de reintegrare în societate a inculpatului, în considerarea suportului

moral al familiei și conduita anterioară bună a acestuia.

Împotriva hotărârii au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, care a criticat-o pentru greșita

alegere a sancțiunii, apreciind că se impune aplicarea pedepsei închisorii și,

respectiv, inculpatul P.F.G., care a cerut luarea măsurii educative a

libertății supravegheate iar, în subsidiar, prin reținerea circumstanțelor

atenuante, reducerea pedepsei și suspendarea condiționată a executării

acesteia.

Prin decizia penală nr. 51 din 7

noiembrie 2005, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Dâmbovița, a desființat în latură penală sentința atacată și, în rejudecare,

în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 99 și urm. C. pen., l-a condamnat pe inculpatul P.F.G., la 3 ani

și 9 luni închisoare, iar în baza art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991,

cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., la 15 zile închisoare, urmând să execute,

prin contopire conform art. 34 C. pen., pedeapsa rezultantă de 3 ani și 9 luni

închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Apelul inculpatului a fost respins

ca nefondat.

Instanța de control judiciar a

constatat că, față de gravitatea infracțiunii de tentativă de omor și împrejurările

comiterii acesteia, măsura educativă a internării inculpatului într-un centru

de reeducare este blândă, impunându-se aplicarea pedepsei închisorii.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat, solicitând în scris și oral casarea

acesteia și, în rejudecare, o nouă apreciere asupra considerentelor răspunderii

sale penale, prin luarea măsurii educative a libertății supravegheate sau a

celei a internării într-un centru de reeducare ori a reducerii duratei pedepsei

închisorii și suspendarea condiționată a executării acesteia.

Verificând hotărârea criticată pe

baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului,

susținut în considerarea cazului prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

14 C. proc. pen., nu este fondat.

Situația de fapt a fost, în esență,

corect reținută, iar inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor.

Declarațiile acestuia se coroborează

cu cele ale martorilor B.D., C.N., R.C., P.S., S.M. și ale celorlalți, cu

procesul-verbal de cercetare, procesul-verbal de recuperare a cuțitului,

raportul de constatare medico-legală și declarațiile părții vătămate.

Raportul de expertiză medico-legală

psihiatrică relevă că inculpatul a săvârșit fapta cu discernământ,

corespunzător vârstei.

Potrivit art. 100 C. pen., față de

minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate

aplica o pedeapsă, la alegerea sancțiunii, ținându-se seama de elemente de

apreciere, cum sunt gradul de pericol social al faptei săvârșite, starea

fizică, dezvoltarea intelectuală și morală, comportarea și condițiile în care a

fost crescut și a trăit inculpatul.

Raportând aceste criterii legale

speciale privitoare la consecințele răspunderii penale a minorului, la situația

de fapt, Curtea constată că instanța de apel a apreciat corect că nici o măsură

administrativă nu este suficientă pentru îndreptarea inculpatul și că se impune

aplicarea pedepsei închisorii.

Infracțiunea cea mai gravă reținută,

tentativa la omor calificat, prezintă atât generic cât și concret, în raport de

împrejurările și modalitatea săvârșirii, un ridicat grad de pericol social,

inculpatul, neprovocat și fără să fi fost implicat în vreun conflict actual,

aplicând cu intensitate a lovitură cu cuțitul în abdomenul părții vătămate,

căreia i-a produs dublă perforație a intestinului subțire și a cărei viață a

fost salvată numai prin intervenția chirurgicală de urgență.

Datele de caracterizează a persoanei

inculpatului și a condițiilor în care a fost crescut și în care a trăit, așa

cum ele rezultă din referatul de evaluare, nu relevă elemente semnificative,

inculpatul provenind dintr-o familie cu posibilități materiale reduse, dar care

nu a depus eforturi personale pentru a-și asigura instrucție o profesională,

așa încât acestea nu pot susține alternativa măsurii educative ca sancțiune

suficientă pentru săvârșirea unei infracțiuni atât de grave.

Nici critica privind cuantumul

pedepsei aplicate, nu este întemeiată.

Instanța a aplicat o pedeapsă la

nivelul minimului special prevăzut de lege, așa cum acesta este redus prin art.

109 alin. (1) C. pen.

Reducerea pedepsei sub acest minim nu

se justifică, neexistând în cauză împrejurări care să poată fi caracterizate ca

circumstanțe atenuante.

Conduita anterioară bună a

inculpatului, rezultând din nesăvârșirea a altor fapte antisociale, a fost

ținută în seamă la aplicarea pedepsei, între limitele legale speciale.

Modalitatea de executare a pedepsei,

prin privare de libertate, în raport de natura infracțiunii, gravitatea

acesteia și împrejurările săvârșirii, este legală și temeinic stabilită.

Față de cele ce prevăd, recursul

inculpatului urmează să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.F.G. împotriva deciziei penale nr. 51 din 7 noiembrie

2005 a Curții de Apel Ploiești, secția pentru cauze cu minori și relații de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

februarie 2006.