ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5489/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

511 din 9 februarie 2005, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, numitul T.F. a chemat în judecată

Judecătoria Brașov și Ministerul Justiției, pe motiv că acestea nu se achită de

obligațiile ce le revin din legile de organizare și funcționare, că nu

remediază unele nereguli în organizarea de instanță și nu soluționează unele

reclamații formulate cu privire la niște dosare penale.

Cererea mai conține și enumerarea

altor nemulțumiri ale petentului.

La termenul din 8 aprilie 2005,

instanța constatând că cererea nu conține în mod citeț și lizibil obiectul

cererii și părțile cu care reclamantul înțelege să se judece, a dispus citarea

acestuia cu mențiunea de a preciza aceste elemente până la termenul următor - 6

mai 2005.

constatând că reclamantul nu s-a conformat celor dispuse, instanța a dispus

prin încheiere, suspendarea judecății, pe temeiul art. 155

1

C. proc.

civ.

reclamantul a solicitat repunerea pe rol a cauzei, arătând că în mod ilegal s-a

dispus suspendarea, întrucât acțiunea are precizat în mod clar obiectul.

Prin încheierea din 7 iunie 2005 s-a

respins cererea de repunere pe rol, instanța constatând că reclamantul nu s-a

conformat dispozițiilor sale de la termenul din 8 aprilie 2005.

Împotriva acestei încheieri a formulat în termen

recursul de față, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.

Recurentul critică încheierea, ca

nelegală, arătând că nu sunt incidente dispozițiile art. 155

1

C.

proc. civ., pe de o parte, pentru că cererea sa cuprinde obiectul cauzei, pe de

altă parte, întrucât textul articolului sus menționat nu prevede suspendarea,

ci acordarea unui termen pentru completarea acțiunii.

Susține recurentul că a formulat și

alte acțiuni în instanță, iar Curtea de Apel București a soluționat nelegal

cererile sale, exemplificând această situație, cu un certificat emis de Curtea

Supremă de Justiție, în dosarul nr. 299/2001, în care i-a fost admis recursul

și s-a casat sentința civilă nr. 1635/2000, a Curții de Apel București.

Susține reclamantul că a fost

încălcat principiul soluționării în termen util și rezonabil a acțiunii și că

în contenciosul administrativ soluționarea se face de urgență.

Arată recurentul că, potrivit art.

145 C. proc. civ., în cazurile legale de suspendare se poate repune cauza pe

rol, la stăruința părților, iar instanțele nu pot refuza aceasta, având în

vedere principiul disponibilității care guvernează procesul.

Reclamă recurentul, cerința unui

proces echitabil în ceea ce-l privește.

Recursul nu se fondează

1

alin. (1) C.

proc. civ., prevede posibilitatea instanței de a suspenda judecata, în situația

în care reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile pe care instanța le-a

stabilit în cursul judecății. Așadar, măsura luată este legală.

În speță, analizând acțiunea formulată, Curtea

constată că cererea nu îndeplinește dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004

și nici pe cele ale art. 112 pct. 3, 4 și 5 C. proc. civ. Cererea de repunere

pe rol nu complinește aceste lipsuri ale acțiunii, astfel încât suspendarea

judecății și respingerea cererii de repunere pe rol sunt fondate și temeinice.

cerere dedusă judecății la aceeași instanță i s-ar fi respins acțiunea, iar

ulterior i-a fost admis recursul, nu are nici o relevanță juridică în cauza de

față cu privire la legalitatea respingerii cererii de repunere pe rol după

suspendare.

ale acțiunii: obiectul ei, motivele de fapt și de drept, actul administrativ

atacat ori conținutul concret al refuzului unei autorități de a îndeplini un

act, instanța nu poate soluționa cererea, în mod obiectiv, iar culpa

tergiversării revine titularului cererii informale și incomplet formulate.

art. 145 C. proc. civ., în mod greșit, dar referirea sa vizează probabil art.

245 C. proc. civ.

Dar potrivit art. 245 pct. 1,

judecata (după suspendare) reîncepe prin cererea de redeschidere făcută de una

din părți, când ea s-a suspendat prin învoirea părților sau prin lipsa lor.

Așadar, textul face trimitere la

cauzele de suspendare prevăzute de art. 242 pct. 1 și, respectiv, art. 242 pct.

2, nicidecum la art. 155

1

. Acest din urmă articol prevede o cauză de

suspendare specială care are natura juridică a unei sancțiuni procedurale față

de reclamantul care nu se conformează obligațiilor stabilite de instanță în

cursul judecății. Câtă vreme textul art. 155

1

prevede această

posibilitate, iar în cauza de față sancțiunea s-a aplicat temeinic, nu se poate

vorbi de o încălcare a principiului disponibilității, întrucât într-un proces

civil, în sens larg, reclamantul are și obligații, nu numai drepturi

procesuale.

pretinde un proces echitabil, numai după ce-și execută propriile obligații ce-i

revin ca reclamant, adică cele prevăzute de art. 112 C. proc. civ. și de art. 8

din Legea nr. 554/2004 și pe care recurentul nu le-a îndeplinit nici prin

cererea de repunere pe rol.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.F.

împotriva încheierii din 17 iunie 2005, a Curții de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr.

511/2005, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 noiembrie 2005.