ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5489/2005

Prin cererea înregistrată sub nr. 511 din 9 februarie 2005, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, numitul T.F. a chemat în judecată Judecătoria Brașov și Ministerul Justiției, pe motiv că acestea nu se achită de obligațiile ce le revin din legile de organizare și funcționare, că nu remediază unele nereguli în organizarea de instanță și nu soluționează unele reclamații formulate cu privire la niște dosare penale. Cererea mai conține și enumerarea altor nemulțumiri ale petentului. La termenul din 8 aprilie 2005, instanța constatând că cererea nu conține în mod citeț și lizibil obiectul cererii și părțile cu care reclamantul înțelege să se judece, a dispus citarea acestuia cu mențiunea de a preciza aceste elemente până la termenul următor - 6 mai 2005.

La termenul din 6 mai 2005, constatând că reclamantul nu s-a conformat celor dispuse, instanța a dispus prin încheiere, suspendarea judecății, pe temeiul art. 155 1 C. proc. civ.

Prin cererea din 27 mai 2005, reclamantul a solicitat repunerea pe rol a cauzei, arătând că în mod ilegal s-a dispus suspendarea, întrucât acțiunea are precizat în mod clar obiectul. Prin încheierea din 7 iunie 2005 s-a respins cererea de repunere pe rol, instanța constatând că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor sale de la termenul din 8 aprilie 2005. Împotriva acestei încheieri a formulat în termen recursul de față, reclamantul, cererea fiind legal timbrată. Recurentul critică încheierea, ca nelegală, arătând că nu sunt incidente dispozițiile art. 155 1 C. proc. civ., pe de o parte, pentru că cererea sa cuprinde obiectul cauzei, pe de altă parte, întrucât textul articolului sus menționat nu prevede suspendarea, ci acordarea unui termen pentru completarea acțiunii. Susține recurentul că a formulat și alte acțiuni în instanță, iar Curtea de Apel București a soluționat nelegal cererile sale, exemplificând această situație, cu un certificat emis de Curtea Supremă de Justiție, în dosarul nr. 299/2001, în care i-a fost admis recursul și s-a casat sentința civilă nr. 1635/2000, a Curții de Apel București. Susține reclamantul că a fost încălcat principiul soluționării în termen util și rezonabil a acțiunii și că în contenciosul administrativ soluționarea se face de urgență. Arată recurentul că, potrivit art. 145 C. proc. civ., în cazurile legale de suspendare se poate repune cauza pe rol, la stăruința părților, iar instanțele nu pot refuza aceasta, având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul. Reclamă recurentul, cerința unui proces echitabil în ceea ce-l privește. Recursul nu se fondează 1. Art. 155 1 alin. (1) C. proc. civ., prevede posibilitatea instanței de a suspenda judecata, în situația în care reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile pe care instanța le-a stabilit în cursul judecății. Așadar, măsura luată este legală. În speță, analizând acțiunea formulată, Curtea constată că cererea nu îndeplinește dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și nici pe cele ale art. 112 pct. 3, 4 și 5 C. proc. civ. Cererea de repunere pe rol nu complinește aceste lipsuri ale acțiunii, astfel încât suspendarea judecății și respingerea cererii de repunere pe rol sunt fondate și temeinice. 2. Situația de fapt că într-o altă cerere dedusă judecății la aceeași instanță i s-ar fi respins acțiunea, iar ulterior i-a fost admis recursul, nu are nici o relevanță juridică în cauza de față cu privire la legalitatea respingerii cererii de repunere pe rol după suspendare. 3. În lipsa elementelor esențiale ale acțiunii: obiectul ei, motivele de fapt și de drept, actul administrativ atacat ori conținutul concret al refuzului unei autorități de a îndeplini un act, instanța nu poate soluționa cererea, în mod obiectiv, iar culpa tergiversării revine titularului cererii informale și incomplet formulate.

Recurentul invocă dispozițiile art. 145 C. proc. civ., în mod greșit, dar referirea sa vizează probabil art. 245 C. proc. civ. Dar potrivit art. 245 pct. 1, judecata (după suspendare) reîncepe prin cererea de redeschidere făcută de una din părți, când ea s-a suspendat prin învoirea părților sau prin lipsa lor. Așadar, textul face trimitere la cauzele de suspendare prevăzute de art. 242 pct. 1 și, respectiv, art. 242 pct. 2, nicidecum la art. 155 1 . Acest din urmă articol prevede o cauză de suspendare specială care are natura juridică a unei sancțiuni procedurale față de reclamantul care nu se conformează obligațiilor stabilite de instanță în cursul judecății. Câtă vreme textul art. 155 1 prevede această posibilitate, iar în cauza de față sancțiunea s-a aplicat temeinic, nu se poate vorbi de o încălcare a principiului disponibilității, întrucât într-un proces civil, în sens larg, reclamantul are și obligații, nu numai drepturi procesuale.

Așa fiind, recurentul poate pretinde un proces echitabil, numai după ce-și execută propriile obligații ce-i revin ca reclamant, adică cele prevăzute de art. 112 C. proc. civ. și de art. 8 din Legea nr. 554/2004 și pe care recurentul nu le-a îndeplinit nici prin cererea de repunere pe rol.