ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 645/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 206 din 27 mai 2005, Tribunalul Dâmbovița a aplicat inculpatului minor P.F.G. , pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 33 lit. a) C. pen. S-a dispus confiscarea cuțitului folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunilor. Inculpatul a fost obligat în solidar cu părțile responsabile civilmente P.Șt. și P.E. la plata despăgubirilor către C.J.A.S. Dâmbovița în sumă de 5.250.253 lei, cu dobânzile legale și la plata despăgubirilor cu titlu de daune morale, în sumă de 8.000.000 lei și 7.300.000 lei cheltuieli de judecată, către partea civilă G.D.D., respingând cererea acesteia pentru despăgubiri materiale.

De asemenea, inculpatul a mai fost obligat în solidar cu aceleași părți responsabile civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 4.050.000 lei. Instanța a reținut, în fapt, că în noaptea de 25 iulie 2004, aflat la discoteca organizată în com. Șelaru, inculpatul P.F.G. a avut o altercație cu un grup de tineri, care însă nu a degenerat în violență. Cu toate acestea, inculpatul sus-numit a mers acasă, s-a înarmat cu un cuțit și a revenit în zona discotecii, așezându-se afară pe o bancă. La un moment dat mai mulți tineri au ieșit din discotecă, producându-se un incident, pentru aplanarea căruia partea vătămată G.F.D. le-a cerut celorlalți să nu intervină. În aceste împrejurări inculpatul P.F.G.

i-a aplicat părții vătămate G.F.D. o lovitură cu cuțitul în zona abdominală subombilical, aceasta fiind internată în Spitalul județean Târgoviște și supusă unei intervenții chirurgicale. Din raportul de constatare medico-legală rezultă că partea vătămată a prezentat o plagă penetrantă abdominală înjunghiată, cu două leziuni de intestin subțire, produsă prin leziuni cu corp tăietor-înțepător, care a necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale și i-a pus victimei viața în primejdie. La alegerea sancțiunii instanța a avut în vedere concluziile referatului de evaluare, din care rezultă perspective mari de reintegrare în societate a inculpatului, în considerarea suportului moral al familiei și conduita anterioară bună a acestuia.

Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, care a criticat-o pentru greșita alegere a sancțiunii, apreciind că se impune aplicarea pedepsei închisorii și, respectiv, inculpatul P.F.G., care a cerut luarea măsurii educative a libertății supravegheate iar, în subsidiar, prin reținerea circumstanțelor atenuante, reducerea pedepsei și suspendarea condiționată a executării acesteia.

Prin decizia penală nr. 51 din 7 noiembrie 2005, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a desființat în latură penală sentința atacată și, în rejudecare, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., l-a condamnat pe inculpatul P.F.G., la 3 ani și 9 luni închisoare, iar în baza art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., la 15 zile închisoare, urmând să execute, prin contopire conform art. 34 C. pen., pedeapsa rezultantă de 3 ani și 9 luni închisoare. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Apelul inculpatului a fost respins ca nefondat. Instanța de control judiciar a constatat că, față de gravitatea infracțiunii de tentativă de omor și împrejurările comiterii acesteia, măsura educativă a internării inculpatului într-un centru de reeducare este blândă, impunându-se aplicarea pedepsei închisorii.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, solicitând în scris și oral casarea acesteia și, în rejudecare, o nouă apreciere asupra considerentelor răspunderii sale penale, prin luarea măsurii educative a libertății supravegheate sau a celei a internării într-un centru de reeducare ori a reducerii duratei pedepsei închisorii și suspendarea condiționată a executării acesteia. Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului, susținut în considerarea cazului prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., nu este fondat. Situația de fapt a fost, în esență, corect reținută, iar inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor.

Declarațiile acestuia se coroborează cu cele ale martorilor B.D., C.N., R.C., P.S., S.M. și ale celorlalți, cu procesul-verbal de cercetare, procesul-verbal de recuperare a cuțitului, raportul de constatare medico-legală și declarațiile părții vătămate. Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică relevă că inculpatul a săvârșit fapta cu discernământ, corespunzător vârstei. Potrivit art. 100 C. pen., față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă, la alegerea sancțiunii, ținându-se seama de elemente de apreciere, cum sunt gradul de pericol social al faptei săvârșite, starea fizică, dezvoltarea intelectuală și morală, comportarea și condițiile în care a fost crescut și a trăit inculpatul.

Raportând aceste criterii legale speciale privitoare la consecințele răspunderii penale a minorului, la situația de fapt, Curtea constată că instanța de apel a apreciat corect că nici o măsură administrativă nu este suficientă pentru îndreptarea inculpatul și că se impune aplicarea pedepsei închisorii. Infracțiunea cea mai gravă reținută, tentativa la omor calificat, prezintă atât generic cât și concret, în raport de împrejurările și modalitatea săvârșirii, un ridicat grad de pericol social, inculpatul, neprovocat și fără să fi fost implicat în vreun conflict actual, aplicând cu intensitate a lovitură cu cuțitul în abdomenul părții vătămate, căreia i-a produs dublă perforație a intestinului subțire și a cărei viață a fost salvată numai prin intervenția chirurgicală de urgență.

Datele de caracterizează a persoanei inculpatului și a condițiilor în care a fost crescut și în care a trăit, așa cum ele rezultă din referatul de evaluare, nu relevă elemente semnificative, inculpatul provenind dintr-o familie cu posibilități materiale reduse, dar care nu a depus eforturi personale pentru a-și asigura instrucție o profesională, așa încât acestea nu pot susține alternativa măsurii educative ca sancțiune suficientă pentru săvârșirea unei infracțiuni atât de grave. Nici critica privind cuantumul pedepsei aplicate, nu este întemeiată. Instanța a aplicat o pedeapsă la nivelul minimului special prevăzut de lege, așa cum acesta este redus prin art. 109 alin. (1) C. pen. Reducerea pedepsei sub acest minim nu se justifică, neexistând în cauză împrejurări care să poată fi caracterizate ca circumstanțe atenuante.

Conduita anterioară bună a inculpatului, rezultând din nesăvârșirea a altor fapte antisociale, a fost ținută în seamă la aplicarea pedepsei, între limitele legale speciale. Modalitatea de executare a pedepsei, prin privare de libertate, în raport de natura infracțiunii, gravitatea acesteia și împrejurările săvârșirii, este legală și temeinic stabilită. Față de cele ce prevăd, recursul inculpatului urmează să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F.G. împotriva deciziei penale nr. 51 din 7 noiembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția pentru cauze cu minori și relații de familie. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 februarie 2006.